M-au internat la 27 mai, cu suspecție la COVID-19. Testul a confirmat diagnosticul. „La numeroasele solicitări ale telespectatorilor”, așa cum se spunea înainte, am decis să țin un jurnal despre ceea ce se întâmplă în Moldova cu pacienții bolnavi de coronavirus, unde sunt internați aceștia, în ce condiții sunt întreținuți, cum sunt diagnosticați, alimentați și tratați.

Acesta este al doilea text din seria de notițe din spital ale lui Evghenii Alexandrovici Goloșceapov, membru al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, director al Departamentului Advocacy, AO „Inițiativa Pozitivă”, care s-a îmbolnăvit de COVID-19. În prima parte, el a povestit despre simptomele bolii, întâlnirea cu „marțienii” și transportarea sa cu „Mars rover”-ul la Centrul COVID de la Moldexpo.

 

Miercuri, 27 mai 2020, Centrul COVID

Ați dorimit vreodată la Moldexpo? Eu pot spune acum: da. Cândva, în anii 80 ai secolului trecut, fiind copii, alergam încoace, la EREN, cu fratele meu, pentru a ne tăvăli pe covoarele care erau expuse în pavilioane și pentru a lua nutrețuri combinate din niște acvariumuri mari și rotunde – acestea erau o momeală bună pentru roșioară (specie de pește de apă dulce, cu înotătoare roșii) de la Lacul Komsomolist.

Astăzi, eu sunt la Moldexpo din cu totul altă auză. „Voi fi expus”, eu și nu covoarele.

Aproape de ora două, „Mars rover”-ul (ambulanța – NM) m-a dus până la pavilionul unde este situat Centrul COVID. Noi am așteptat până când o altă ambulanță se va îndepărta de intrare. Iar după aceasta, în ușa deschisă a „Mars rover”-ului meu a dat busna lătratul vesel și polifonic al câinilor. „Cu siguranță, de aici nu va fugi niciun pacient”, m-a fulgerat gândul.

La intrarea în Centru e liniște și pustiu. Le mulțumesc primilor mei medici „marțieni” pentru ajutor. Ei transmit documentele mele colegilor „marțieni” de aici, se întorc la ambulanță și peste câteva minute, se grăbesc deja spre alt pacient.

Și „marțienii” de aici sunt împachetați în combinezoane, măști, respiratoare, ochelari și ecrane de protecție. Este o singură deosebire: „marțienii” de pe ambulanță erau în combinezoane albe, iar „marțienii” de la Centru – în combinezoane de culoarea cafelei cu lapte.

Pentru început, mă trimit să fac radiografia plămânilor. Aceasta se face într-un autovehicul parcat la intrarea în Centru – este o instalație-roentgen mobilă. Prima dată văd așa ceva – un lucru comod pentru consultările cu deplasare prin țară. În fața mea, în rând (dacă acesta poate fi numit rând), e o singură persoană. Peste trei minute eram deja în interiorul autovehiculului. Mă întreabă numele și prenumele, îmi dezbrac hainele și intru în cabină. Operatorul îmi ordonă să trag aer în piept și să nu respir. Gata, pot să mă îmbrac. Prima noutate bună: plămânii sunt curați!

Boxa nr. 29

Mă pornesc spre pavilion. La intrare, mă întâlnește încă un „marțian” și mă trimite în boxa nr. 29 din zona galbenă. Direcția spre aceasta este indicată cu săgeți galbene, pe podea. Constat că sunt zone diferite. Nu am reușit să aflu destinația lor, dar presupun că pacienții sunt „sortați” după gravitatea simptomelor. În timp ce merg spre boxa mea, privirea mea alunecă involuntar prin spațiul ce mă înconjoară: aproape o jumătatedin boxele pe care reușesc să le văd sunt acum pustii.

Boxele sunt construite din materiale folosite pentru improvizarea „buticurilor” în perioada când au loc expoziții. Unele boxe se evidențiază printr-un design interior ciudat: pe panourile despărțitoare se văd mâzgăleli, ornamente și publicitatea participanților la numeroasele expoziții de la Moldexpo. Se pare că pentru aceste construcții s-au folosit toate „accesoriile” care erau la depozite. Nu frumusețea avea importanță, ci crearea numărului necesar de boxe.

În boxa nr. 29 e curat și îngrijit: este un pat cu albituri curate, un scaun, o măsuță, soluție dezinfectantă, o priză electrică, o cutie de carton cu o sacoșă în interior în loc de coș pentru gunoi, iar la intrare atârnă o lampă cu quarț pentru dezinfectarea zilnică a încăperii. În coridoare, între boxe, sunt chiuvete cu instalații electrice pentru încălzirea apei, soluții dezinfectante și un rulou de prosoape de hârtie. Undeva în capătul coridorului – wc-uri. Deci, în Centru sunt toate cele necesare pentru o ședere temporară confortabilă și sigură aici.

Doar posterele informative afișate în boxe și de-asupra chiuvetelor provocau semne de întrebare: despre regulile de igienă a mâinilor și dezinfectarea lor. Toate acestea erau exclusiv în limba de stat. Nu este cea mai reușită soluție, ținând cont de faptul că cetățenii și locuitorii Moldovei vorbesc mai multe limbi.

Dacă o persoană nu înțelege până la urmă ceea ce autoritățile încearcă să-i comunice, eficiența unei astfel de informări se reduce până la nivelul „pe apa sâmbetei”. În actuala pandemie, aceasta înseamnă că autoritățile, cu propriile forțe, cresc riscul de răspândire a infecției – iar aceasta înseamnă noi bolnavi și noi vieți pierdute.

 

Analizele

O remarcă importantă. Ar putea să vă mire, dar la Centrul COVID pacienții nu sunt tratați. Centrul funcționează ca un punct de diagnosticare și de triere: aici sunt prelevate analizele, se anunță diagnosticul și bolnavii de coronavirus sunt împărțiți prin spitale.

Așadar, eu sunt în boxa nr. 29, mă acomodez. Peste vreo 15 minute, a intrat o „marțiană de cafea”, s-a interesat, cum sunt aici, dacă e totul bine, mi-a verificat tensiunea, temperatura (38°С), saturația sângelui cu oxigen (97%), numărul de bătăi ale inimii pe minut. Peste alte 10 minute, ea a revenit, de data aceasta, pentru (inima îmi sare din piept!) a preleva analize la COVID-19: secreții din gât, cu ajutorul unei tije lungi din plastic, secreții nazale cu altă tijă și, pentru o fericire deplină – prelevare de sânge din venă.

Testele sunt o parte din cele 80 de mii de seturi pentru testarea COVID-19, care au fost așteptate atât de mult și care au provocat atâta zarvă, achiziționate din China. Ca reamintire despre această procedură, în boxă a rămas un prospect informativ în limbile chineză și engleză.

 

Alimentația

Aproape de ora trei ziua, „marțiana” apare din nou, pe neașteptate, în boxa mea, cu întrebarea dacă nu sunt flămând. Și cât de flămând! Pentru că nu am mâncat și nu am băut nimic încă de ieri, adică deja de aproape 17 ore. Dimineața, colegii mei m-au avertizat că analizele pentru COVID-19 trebuie făcute pe nemâncate. De aceea am respectat „postul” în mod conștiincios. Medicii de la Centru au precizat că eu am făcut totul corect, dar pentru analize este suficient să nu mănânci, să nu bei și să nu fumezi cu doar 3-4 ore înainte de prelevarea acestora. Folosindu-mă de ocazie, transmit salutări fierbinți colegilor mei!

„Marțiana” a revenit peste câteva minute cu prânzul, cerându-mi scuze că acesta aproape că s-a răcit. A trebuit să merg singur doar după apă. Mi-au turnat imediat un pahar plin dintr-un recipient. „Marțianul de cafea” s-a mirat că nu mi-au dat sticla de un litru și jumătate de apă care, ca printr-o minune, s-a materializat în curând în boxa mea. Aproape de ora șase seara, m-au hrănit cu o cină caldă.

Colegii mă întrebau, în chat-uri, despre calitatea mâncării, cică, ei au auzit ceva îngrozitor despre aceasta. În primul rând, apreciați singuri mâncarea, din fotografie.

În al doilea rând, la pacienții cu COVID-19, scade sau aproape dispare gustul, dar, desigur, de toate este vinovată „mâncarea fără gust”. În al treilea rând, chiar dacă a scăzut gustul, toată mâncarea mi-a plăcut. Ce-i drept, a fost amuzant să mărunțesc pârjoala și carnea de găină cu lingura din plastic (furculițe și cuțite nu se oferă).

 

WC-ul

Vrei nu vrei, dar la wc ești nevoit să mergi. L-am descoperit peste două coridoare de boxa mea. Au instalat wc-ul la ieșirea din pavilion, improvizat dintr-un fel de corturi din pânză, iar în interior – șase wc-uri bio. Într-atât de „bio”, încât atunci când am intrat în el, toată mâncarea pe care am consumat-o anterior s-a cerut afară din stomac. Mi-am reținut respirația cât am putut. Se pare că m-am grăbit să declar despre confortul total al șederii în Centru.

 

Reținerea respirației

Apropo despre reținerea respirației. Îi țin la curent pe colegii mei despre tot ce mi se întâmplă. Am interacționat cu ei luni și marți, adică înainte de a apărea simptomele bolii, și aș fi putut să-i contaminez: ei își fac griji pentru mine, eu – pentru ei. M-a sunat Svetlana Doltu, membră a Consiliului pentru egalitate, membră a Consiliului pentru prevenirea torturii în Moldova, și pur și simplu o persoană extraordinară. Este ftiziopulmonolog, cu o experiență bogată. A fost conducătorul serviciului medical al instituțiilor penitenciare din țara noastră. „Jenea, hai să-ți verificăm plămânii. Reține-ți respirația pentru 15-20 de secunde”, a propus Svetlana. Când sunt anumite modificări în plămâni, reținerea respirației pentru 15 secunde și mai mult, este problematică (acesta nu este un test de coronavirus). Totul este genial de simplu. Eu nu respir mai mult de 30 de secunde – o confirmare în plus că plămânii mei sunt sănptoși. Svetlana este mulțumită și îmi sugerează să mă verific astfel în fiecare zi. Așa voi face.

Diagnostic sub plapumă

Pavilionul Centrului este spațios, cu tavane înalte. Cu toate acestea, temperatura aerului în interior este confortabilă ziua împrejur. Ori datorită încălzirii acoperișului de metal în timpul zilei, ori datorită sistemului impunător de ventilare a aerului care atârnă de-asupra mea. De aceea am stat culcat pe pat fără plapumă timp de două ore. Mai târziu însă temperatura mea a scăzut până la 37,2°С și iar au început frisoanele. O singură plapumă nu m-a ajutat și am cerut încă una de la „marțiana de cafea” care alerga pe lângă boxa mea. „Voi vedea ce voi putea face, dar avem câte o plapumă pentru o boxă”, a urmat răspunsul. Așa și nu a revenit. Am repetat rugămintea când mi-au adus cina. Fără niciun rezultat. Am mers la punctul de comandă marțian de la intrarea în pavilion – la fel, nimic. Mi-am amintit de deficitul de mărfuri de la sfârșitul Perestroikăi, m-am ghemuit și am adormit.

Pe la ora zece seara, m-a trezit o voce sonoră: „Aveți rezultatul pozitiv al analizelor de COVID-19”. „Mie mi-i frig, dați-mi, vă rog, încă o plapumă”, am rugat eu. „Dar noi Vă transferăm deja la spital”, a răspuns imediat „marțiana”, dispărând în labirinturile pavilionului.

S-a constatat că în timp „marțian”, „Vă transferăm deja” înseamnă două ore astronomice terestre. Aproape de miezul nopții, iarăși m-au trezit: „Vă așteaptă ambulanța la intrare”. Am adunat lucrurile care așa și nu au fost aranjate ca lumea, mi-am pus rucsacul pe umăr. Mă pornesc într-un nou necunoscut spre „Mars rover-ul – 2”.

 

Va urma.

Evghenii Alexandrovici Goloșceapov