Seria articolelor din cadrul campaniei ”Faptele bune au culoare” continuă cu interviul realizat cu directorul adjunct al marii companii farmaceutice din Moldova ”RihPanGalFarma”, Alla Derbențev. Din conversația noastră veți afla ce este etica farmaceutică, din ce este produs cel mai costisitor medicament și de ce infecția HIV este maladia pe care a produs-o societatea.
Alla, voi începe cu o întrebare de actualitate: adesea mă confrunt cu situația că farmaciștii îndeplinesc rolul de medici, oferind cu ușurință sfaturi în baza simptomelor cumpărătorului, iar apoi le vând medicamentul (de cele mai multe ori, cel mai costisitor) și bolnavul fericit pleacă acasă să se trateze nu se știe de ce boală. Spuneți-ne, în farmaciile ”Gedeon Richter”, care reprezintă depozitul farmaceutic moldo-ungar ”RihPanGalFarma”, de care principii se ghidează farmaciștii în activitatea lor – de bunul simț, de marketing sau de cunoștințele medicale?
În primul rând, la farmacie lucrează farmaciști care eliberează medicamente pacienților, și nu cumpărători. Eliberarea medicamentelor în farmacii se deosebește de comercializarea mărfii în magazine prin faptul că în farmacie lucrează un specialist care are, cel puțin, studii medii farmaceutice. Nivelul de pregătire a specialiștilor noștri care au absolvit colegiul de medicină sau universitatea este foarte înalt. Nu în zadar colaboratorii noștri farmaceutici sunt atât de apreciați nu doar în Moldova, ci și peste hotare. De aceea recomandările și sfaturile oferire la eliberarea medicamentelor nu sunt prerogativa exclusivă a medicului, ci și obligațiunea directă a farmacistului. Da, pe de o parte, farmacistul este interesat de câștig, dar pe de alta, dacă nu îl va avertiza pe pacient despre posibilele efecte adverse, despre incompatibilitatea medicamentelor, depășirea dozelor prescrise în rețetă, autoritatea lui ca și specialist va avea de suferit, pacientul nu va mai veni la această farmacie altă dată. Dacă însă farmacistul a eliberat un medicament care a prejudiciat sănătatea pacientului, farmacistul își poate pierde locul de muncă. Sănătatea pacientului este postulatul fundamental în activitatea farmacistului care, ca și oricare alt lucrător medical depune jurământul lui Hipocrate, obligându-se să urmeze normele codului deontologic instituit de renumitul medic din Grecia antică.
Farmacia este locul unde pacientul vine pentru a primi un ajutor calificat în alegerea medicamentului potrivit din diversitatea produselor expuse pe rafturi și informație despre administrarea corectă, păstrarea, combinarea reciprocă și posibilele efecte adverse în cazul intoleranței individuale. Multe farmacii de-ale noastre dispun de cabinete medicale pentru consultarea pacienților pentru care este dificil să ajungă la policlinică. De asemenea, sunt prevăzute servicii pentru determinarea tensiunii, nivelului de zahăr în sânge, măsurarea greutății corporale, a înălțimii etc. Aceste standarde de calitate a serviciilor prestate în farmacii sunt reflectate în cerințele speciale și sunt prevăzute în toate țările lumii. În SUA – acestea sunt standardele FDA, în Europa – GPP, la noi acționează standardele locale – ordinele emise de Ministerului Sănătății, care sunt adaptate treptat la standardele europene GPP.
Alla, spuneți-mi ca și specialist, de ce acum 10 ani când cumpăram un plasture pentru a-l aplica pe bătătură, mi se elibera un plasture. Acum însă, când cer același lucru, mi se propune ca supliment și iod, și verde de briliant și multe alte fleacuri. Pe când eu am nevoie doar de plasture…
Dar aceste oferte suplimentare nu prezintă un pericol pentru viața ta, nu-i așa? Respectiv, aceasta nu este o încălcare de lege. Da, s-ar putea să cheltuiești ceva mai mult decât ai planificat, dar tu însăți decizi dacă vei procura aceste mărfuri suplimentare sau nu. Există un termen precum vânzări de impuls când, examinând vitrinele, îți amintești că mai ai nevoie de ceva. Lucrătorul farmaciei poate fi înțeles – salariul lui depinde de volumul și de calitatea lucrului efectuat, iar aceasta este o motivație puternică. Altceva este că afacerea trebuie să fie reciproc avantajoasă, nu insistentă sau în dauna pacientului. Farmacistul trebuie să vă informeze neapărat despre contraindicațiile unui sau altui medicament, dacă acestea există, despre metodele de administrare a acestuia. Pe an ce trece, cerințele față de cadrele farmaceutice cresc și aceasta este o tendință bună.
Știți, când la Chișinău vin în vizită străini, mulți spun că la noi, nu se știe de ce, sunt foarte multe bănci și farmacii. Într-adevăr, de ce avem atât de multe farmacii?
Aceasta este adevărat. În ramura noastră întotdeauna a fost în vigoare legea care reglementează distanța dintre farmacii, luându-se în considerare numărul de persoane deservite de 1 farmacie – 3000-4000 de oameni. Distanța la care se poate deschide o farmacie nouă care să nu prejudicieze pe cea veche constituie nu mai puțin de 500 de metri de la cea existentă. Totuși până astăzi la noi acționează legea junglei – supraviețuiește cel mai puternic. În acest context, conceptul de loc reușit, norocos pentru deschiderea unei farmacii rămâne deocamdată predominant.
Compania Dumneavoastră – depozitul farmaceutic al ”RihPanGalFarma” – este distribuitor al numeroaselor preparate medicamentoase. Medicamentele căror producători sunt mai numeroase: ale celor autohtoni sau străini?
În general, noi propunem produsele producătorilor farmaceutici străini și doar 15% – ale celor autohtoni. Firma noastră ”RihPanGalFarma” este o întreprindere comună moldo-ungară cu fabrica farmaceutică cu renume mondial ”Gedeon Richter”. Bineînțeles că producția întreprinderii-mamă constituie 70% din rulajele depozitului nostru. Noi colaborăm cu toți producătorii autohtoni, însă, cu regret, nu putem miza pe fabricile-producătoare autohtone pentru a ne menține pe linia de plutire, de aceea suntem nevoiți să importăm multe produse.
Dumneavoastră personal procurați des medicamente?
Sincer, nu îmi prea place să beau medicamente. În plus, sunt profund convinsă că același aer curat, apa, alimentația de calitate și calorică, fără grăsimi modificate genetic și chimicale, practicarea sportului și păstrarea echilibrului sufletesc – toate acestea într-o anumită măsură ne ajută să evităm multe maladii și, în consecință, să reducem la minim administrarea medicamentelor. Acestea sunt, de fapt, elementele procesului de prevenție. În farmacia viitorului, sunt sigură, medicamentele vor constitui doar 30%, iar mijloacele de profilaxie – vitaminele, suplimentele alimentare, produsele cosmetice, soluțiile de întinerire, produsele igienice, diferitele aparate de diagnosticare și menținere a forțelor vitale ale organismului – toate acestea vor constitui partea covârșitoare, respectiv 70%.
Ce atitudine aveți față de homeopatie?
Aceasta este o direcție foarte interesantă, însă este o ramificație a școlii clasice de farmaceutică. Aș vrea să înțelegeți că niciun remediu homeopatic nu poate fi testat în laboratorul nostru clasic, întrucât dozările în medicamentele homeopatice sunt infime comparativ cu medicamentele clasice și noi nu dispunem de tehnică pentru testarea unor asemenea medicamente. Suntem nevoiți să credem fără a avea dovezi, iar eu, ca și farmacist de școală clasică, vreau să văd compoziția, să cântăresc, să simt.
Recent în lume a fost marcată Ziua contracepției, de aceea nu pot să nu vă întreb ce mijloace de contracepție preferă oamenii noștri?
Categoric, prezervativele. Acesta este singurul contraceptiv masculin și feminin. Pledând pentru acest mijloc de contracepție, cumperi ceea ce ți se potrivește anume ție, pentru că există zeci de varietăți de prezervative. De exemplu, marca Masculan producția căreia o prezentăm, are peste 10 tipuri de pentru orice gust, culoare, miros, măsură, textură, formă în sensul direct al cuvântului. Pentru noi este important că Moldova intră în numărul celor 52 de țări unde este prezentată producția Masculan. Calitatea germană a produselor Masculan este confirmată de cei 25 de ani de vânzări de succes în lumea întreagă. În zilele noastre prezervativul a devenit însoțitorul indispensabil al vieții sexuale, care ocrotește sănătate ta și a partenerului tău, ajutându-te, în același timp, să-ți planifici viitorul. Nu în zadar simbolul produselor Masculan este o inimă, iar sloganul – ”Cu dragoste – Pentru dragoste”.
Povestiți-ne puțin din ce sunt produse prezervativele Masculan și cine le testează la rezistență?
Pentru producerea prezervativelor Masculan se folosește doar latex de calitate înaltă, obținut din seva copacului de Hevea, care crește în pădurile tropicale ale Asiei de sud-est și America Centrală. Prezervativul însuși este constituit 90% din latex. Restul sunt diverse adaosuri, ceva de tipul know-how al fiecărui producător, care permite obținerea compoziției optime a amestecului de latex. La toate etapele procesului de producere a prezervativelor Masculan se efectuează un control al calității materiei prime și a componenților, stării masei de latex la obiectul corespunderii valorilor stabilite pentru compoziția tuturor componenților, a prezervativelor gata, care sunt supuse la 3 teste: la rezistența mecanică – umplerea cu aer sau apă; testarea electronică la prezența găurilor și iregularităților latexului pe suprafața prezervativului și controlul manual selectiv. Nivelul controlului calității prezervativelor Masculan practic exclude posibilitatea de lansare pe piață prezervativelor care nu corespund celor mai înalte exigențe internaționale față de calitate. Procurând produsele Masculan, procurați un produs de clasa Premium.
În opinia Dumneavoastră, la ce vârstă adolescentul poate deja să cumpere un prezervativ și să-l ascundă în buzunarul blugilor sau în rucsac?
Cred că la 13-14 ani. Este interesant că în țările europene, de exemplu, de la 10 ani se citesc lecții de educație sexuală, la care se explică inclusiv despre felul în care te poți proteja de momente nedorite. La noi însă mulți oameni ajunși la maturitate nu știu cum să-și organizeze corect viața intimă.
Dar în general, oamenii noștri încă se mai incomodează când vin la farmacie după prezervative?
Nu, tânăra generație este mai deschisă comparativ cu persoanele pe care le deserveam în farmacie în timpurile studenției mele. Îmi amintesc de un caz care mi s-a întâmplat pe atunci. La farmacie a venit un cumpărător și a cerut să-i vând niște ”elastice”, așa a numit el voalat prezervativele. Eu însă, fiind experimentată, i-am vândut o cutie de degetare din elastic. Astăzi noi le explicăm farmaciștilor noștri, fără falsă sfială, cum trebuie să constate corect necesităților vizitatorilor și cum să consulte cumpărătorii care au venit la farmacie după prezervative sau oricare alte mijloace de contracepție.
Printre produsele pe care le furnizați, sunt și medicamentele excesiv de costisitoare?
Da, este vorba despre cele mai scumpe medicamente în lume– biosimilarele. Acestea sunt sintetizate asemenea țesuturilor umane, fiind crescute artificial în condiții de laborator. Aceste medicamente sunt folosite pentru tratamentul unor maladii serioase în oncologie, reumatologie, neurologie. Ele fac minuni în lupta cu cele mai grave boli – cancerul, scleroza multiplă, boala Parkinson, artrita reumatoidă și altele. De aceea medicamentele biosimilare, alături de vaccinurile contemporane, nanomedicamente sunt atribuite la categoria medicamentelor viitorului.
Cineva cumpără aceste medicamente?
Este vorba despre sute de mii de lei pentru o cură lunară de tratament. Vor trece ani și aceste medicamente vor deveni accesibil, dar deocamdată puțini își pot permite aceste produse.
Cum se procedează cu medicamentele al căror termen de valabilitate a expirat?
Există o comisie specială care preia și distruge aceste medicamente printr-o metodă specială. Pentru distrugere trebuie să plătești, dar este ceva normal. Or, dacă vom începe să aruncăm termometrele cu mercur la gunoi, nu vom putea evita un dezastru natural. Apropo despre termometrele cu mercur, știți cum trebuie să procedați cu un termometru deteriorat?
Nu, mai mult decât atât, și acum mă folosesc de ele.
Foarte rău, pentru că în țările dezvoltate acestea de mult nu mai sunt în vânzare. Iar la noi oamenii nu au idee nici despre nocivitatea mercurului, nici despre ceea ce trebuie să facă dacă un asemenea termometru s-a spart. În acest caz, fără a ne atinge de el, termometrul trebuie învelit atent într-o hârtie și dus la stația sanitaro-epidemiologică, unde mercurul este neutralizat printr-o metodă specială.
Alla, cât de important este, în general, să păstrăm corect medicamentele?
Dacă medicamentul este păstrat incorect, acesta poate fi inactivat pe jumătate sau complet. Mai mult, dacă nu sunt respectate condițiile de păstrare, medicamentul se poate transforma într-o substanță toxică care poate provoca efecte adverse sau chiar intoxicație. Revenind la începutul discuției noastre, reamintesc că farmacistul trebuie să prevină cumpărătorul despre condițiile speciale de păstrare dacă acestea există. Însă pentru orice eventualitate, citiți întotdeauna instrucțiunea.
Alla, ce atitudine aveți față de tendința mondială de a permite utilizarea marijuanei în scopuri medicinale?
Eu consider că bolnavul nu trebuie să sufere de durere și în scopuri terapeutice trebuie să se utilizeze medicamente analgezice serioase. Marijuana însă este un răsfăț care nu va putea înlătura o durere puternici și nici nu va reuși să vindece nici o boală. Majoritatea utilizatorilor de droguri și-au început calea anume de la marijuana. De aceea eu sunt categoric împotriva aceste tendințe, pentru că este o cărarea lunecoasă și periculoasă.
Alla, în încheiere vă voi adresa întrebare pe care, de regulă, o prezint eroilor mei la început: ce v-a determinat să participați la acțiunea noastră ”Faptele bune au culoare”?
Sunt foarte interesată de întrebările ce țin de tineret, pentru că ei sunt viitorul țării noastre. Dacă pot face ceva pentru ca umanitatea să nu se autodistrugă, îmi voi aduce cu bucurie contribuția la această cauză. Eu, de exemplu, nu sunt împotriva vieții sexuale precoce sau diversificate, aceasta este realitatea ritmului contemporan al vieți și chestiunea personală a fiecăruia. Altceva este însă că trebuie și să ne maturizăm mai repede, trebuie să te gândești la tine însuți și la partenerul tău. De aceea vă îndemn să folosiți prezervativele, care sunt atât de variate și accesibile tuturor. Nu oferiți nimănui greșeli de tinerețe inutile – nu vă îmbolnăviți, nu vă infectați unul pe altul, evitați sarcina nedorită. Mă doare când văd că oamenii sunt înrăiți împotriva băieților și fetelor tinere care trăiesc cu HIV. Aș dori ca fiecare să înțeleagă că oricine s-ar fi putut pomeni în locul lor. Da, aceasta s-a întâmplat anume cu ei, însă persoanele care trăiesc cu HIV au toate drepturile să trăiască o viață normală și noi, care pur și simplu am avut noroc, trebuie să le oferim această posibilitate. Or, în adâncul sufletului toți înțeleg că HIV pentru acești oameni este produsul societății însăși, de aceea cu toții suntem într-o oarecare măsură de vină pentru aceasta și suntem obligați să purtăm responsabilitatea.