img
Poliția a găsit două hectare de cânepă cultivate la Căușeni 05 Iunie 2020

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, locuitor al satului Hagimus, raionul Căușeni, este cercetat penal, fiind suspectat de cultivare și creștere a cânepei în cantități deosebit de mari.

Ca rezultat al acțiunilor de investigație, angajații Inspectoratelor de Poliție Căușeni și Bender, în comun cu angajații Direcției Investigații „Centru” din cadrul INI al Inspectoratului General al Poliției, sub conducerea Procuraturii raionului Căușeni au depistat pe data de 3 iunie, pe teritoriul satului Hagimus un lot de teren cu destinație agricolă, cu suprafața de 2 ha, unde creșteau plante de cânepă.

Plantele, bine îngrijite, erau semănate printre rânduri. Acestea au fost transmise pentru efectuarea expertizei, iar ulterior vor fi nimicite. Actualmente, bănuitul este cercetat în stare de libertate. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 1 la 6 ani.

Inspectoratul General al Poliției informează că, începând cu 1 iunie până la 31 august curent, pe întreg teritoriul țării se desfășoară operațiunea ”Mac – 2020”, care are drept scop combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea lor.

Sursa

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md