Presupun că nu sunteți la curent, de aceea țin neapărat să vă povestesc: în România, pe canalul TVR Cluj, deja de jumătate de an apare o dată pe săptămână emisiunea TV ”Fără prejudecăți”. Timp de o oră, emisiunea prezintă viețile oamenilor care, fie de la naștere, fie dintr-o greșeală a destinului, au devenit diferiți de ceilalți. Unii dintre eroii emisiunii se deplasează într-un scaun cu rotile, alții trăiesc sub nivelul sărăciei, iar cineva pur și simplu dorește să-și împărtășească durerea sau dimpotrivă, performanța. Despre toate acestea relatează reportajele în pregătirea cărora participă nemijlocit trei tineri – Raluca Avram, Mihai Arsenie şi Bogdan Cristea. Toți trei trăiesc de la naștere cu sindromul Down. Cum s-a născut acest proiect unic și cum e să lucrezi cu acei care sunt diferiți de noi ne vor povesti Emilia Avram, producătorul TVR Cluj și Ovidiu Damian, prezentatorul emisiunii ”Fără prejudecăți”, fondatorul asociației ”Hans Spalinger Cluj”.
Emilia, Ovidiu, cine a fost autorul proiectului ”Fără prejudecăți” și de la ce și-a luat începutul?
Emilia: Totul a început de la ideea lui Ovidiu care i-a apărut în vara anului trecut. El este psiholog, activează în Asociația ”Hans Spalinger Cluj” și, probabil, va povesti mai bine cum a început totul.
Ovidiu: Vara am lucrat într-o tabără pentru copii cu dezabilități și odată, pe facebook, am găsit un subiect despre singurul din lume reporter cu sindromul Down, care este din Brazilia. Atunci m-am gândit: de ce nu am face și noi în România ceva similar? Am venit cu această idee la conducerea TVR Cluj care a acceptat-o necondiționat și astfel a început istoria proiectului ”Fără prejudecăți”.
Emilia: Când Adrian Rozenberg, redactorul-șef al emisiunilor TVR Cluj mi-a propus să fiu producătorul emisiunii ”Fără prejudecăți”, am acceptat cu mare plăcere această ofertă. Pentru început am realizat o emisie-pilot care a plăcut tuturor. Am decis să oferim o șansă acestei emisiuni și nu am dat greș.
Ca și producător, nu V-a fost frică?
Emilia: Sincer, întotdeauna mi-e frică în asemenea cazuri, pentru că întotdeauna există riscul că emisiunea nu va fi reușită, mai ales că în echipa noastră sunt reporteri deosebiți. Totuși eu sunt întotdeauna dispusă să gândesc pozitiv. În plus, după cum dovedește experiența mea, cel mai important este ca emisiunea să fie pregătită din timp și, dacă oamenii care sunt implicați în pregătirea ei, își fac datoria cu dragoste și grijă, întotdeauna iese bine.
Ovidiu: Aș vrea să completez că fiecare din cei trei reporteri se adaptează de minune la activitatea în condiții noi. Îmi amintesc că fusesem cu Bogdan la niște filmări complicate, în afara orașului. Mersesem pentru filmări la un internat pentru copiii cu deficiențe psihice, am pornit la ora 9 dimineața și am revenit acasă seara târziu. Ne făceam griji pentru starea lui Bogdan, dar acestea au fost de prisos. La un moment dat chiar îl pierdusem din vizor – era atât de absorbit de comunicarea cu copiii de la internat, încât a uitat de toate.
Unde i-ați găsit pe cei trei reporteri? De unde sunt?
Emilia: I-am cunoscut într-o asociație obștească care se ocupă de persoanele cu dizabilități «Centrul Educational Raluca». Asociatia a fost fondata chiar de mama reporteritei noastre, Raluca, si de aceea se numeste asa. Doamna Adriana a vrut ca fetita ei, care s-a nascut cu sindromul Downm sa duca o viata frumoasa si de aceea a infiintat aceasta asociatie. Acolo isi petrec timpul impeuna si fac diverse activitati mai multi copii si tineri cu sindrom Down. Este curios faptul că la etapa de planificare a proiectului, se prevedea să luăm doar un reporter cu sindromul Down, dar când i-am cunoscut pe ceilalți doi, pur și simplu n-am rezistat.
Ei sunt remunerați pentru ceea ce fac?
Ovidiu: În momentul de față, nu. Dar ideea fundamentală a proiectului nostru nu a constat în faptul de a le oferi un serviciu plătit, ci de a le ajuta să se simtă utili, implicați într-o cauză importantă. Acum suntem în căutare de sponsori, dar este foarte dificil să convingi pe cineva să doneze bani pentru un asemenea proiect.
Voi personal și colegii dumneavoastră cum le numesc pe persoanele cu nevoi speciale?
Ovidiu: Potrivit legislației, ei sunt persoane cu dizabilități, însă eu consider că nu este atât de important cum îi numim. Contează ceea ce facem pentru ei, ce întreprindem pentru a scoate în evidență calitățile și abilitățile lor pozitive. Noi ne străduim să transmitem spectatorilor mesajul că acești oameni pot și doresc să realizeze foarte multe, iar termenii utilizați nu sunt decât cuvinte.
Care este feedback-ul pe care îl primiți de la spectatorii voștri?
Emilia: Unul foarte pozitiv! Sincer, el a întrecut așteptările noastre. Noi primim permanent scrisori de felicitare, scrisori care ne încurajează, primim scrisori și apeluri din toată România și acesta este un lucru foarte plăcut.
Ovidiu: Ne bucurăm de fiecare spectator care ne telefonează sau ne scrie. Unul dintre apelurile telefonice mi s-a întipărit în mod deosebit: cu noi a luat legătura mama unui copilaș cu sindromul Down din orașul Brăila. A fost atât de impresionată de emisiunea noastră, încât împreună cu alți câțiva entuziaști ca și ea a decis să înființeze un ONG pentru persoanele cu nevoi speciale în orașul lor. Este o dovadă că emisiunea noastră își merită pe deplin existența, noi îi motivăm pe oameni să acționeze și aceasta este minunat.
Emisiunea voastră este întreruptă de pauze de publicitate?
Emilia: Nu.
Vă parvin oferte de publicitate de la agenți comerciali?
Emilia: Deocamdată nici una.
Ovidiu: Înțelegi, noi înșine facem publicitate, însă nu una comercială, ci publicitate pentru organizațiile neguvernamentale care implementează programe pentru persoanele cu dizabilități. Noi realizăm despre ele reportaje, acesta fiind singurul mijloc de a prezenta activitatea acestora unui număr cât mai mare de oameni.
În echipa voastră sunt implicați trei reporteri cu sindromul Down. Aceasta v-a creat cumva probleme în timpul activității de muncă?
Emilia: Particularitățile lor de dezvoltare implică anumite probleme legate de exprimare și percepție. Însă înainte de fiecare filmare noi discutăm detaliat aspectele pe care trebuie să ne concentrăm atenția. Munca noastră cu Raluca, Mihai și Bogdan nu se deosebește prin nimic de munca obișnuită cu reporteri obișnuiți, adică avem ședințe obișnuite ale colegiului de redacție, filmări, sonorizare, montare.
Ovidiu: Există un moment pe care aș vrea să-l menționez: când ne pregătim de filmări, cei trei reporteri doresc să știe toate amănuntele despre problema elucidată, până la cele mai mici detalii, care uneori sunt irelevante. Dar, bineînțeles, reușim să ajungem la un consens.
Cum credeți, ce trebuie să știe jurnalistul care vrea să scrie un articol sau să realizeze un reportaj despre viața persoanelor cu dizabilități?
Ovidiu: Nu trebuie să știe nimic deosebit, ci doar să fie deschis față de asemenea persoane. Trebuie să ai capacitatea de a asculta omul fără a-l judeca, fără prejudecăți și gânduri tendențioase. Sarcina jurnalistului este să asculte istoria persoanei și să transmită cât mai veridic esența acesteia.
În ce măsură se îngrijește statul românesc de persoanele cu dizabilități?
Emilia: De când România a devenit membru al Uniunii Europene, noi suntem obligați să respectăm anumite standarde UE în domeniul protecției și sprijinului persoanelor cu dizabilități. Dar lucrurile nu stau atât de bine cum ne-ar dori. În timpul filmărilor, noi uneori cu ochii proprii observăm neajunsurile sau incomoditățile care limitează persoanele cu dizabilități. De exemplu, lipsa rampelor în locurile publice sau trotuarele neadaptate la necesitățile lor, însă guvernul nostru lucrează asupra acestui aspect.
Emilia, Ovidiu, voi deja de mult timp sunteți implicați în această sferă. Ați putea să ne spuneți cu ce dificultăți se confruntă persoanele cu dizabilități despre care realizați emisiunile voastre?
Ovidiu: Există o problemă gravă: cu regret, la noi nu sunt prevăzute programe care să ajute persoanele cu nevoi speciale în vârstă de 18-20 de ani să se integreze în viața socială. Or, anume la această vârstă ei pleacă din școlile speciale/internate fără să le pese nimănui de ei, pentru ei nu sunt prevăzute locuri de muncă unde ei ar putea fi solicitați și aceasta este una dintre cele mai serioase probleme la ziua de astăzi. Cel mai trist este că în localitățile rurale angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități este și mai deficientă. Acolo însă situația este compensată de alt factor – în suburbii și în sate asemenea persoane mai ușor și mai rapid sunt acceptate în comunități, le este mai simplu să se adapteze.
În emisiunea voastră există subiecte tabu?
Emilia: Nu, nu avem nimic de felul acesta.
Cum își exprimă recunoștința cei trei învățăcei ai voștri la sfârșitul filmărilor sau al zilei de muncă?
Emilia: Ei ne îmbrățișează, foarte strâns și cu multă căldură.
Ovidiu: Pe lângă aceasta, ei își exprimă prin cuvinte sentimentele, pentru noi aceasta este foarte prețios.
Ce vă motivează personal, or, ceea ce faceți nu este cea mai ușoară muncă?
Emilia: Eu sunt deja de 15 ani la televiziune și, probabil, singurul lucru care mă determină să fac ceea ce fac este pasiunea.
Ovidiu: Pentru mine proiectul nostru este posibilitatea de a cunoaște oameni noi, oportunitatea de mă cufunda o dată în plus în atmosfera care îmi place, în care eu m-am regăsit. Dar în general ne motivează cei trei reporteri ai noștri care încarcă zilnic cu energie întreaga noastră echipă.