Limitarea prin lege a unor drepturi, nu le anulează automat pe toate celelalte. Persoanele deținute în penitenciare, chiar dacă nu mai pot circula liber și nici administra după proprie voință timpul pe care îl au, continuă să aibă dreptul la acces la educație, la fel ca orice cetățean al statului nostru. Un deținut poate și are dreptul să învețe de-a lungul detenției practic orice. De ce este importantă educația în penitenciare și cum putem câștiga din faptul că deținuții vor avea acces larg la educație, discutăm cu Ina Vutcariov, șefa Secției Activități pentru Persoanele aflate în Conflict cu Legea din cadrul Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă”. Secția pe care o conduce Ina Vutcariov se ocupă cu organizarea și desfășurarea activităților de profilaxie, de aderență la tratamente și de reabilitare pentru deținuții din 13 instituții penitenciare și din Comunitatea Terapeutică din Penitenciarul nr. 9 – Pruncul. Una dintre prioritățile acesteia este accesul la o educație cât mai diversă a deținuților.
-Ina, vreau să explicăm cititorilor noștri, ce se are în vedere atunci când se vorbește despre educația în penitenciare?
Nu este mare diferență față educația în comunitate și mă refer anume la educația adulților. Educația în penitenciare ține de profesionalizare, de obținerea unor competențe specifice, mai înguste saumai largi, în dependență de necesitatea adultului, și ține de formarea unor soft skills-uri - abilități de comunicare, de relaționare, de activitate în echipă, de gestionare a stresului, de management personal. În penitenciare, ne axăm preponderent pe educația non-formală. Adică, încercăm să dezvoltăm anumite competențe, anumite abilități, dar și soft skills-uri în acceași măsură, iar grupul nostru țintă îl reprezintă, în mare parte, categoriile noastre de beneficiari – consumatori de droguri, persoane HIV pozitive, și alți deținuți din categoriile de risc.
-De ce este nevoie de educație în penitenciare? De ce este important ca deținuții să aibă acces și la alt tip de educație, în afară de cea care deja este accesibilă, cum ar fi învățarea unor meserii?
Cât de deschis nu ar fi la moment sistemul penitenciar din Moldova și cât de mult nu ar promova educația în penitenciare, ne dorim, totuși, ca aceasta să fie văzută sub un aspect mai larg – deținuții să aibă acces nu doar la obținerea unor meserii și nu doar la obținerea unor profesii specializate, înguste, dar și acces la studii superioare, la studii postuniversitare, la educație la distanță sau e-learning, la educație non-formală, ca deținutul să aibă aceleași drepturi și acces la educație ca și în comunitate, deci să nu se limiteze la acele opțiuni care le poate oferi penitenciarul. Pentru că detenția, de fapt, nu limitează toate celelalte drepturi și, respectiv, dacă noi în comunitate putem, spre exemplu, să ne plătim un curs online și să învățăm o limbă străină, sau să învățăm un curs specializat de psihologie, sau să avem acces la o informație foarte utilă pe diferite tematici, de ce nu ar avea același drept și deținuții?
-Ce spune legea în asemenea cazuri?
Dreptul la educație nu se anulează odată cu ajungerea în detenție și Administrația Națională a Penitenciarelor este destul de deschisă să promoveze anumite modele de educație mai moderne. Noi împreună cu ei deja am inițiat un proiect-pilot prin care am promovat educația la distanță și organizăm webinare în cadrul Comunității Terapeutice.
-Despre ce sunt webinarele?
Sunt pe domenii de sănătate. Anumiți medici, specialiști în probleme medicale specifice, timp de o oră, o oră și jumătate, vorbesc prin Skype cu deținuții rezidenți din Comunitate despre diferite tematici. Spre exemplu, HIV/SIDA sau hepatită și tratamentul ei, sau tuberculoză etc. Totul e absolut profesionist, într-un limbaj foarte clar pentru deținuți, cu posibilitatea interacționării directe.
-Cât de mare este interesul deținuților pentru educație? Cât de mare este motivația lor să învețe altceva sau ceva mai mult decât o meserie de tencuitor, bunăoară?
De fapt, deținuții sunt foarte interesați de dezvoltare. Desigur, nu toți. Dar marea majoritate este. Și aici sunt două aspecte de care trebuie să ținem cont. Primul - că sunt deținuți care nu au avut posibilitate să învețe. Respectiv, ei sunt dornici de dezvoltare, de învățare, de obținere a unor noi cunoștințe, informații și abilități. Există și altă categorie de deținuți – care au deja anumite competențe, anumite profesii, anumite specializări și ar dori să continue să se dezvolte în aceste domenii. Noi în cadrul campaniei abordăm nu doar problema educației de facto, dar și problema angajării pe domenii specifice. Spre exemplu, dacă persoana care are anumite competențe și abilități, ca ea să poată aplica la un job sau să poată fi angajată, în dependență de competențele pe care le are. Bunăoară, dacă deținutul este traducător, copywriter, designer și legea nu-l limitează de a plica aceste competențe, atunci el să le poată aplica. Aceste două direcții sunt foarte importante în egală măsură – și pentru cei care vor să învețe de la zero și pentru cei care deja au anumite competențe și vor să continue să le aplice și să le dezvolte.
-Care este experiența altor țări în acest sens? Avem ce învăță de la vecinii noștri?
Peste hotare sunt interesante practicile în care oamenii au acces la studii la distanță – pot să facă studii, pot să absolvească universități, pot să învețe limbi străine și asta este o practică absolut comună. Altceva, deținuții au acces securizat la internet, deci au acces la informații în permanență, dacă au nevoie de autodezvoltare. Ok, nu toți doresc să facă studii cumva mai organizat, dar vor să se autodezvolte, atunci au acces la informațiile de care au nevoie. Dacă e să vorbim despre țările din regiune, atunci în Ucraina, de exemplu, deținuții au deja asemenea oportunutăți, au și un cadru legislativ care le permite asta și, din câte am citit rapoartele lor, sunt destul de mulțumiți de rezultatele pe care le au.
-Ce poate fi făcut, și pe termen scurt, și pe termen lung, pentru ca educația în penitenciare să se dezvolte, ca deținuții să aibă acces la diferite forme de educație? Care sunt soluțiile?
În primul rând, trebuie de atras resurse în mediul penitenciar. Apoi, ar fi bine ca societatea să înțeleagă că educația deținuților nu este un moft și nici nu e vorba despre un trend. De facto, ce se întâmplă? Persoana este pedepsită și ajunge într-un penitenciar. Fiind în penitenciar, își stă termenul de pedeapsă. Îl stă. Și pe lângă persoana care este pedepsită, suntem pedepsiți și noi, contribuabilii, care trebuie să-i achităm întreținerea în penitenciar, pe când persoana ar putea să învețe și să-și folosească aceste competențe noi dobândite, ca să aducă folos, ca să se poată întreține pe sine și familia sa, și mai apoi să iasă din penitenciar, păstrând capacitatea asta de muncă sau, de ce nu, obținând-o de la zero. Pentru că, dacă n-a lucrat în libertate, învață a lucra în penitenciar și a învăța în penitenciar. Respectiv, acesta și este sensul – educația în penitenciare ca cost de producere este mai ieftină decât întreținerea în penitenciar a unei persoane. Eliberarea acestuia fără abilități și competențe, favorizează recidiva. Și aceasta este deja o problemă care ne așteaptă pe noi toți, dacă în deținuți nu se investește la timpul potrivit. De aceea, educația în penitenciare este o valoare în sine, dar și un beneficiu pentru întreaga societate, care astăzi, investind în ceea ca deținuții să fie ocupați, să fie educați, mâine primește niște cetățeni care plătesc impozite și care contribuie la prosperitate.
-Înțeleg că este un proces în care ar fi bine să se implice toată lumea, deoarece fiecare ar avea de câștigat în urma acestor reforme. În acest sens, ce ar trebui să facă structurile statului, ce ar trebui să facă organizațiile non-gurvernamentale și cetățenii, pentru ca în penitenciare să fie loc de o educație mai calitativă, care să acopere nevoile tuturor deținuților?
Putem să pornim de la transformarea temei educației deținuților într-o prioritate, la același nivel cu alte priorități. Astfel, vom putea implementa cât mai multe proiecte orientate spre a spori accesul și calitatea educației pentru deținuți și spre realizarea a anumitor activități în acest sector. Și, nu în ultimul rând, ar fi bine ca noi, ca societate, să devenim un pic mai deschiși la minte față de diferite categorii de cetățeni și atunci când auzim de persoane deținute sau alte categorii care nu trec filtrele noastre individuale, să nu încercăm să comparăm că mai bine ar da la copii decât să dea la „ăștia”, sau mai bine la „aceia”, dar nu la „ăștia”. Să înțelegem că drepturile unor nu trebuie să fie lezate în favoarea drepturilor altora și fiecare om își are locul lui și rostul lui. Investițiile în acest domeniu ar putea fi valorificate mai târziu, ar putea avea sens mai târziu și impactul ar putea fi major.
-Ce ar putea să facă cetățenii simple, ca să miște carul ăsta din loc? Cu ce poate ajuta un cetățean oarecare, dornic să se implice, dar care nu prea știe ce anume ar putea face?
Planificăm să inițiem în scurt timp o campanie de colectare de fonduri pentru educația în penitenciare și fiecare persoană care dorește, poate contribui financiar. Cetățenii care sunt angajatori – ar putea angaja deținuți. Sau, de exemplu, dacă aveți nevoie de anumite servicii – ați putea să le cumpărați de la un deținut. Și ar fi de mare ajutor și promovarea toleranței, în sensul cel mai bun al cuvântului, fără prea multă demagogie, despre faptul că și-a meritat rostul.
Mulțumim!