Subiectul pe care îl voi aborda astăzi este unul foarte neplăcut, însă este ceea cu ce se confruntă persoanele dependente în fiecare zi. Or, fiecare din ei, mai devreme sau mai târziu, se pomenește în fața alegerii – fie trezie, fie moarte. Eu am decis să prezint aceste istorii ale vieții și morții a patru persoane care nu au reușit să găsească forțe interioare pentru a se elibera de boala cu numele – dependență.

Sașa, 31 de ani

Sașa a fost fratele mai mic al prietenului copilăriei mele, cu care am crescut împreună, am făcut sport, am învățat și tot împreună am început să utilizăm droguri. îl cunoșteam pe Sașa de când avea 7 ani, el întotdeauna era pe undeva pe lângă mine, îmi urmărea atent acțiunile și, deși nu sunt sigur, am fost pentru el într-o oarecare măsură, un exemplu. Acest exemplu însă s-a spulberat complet atunci când eu și fratele lui am început să consumăm droguri. Sașa a repetat istoria noastră, se droga cu heroină, opiu și, ceea ce era foarte grav, consuma alcool în exces. El niciodată nu a lucrat după specialitate, deși avea studii destul de bune. Cu timpul s-a căsătorit, în familie a apărut o fetiță pe care toți o iubeau foarte mult. Însă, spre marele meu regret, nici măcar aceasta nu a reușit să-l oprească. El continua să se drogheze, drogurile înlocuiau pentru el tot ce el nu putea simți în viața lucidă, cel puțin așa i se părea lui.

Viața lui s-a sfârșit foarte stupid, nimeni se aștepta la așa ceva. Reușise să facă rost de undeva de câteva sute de lei, s-a îmbătat, i-a telefonat unui vechi prieteni, acesta i-a adus heroină, s-au drogat amândoi. Prietenul lui a rămas în viața, Sașa a murit. A murit pentru că trecuse printr-o pauză de durată, pentru că nu a iubit viața așa cum este ea. Apoi au urmat funeraliile la care nu au venit părinții lui. Explicația a fost una absolut nesubstanțială, au invocat careva probleme cu actele, frica de a nu mai putea pleca din nou peste hotare. L-am memorizat pe Sașa slăbit, istovit, practic un boschetar. Însă atunci când ne întâlneam, în ochii lui se aprindea viața. El nu vroia să moară, dar nici să trăiască o viață lucidă, normală, fericită nu îi reușea. Nici acum nu pot să îi șterg numărul din memoria telefonului.

Roma, 42 de ani

Roma a fost unul dintre acei pe care noi îi numit narcomani vechi, înveterați, care au văzut lumea. În anii 90 el a cutreierat lumea întreagă – pe atunci puteai să dai pașaportul, să devii refugiat și să trăiești de minune pe indemnizați în orice țară din lume. Roma consuma heroină, care peste hotare costa foarte puțin. Aceasta era viața pe care el și-o imagina. Când Roma a început să se drogheze, aceasta era în vogă, ca și cum ai fi aparținut unui grup închis, de elită, în care este relativ ușor să nimerești, însă foarte greu să te smulgi din el. Despre aceasta nimeni nu vorbea în voce, însă toți știau că de această stare de lucruri. Cu timpul el e trecut la droguri de stradă ușor accesibile, ieftine, distrugătoare pentru corp și suflet. Când m-am întâlnit cu el după reabilitarea mea, suferea de osteomielită. Am discutat mult despre aceasta, dar, după părerea mea, el nu a înțeles cât este de serios. Când ne-am revăzut peste ceva timp, obrazul i se inflamase și mai tare.

El a venit singur mine. Avea niște răni îngrozitoare, starea era critică. Un timp am încercat să-l internez în spital, dar nimeni nu vroia să-l ia. Cu fiecare medic aveam un dialog standardizat: ”Dumneavoastră înțelegeți că el va muri?”, – ”Da, dar nu îl pot interna, pentru că nu are poliță de asigurare, pentru că are hepatită și pentru că este narcoman”. Mult timp am cutreierat toate spitalele orașului, dar, în cele din urmă, ne-am întors acasă. Peste o săptămână mi-a telefonat tatăl lui și m-a anunțat că Roma nu mai este în viață. Cel mai probabil el a murit de septicemie. El trăia împreună cu tatăl său într-o casă la sol, cu timpul tatăl i-a alocat lui Roma un colțișor, a debranșat electricitatea și energia termică, pentru ca Roma să nu mai poată fierbe droguri. Mă doare să spun acest lucru, dar tatăl său considera că singura soluție din situația creată este moarte fiului.

Roma avusese o șansă la bun început, când boala abia apăruse. Mi-l amintesc cum era energic, determinat, persoană care își știa valoarea, care își realiza potențialul, sigur de sine și, în același timp, era un om care nu recunoștea regulile, egoist, a trăit cu ziua de azi, nepăsător, prea iresponsabil.

Oleg, 35 de ani

Oleg avea statut HIV pozitiv, el nu primea tratament ARV, timp îndelungat a utilizat droguri, mulți ani a stat în detenție. A avut familie, una mică, fără copii și fără soție, dar totuși o familie. Oleg este acel exemplu când drogurile ucid, în primul rând, personalitatea și nu doar ucide, ci o distrug clipă de clipă. De fiecare dată când încercam să îl ajut, el mă ruga să-l las în pace: ”De ce să mă mai bați la cap, eu sunt un narcoman irecuperabil, nu trebuie să mă tratezi, deja nimic nu mă mai poate ajuta…”.
Oleg a trăit o viață lipsită de sens, el nu-și dorea nimic, nu visa la nimic, nu tindea spre nimic, pur și simplu a existat până nu a murit. Când a plecat din viață (Oleg a decedat din cauza complicațiilor asociate infecției HIV), a stat timp de o lună în morgă, pentru că rudele lui nu vroiau să-l îngroape. El a fost un om bun, în unele privințe, poate chiar naiv. Eu cred că și el a avut o șansă, însă doar în cazul când își accepta statutul și începea să facă ceva în acest sens.

Stiopa, 42 de ani

Stiopa a participat la proiectul foto ”Destinul în vizor”. A petrecut mulți ani în închisoare, a fost un băiat bun, dar dependent de droguri și consuma foarte mult alcool. De multe ori îi spuneam: ”Stiopa, vei muri”, acum nu mă simt prea bine de la aceste cuvinte. Eu i le spuneam pentru a-l motiva, dar a ieșit să îi preziceam viitorul. În ultimul timp consuma alcool metilic – spirt tehnic diluat cu apă.
Stiopa locuia cu mama, ceva timp în urmă le-a ars casa și ei au rămas în stradă sau, mai exact, pe rămășițele arse ale acestei case, fără apă, fără electricitate, fără bani. Peste un timp oarecare mama lui a fost plasată într-un azil pentru bătrâni, iar Stiopa a rămas să trăiască în stradă, practic ca un boschetar.

Din cauza beției la Stiopa a început ciroza hepatică, apoi probleme cu picioarele. El a murit repede, pe neobservate, a murit deoarece nu s-a oprit la timp.

Fiecare zi din viața mea este încă o zi în lupta pentru luciditate și asemenea cazuri, cât de teribil nu ar suna, precum sunt cărbunii încinși care ard călcâiele, care te determină să sari mai sus de bară, mai sus de propriul cap. Când auzi despre asemenea lucruri, pur și simplu ți se pare că e un lucru rău. Când însă duci coroana funerară la înmormântare, toate acestea trec prin tine și înțelegi că viața fiecăruia se află doar în propriile noastre mâini. Dacă alegi moarte, ea neapărat va veni. Dacă însă ai ales lupta pentru viață, agață-te de orice posibilitate, nu te lamenta și nu te da bătut, dar fă tot ce depinde de tone pentru a rămâne lucid și a trăi o viață fericită, plină de sens și valoare.

P.S. Prenumele eroilor au fost modificate