img
Ziua Internațională a combaterii consumului și traficului ilicit de droguri. Lansarea campaniei „Cunoștințe mai bune pentru grijă mai bună” 26 Iunie 2020

Фото: IGP

Pe 26 iunie a fost lansată campania socială „Cunoștințe mai bune pentru grijă mai bună”, dedicată Zilei Internaționale a combaterii consumului și traficului ilicit de droguri. Campania va dura până în luna decembrie a anului curent prin intermediul videoclipurilor, trainingurilor tematice online, întâlnirilor de lucru online, lansării aplicației mobile PoliceAssistant și altor evenimente.

Lansarea a avut loc în curtea Inspectoratului General de Poliție din Chișinău, unde mai mulți reprezentanți și reprezentante ale organelor de stat, precum și sectorului non-guvernamental, au transmis felicitări și au răspuns la întrebările jurnaliștilor. În final, participanții au semnat un acord de desfășurare a campaniei.

Ina Tcaci, reprezentanta Oficiului ONU pentru Droguri și Crimă din Moldova, le-a prezentat tuturor participanților contextul campaniei: 

„În acest moment, în lume sunt înregistrate 269 de milioane de persoane care consumă droguri. Aceasta este cu 30% mai mult decât acum 10 ani. Numărul a crescut, în special, în țările în curs de dezvoltare, dar și în Republica Moldova. Vorbind despre pandemia COVID-19, prima consecință a acesteia este o creștere foarte rapidă a prețului stupefiantelor și o deteriorare a calității și purității acestora, ceea ce pune consumatorii și consumatoarele în pericol. A doua este trecerea la tranzacționarea online. Acest lucru complică foarte mult activitatea poliției în identificarea traficanților și în tragerea acestora la răspundere. Mai mult decât atât, grupurile sărace și marginalizate sunt cele mai afectate de pandemie. Acest lucru se observă din creșterea șomajului și a cazurilor de boli mintale, ceea ce înseamnă că mulți apelează la comerțul cu droguri pentru a supraviețui sau consum [pentru a bloca durerea și disconfortul”.

Sergiu Paiu, șeful Inspectoratului General de Poliție, a declarat următoarele:

„Numărul persoanelor care consumă droguri este în creștere în Republica Moldova, iar vârsta persoanelor care consumă este din ce în ce mai tânără. După cum știți, consumul de droguri cu risc ridicat duce la boli transmisibile, precum, HIV, hepatita,tuberculoza sau alte afecțiuni de natură psihologică sau emoțională. Din aceste motive, Inspectoratul General de Poliție, în calitate de organizator al evenimentului de astăzi, împreună cu partenerii noștri naționali și internaționali, lansează campania „Cunoștințe mai bune pentru grijă mai bună” pentru a consolida și informa publicul despre riscurile pe care le prezintă consumul și traficul ilegal de droguri.”

Ianuș Erhan, secretar general de stat al Ministerului de Interne:

„În acest an am reușit să aprobăm strategia anti-drog pentru 2020-2027, un document important din punct de vedere strategic, care va fi suplimentat și cu un plan de acțiuni. Prioritățile poliției se schimbă - urmărim noi tendințe în utilizarea consumului de stupefiante, de aceea poliția lucrează în continuu pentru a-și îmbunătăți abilitățile în domeniul [detectării și eliminării traficului de droguri]. Poliția se va concentra asupra opririi încălcărilor nu în momentul când au loc, ci atunci când pot fi prevenite prin intermediul informării și măsurilor constructive."

Dorin Lișman, secretar de stat al Ministerului de Justiție:

„În 2017, cu sprijinul partenerilor noștri, am reușit să înființăm o comunitate terapeutică în Penitenciarul nr. 9 - Pruncul, care ajută 29 de persoane, rezidenți ai comunității aflați în detenție, să se reabiliteze. Scopul acestei comunități terapeutice a fost crearea unui mecanism eficient pentru reabilitarea și reintegrarea deținuților dependenți. Beneficiarii au acces la un program cu metode de tratament sofisticate, care includ diverse activități și tehnici de consiliere psihologică. În prezent, 14 persoane sunt supuse terapiei, iar conceptul de comunitate terapeutică este promovat la nivel de stat.”

Andrei Iavorschi, directorul Inspectoratului Național de Probațiune:

„Pedepsele ar trebui să provină nu numai din intenția unei analize legale a acțiunilor, ci și din corectarea încălcărilor comise de o persoană cu dependență. Până la învinuire, trebuie să se țină seama de factorii care au condus la actul antisocial. În perioada ulterioară, la rândul său, este necesară revizuirea amenzilor și a metodei de intervenție legală. Avem nevoie de astfel de instrumente, care să permită introducerea forțelor legii în fiecare încălcare individual, să analizăm fiecare caz în parte și să conștientizăm ce a dus la încălcare.”

Ruslan Poverga, directorul general al A.O. „Inițiativa Pozitivă”:

„În urmă cu 3-4 ani, a început o discuție îndelungată despre faptul că legea avea nevoie de restructurare, erau necesare măsuri alternative de pedeapsă. Acum este instituționalizat faptul că, în cazul posesiei unei doze minime de droguri de către o persoană, acestea nu sunt private de libertate; că serviciile de reducere a riscurilor trebuie să fie durabile, indiferent dacă există un donator sau nu. Serviciile de asistență psihosocială au devenit, de asemenea, reglementate, deși în prezent nu există resurse care să permită asigurarea lor pe deplin. Trebuie să înțelegem că în spatele consumatorilor nu sunt numai statisticile, ci și dreptul lor la o viață deplină, familiile și apropiații lor.”

Campania își propune să consolideze interacțiunea dintre factorii de decizie, furnizorii de servicii, activiști și activiste, reprezentanți și reprezentante ai comunității persoanelor care consumă droguri, cu scopul de a sensibiliza publicul larg despre importanța soluționării problemelor legate de droguri, alternative la pedepsele pentru consumul de droguri și dependența de ele, creșterea nivelului de conștientizare a populației în ansamblu, în special a tinerilor/adolescenților cu privire la prevenirea consumului de droguri, precum și a factorilor de decizie, cu privire la eficacitatea socio-economică a abordărilor de corecție, altele decât închisoarea.

Campania a fost lansată sub auspiciile Comisiei Naționale Antidrog, în parteneriat cu Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Justiției și Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova.

 

Traducere: Dan Erușevschi

 

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md