”Uneori mi se pare că în lupta pentru viață nu-mi mai rămâne timp să trăiesc”, fragment din filmul ”Dalas Buyers Club”

Imaginați-vă că ați fost diagnosticat cu SIDA. De fapt, imaginați-vă că ați fost diagnosticat cu SIDA și ați fost prevenit că mai aveți de trăit aproximativ vreo 30 de zile. De aceea nu aveți unde vă grăbi, pur și simplu aranjați toate lucrurile neîncheiate și plecați liniștit pe lumea cealaltă. Ce veți face într-o asemenea situație? Veți fi copleșit de setea de viață și dorința de a trăi, pentru că aveți doar o singură viață, alta nu vi se va mai oferi, nu se cuvine.

În anul 1986, când virusului imunodeficienței umane secera sute de oameni, analiza la HIV fusese inventată doar cu un an înainte și medicii abia începeau să verifice sângele donatorilor la virusul imunodeficienței umane, electricianul din Texas Ron Woodroffe a fost diagnosticat cu SIDA, prezicându-i-se o moarte prematură și subită. Unicul medicament disponibil pe atunci, AZT, nu i-a ajutat lui Ron și acesta a început să caute alte căi de luptă cu maladia. Le-a găsit și a început să le transporte ilegal de peste hotare, organizând chiar un club pentru persoanele cu HIV/SIDA, membrii căruia primeau tratament regulat cu medicamente experimentale. Ron a trăit încă șase ani. Ulterior, în baza istoriei lui a fost turnat un film care, recent, a fost premiat cu trei premii Oscar. Pelicula cinematografică a fost turnată în doar 25 de zile și a fost numită ”Dallas Buyers Club” (Clubul cumpărătorilor din Dallas). Noi am vizionat acest film și ne dorim foarte mult să îl vizionați și voi. De ce? Iată câteva motive:

• Filmul prezintă anii ’80 din America, perioadă când infecția HIV care provoacă maladia SIDA, era considerată apanajul homosexualilor. Imaginați-vă doar că acum 30 de ani, și anume în anul 1981, SIDA era numită inițial ”Imunodeficiență transmisă de homosexuali” (Gay Related Immuno Deficiency – GRID) sau ”Cancer homosexual” (A Gay Cancer). Abia peste un an, în 1982, această boală a fost redenumită în sindrom al imunodeficienței achiziționate (SIDA). Oricum, fiecare bărbat care se confrunta cu această maladie era impus să trăiască cu stigmatul rușinos de homosexual, inclusiv protagonistul filmului Ron Woodroffe.
• După ce eroul principal a aflat despre boala sa, el a început să studieze cărți și publicații din presa periodică în biblioteca locală. A fost foarte surprins să afle că HIV se transmite prin sex neprotejat, precum și prin utilizare seringilor comune în timpul utilizării drogurilor injectabile. Acum amintiți-vă câte contacte sexuale neprotejate ați avut pe parcursul vieții și calculați de câte ori ați supus propria sănătate pericolului de infectare.
• Filmul conține o scenă memorabilă care ilustrează absența completă a unor cunoștințe elementare despre transmiterea HIV: ”Dă-mi repede un ștergar. El m-a scuipat drept în față!”, strigă în una din scene fostul prieten al lui Ron. E dureros să ne gândim că  există și astăzi indivizi care cred sincer că HIV se transmite prin sărut, strănut sau utilizarea în comun a veselei.
• O frază remarcabilă rostește eroul principal la cina cu sora medicală care îl îngrijea la spital (Jennifer Garner): ”Bucură-te de viață, dragă. Doar una avem!”.  Frază care te marchează profund, pentru că o rostește o persoană care trăiește doar datorită pastilelor și în orice moment poate să-și piardă conștiința și să moară.

Vizionați acest film, chiar dacă începutul filmului conține scene cu caracter pornografic, care însă prezintă foarte realist moravurile și modul de viață al protagonistului. De asemenea, pregătiți-vă să auziți limbaj licențios și fraze de felul: ”Semnați aici. Noi nu purtăm răspundere de medicamentele pe care le primiți. Tu ești mort și tu ești mort, acestea sunt problemele voastre, nu ale noastre”.

Și, cel mai important lucru, nu renunțați și nu vă dați bătut, bine? Orice s-ar întâmpla.

Filmul poate fi vizionat aici