Este posibil să oprim răspândirea HIV și să salvăm vieți! Acest lucru necesită voință politică, parteneriat eficient, în loc de măsuri pe jumătate, acțiuni reale orientate spre rezultat și, cel mai important, realizarea faptului că viața umană este o valoare absolută.
Să vedem dacă există toate aceste „ingrediente” în țara noastră.
Deși au fost întreprinse măsuri pozitive în vederea controlului epidemiei HIV, cum ar fi modificarea cadrului legal (Legea cu privire la HIV, elaborarea și realizarea Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală) și a crescut angajamentul politic în acest sens (prin crearea Consiliului Național de Coordonare pentru HIV), nu ne putem opri aici, mai avem de lucru, mai ales în contextul în care continuăm să detectăm HIV în stadii târzii și, ca urmare, oamenii care trebuie să trăiască o viață deplină, mor brusc. Or, fără susținerea deplină a Guvernului, care și-a asumat controlul epidemiei prin realizarea Programului Național, care prevede minimizarea consecințelor epidemiei HIV prin reducerea transmiterii virusului, în special în populațiile cheie, riscul unui colaps al serviciilor de profilaxie poate fi inevitabil. Este important să avem în vedere faptul că, începând cu anul 2018, Fondul Global a micșorat considerabil alocațiile financiare pentru susținerea răspunsului național la epidemia HIV/SIDA, oferite țărilor din regiunea Europei de Est și Asia Centrală, din care face parte și Republica Moldova. Prin urmare, statul nostru este deja pus în situația de a asigura sustenabilitatea finanțării controlului HIV/SIDA din resursele bugetului de stat.
Pentru a evita întreruperea accesului la îngrijiri vitale, atât în contextul prevenirii și tratamentului, cât și al sprijinului pentru persoanele care trăiesc cu HIV și a multor alte componente importante implementate în cadrul Programului național, în 2017 a fost elaborat un plan național de sustenabilitate al programului HIV, sau cum i se mai spune - Planul de tranziție.
Planul de tranziție presupune tranziția finanțării de la donator la bugetul de stat, astfel încât serviciile de reducere a riscurilor, prevenire și tratament a infecției HIV să fie asigurate din bugetul national, mecanismul de finanțare fiind asigurat de Comisia Națională de Asigurări în Medicină.
Astfel, Planul de tranziție exprimă angajamentul Guvernului față de cetățenii Republicii Moldova și față de Fondul Global de a-și asuma responsabilitatea pentru finanțarea serviciilor vitale.
Într-o oarecare măsură, unele componente ale Planului de tranziție sunt implementate cu succes, una dintre acestea fiind accesul la tratament, pentru care Guvernul nostru își asumă responsabilitatea pe deplin, alocând resursele planificate pentru achiziționarea de medicamente, datorită cărora persoanele HIV pozitive pot trăi până la o vârstă înaintată, fiind absolut inofensivi chiar și pentru partenerii săi sexuali.
Situația, însă, este diferită cu prevenirea transmiterii HIV în grupurile de risc. Haideți să încercăm să aflăm care este diferența dintre promisiuni și realitate. Așadar, conform Planului de tranziție, care a început în 2017, statul ar trebui să își asume, pas cu pas, responsabilitatea pentru finanțarea programelor de prevenire a HIV, reducând, în acest fel, transmiterea HIV. Astfel, conform planului, 2 milioane de lei ar fi trebuit să fie alocate în 2017, 5 milioane de lei în 2018, 6 milioane de lei în 2019 și 7,5 milioane în 2020 - acestea au fost promisiunile. Iată, însă, cum arată realitatea: 2017 - 2 milioane, 2018 - 1 milion, 2019 - 1,5 milioane, iar pentru 2020 este prevăzută alocarea în locul celor 7,5 milioane de lei promiși, doar 2 milioane.
Făcând niște calcule simple, constatăm că în loc de aproape 21 milioane de lei, Guvernul a alocay, prin CNAM, din 2017 până în 2020, doar 6,5 milioane lei, ceea ce constituie un deficit de 14,5 milioane lei.
Da, tocmai așa arată diferența dintre promis și real, diferența dintre o obligație și îndeplinirea ei. Reamintim că această obligație este, în primul rând, față de cetățenii Republicii Moldova, pentru că toți suntem interesați ca copiii și nepoții noștri să trăiască într-o țară în care epidemia de HIV este oprită. Și este, de asemenea, o obligație față de donator, care, precum și cetățenii Moldovei, nu sunt interesați în ceea ca, pe măsură ce ar scădea finanțarea din partea lor, situația din Moldova cu privire la HIV să se agraveze.
„Voi încerca să spun cât mai simplu despre consecințele subfinanțării. Imaginați-vă că o gospodină „economă”, făcând tortul de sărbători, a decis să economisească din zahăr, timpul ei și puțin din gaz și a economisit 50%. Poftă bună, cum s-ar spune… Sunt de acord, nimeni nu-l va mânca, tortul va ajunge în coșul de gunoi, tot ce a fost cheltuit pentru această „lucrare” s-a dovedit a fi, pur și simplu, irosit. Permiteți-mi să vă dau un exemplu mai sensibil, imaginați-vă că o persoană apropiată este destul de grav bolnavă, dar, din fericire, există un remediu. E adevărat, necesită timp și costă bani. Așadar, am o întrebare, dacă aceasta este într-adevăr o persoană dragă, veți economisi 50% din bani la achiziționarea de medicamente și dacă îl veți sfătui să folosească doar cinci în loc de zece proceduri foarte importante? Orice om care judecă limpede va răspunde, evident, NU. Păi iată, subfinanțarea programelor de prevenire, tratament, îngrijire și asistență, așa cum se fac acum, sunt jumătăți de măsură, și, de fapt, bani aruncați la gunoi. Nu ne putem baza pe faptul că, contactând cu o persoană din grupul de risc, de exemplu, consumator de droguri, de 2-3 ori pe an, și oferindu-i în cadrul acestei întâlniri câteva seringi de unică folosință, șervețele sterile, prezervative și câteva broșuri, îi influențăm calitativ viața, în ceea ce privește aspectele sale comportamentale, îi rezolvăm problemele sociale și multe altele, care îl fac vulnerabil, inclusiv la HIV. Pe scurt, aceasta nu înseamnă prevenire! Sunt câteva acțiuni pentru calmarea sufletului sau pentru declarații pompoase sau rapoarte frumoase. Aceasta nu are nicio legătură cu acțiunile bazate pe realizarea valorii vieții umane, acțiuni care ne permit să oprim epidemia de HIV.”, spune Ruslan Poverga, directorul general al A.O. „Inițiativa Pozitivă”.
Pe lângă faptul că insuficiența finanțării reduce considerabil din calitatea serviciilor de profilaxie, aceasta poate constitui și un impediment major în următoarea cerere de finanțare către Fondul Global.
„Cred că în următoarea cerere de finanțare către Fondul Global vom întâlni neînțelegeri din partea lor și avem riscuri ca următoarele solicitări să fie aprobate parțial pe fundalul neîndeplinirii obligațiilor aprobate în Planul de tranziție.”, a spus Iurie Climașevschi, coordonator al Programului național de prevenire și control al HIV/SIDA/ITS
„La etapa actuală, acest angajament financiar a fost una din de condițiile de finanțare stabilite de Fondul Global, însă, în viitor putem fi nevoiți să includem obligațiile noastre financiare în cererea către Fondul Global. Astfel, nu exclud că Fondul Global poate declara că, dacă nu ne-am îndeplinit obligațiile în proporție de X%, atunci nu își vor îndeplini nici ei obligațiile în aceeași proporție.”, a adăugat Iurie Climașevschi.
Economisind bani, pierdem timpul pe care îl putem folosi pentru a salva vieți. Nu ne putem permite luxul de a întinde procesul zeci de ani, deoarece în fiecare an îngropăm oameni.