La 16 septembrie curent, în instituția penitenciară Nr.5 din orașul Cahul a avut loc un meci de fotbal între persoanele care își ispășesc pedeapsa în această instituție și beneficiarii Centrului Comunitar ”Pas cu Pas” din Cahul A.O. ”Viața Nouă”.
Fotbaliștii au jucat foarte activ chiar din primele minute ale jocului. Bătălia sportivă a durat timp de trei ore, lupta fiind foarte interesantă și captivantă. Soarta echipelor a decis-o un arbitru invitat, șeful Centrului pentru tineret și sport, Gheorghiu Alexei. Precum era de așteptat, a învins prietenia.
După cum au menționat organizatorii evenimentului, activitățile de felul acesta au o influență pozitivă asupra stării psiho-emoționale a deținuților, îi motivează să practice sportul, dezvoltă măiestria sportivă, consolidează spiritul de concurență într-un joc loial și păstrează o formă fizică bună.
După încheierea meciului, participanții și-au împărtășit impresiile: ”Fotbalul a fost minunat! Cândva am fost și eu deținut în acest penitenciar, acum însă am venit în calitate de colaborator al Centrului ”Pas cu Pas” Cahul (AO ”Viața Nouă”) și sunt mândru că am reușit să mă schimb”.
”Închisoarea mi-a amintit de trecutul meu. Mi-am dorit să demonstrez tuturor că în viață totul se schimbă. Totul depinde doar de noi. Jocul a reușit să ne unească!”.
După meciul sportiv pentru toți membrii echipelor a fost organizată o masă cu delicii dulci.