img
Străinii care locuiesc cu HIV în Rusia nu vor mai fi deportați 17 Martie 2015

Deportarea din Rusia a străinilor HIV pozitivi este ilegală – aceasta este decizia adoptată de Curtea Constituțională a Federației Ruse. Ce-i drept, ea e referă doar la acei migranți cu HIV care au familii în Rusia.

În opinia CC al FR, regula deportării necondiționate a străinului care trăiește cu HIV și are o familie în Rusia, încalcă grosolan drepturile familiale și contravine principiilor umane. După cum este indicat în decizie, la examinarea întrebării privind aflarea nedorită a migrantului în Rusia, funcționarii și judecătorii nu iau în considerare nici starea de sănătate a unei asemenea persoane ”non grata”, nici faptul că străinul are soț/soție și copii. Mai mult, dacă persoana bolnavă are nevoie să se deplaseze acasă în patrie pentru a face un curs gratuit de imunoterapie, nu mai poate reveni în Rusia. Și nu doar atât, ci granița i se va închide pentru totdeauna. Or, în opinia legiuitorului, un străin HIV pozitiv este o amenințare directă la viața și sănătatea populației.

Acum organul legislativ urmează să ajusteze legile la decizia CC. Toate dosarele celor care au fost deportați din țară din cauza HIV, vor fi reexaminate.

Reamintim că drept pretext pentru examinarea acestei situații de către CC au servit trei adresări ale cetățenilor din Moldova și Ucraina,separați de familiile lor din Rusia din cauza statutului HIV pozitiv. În același timp, copiii străinilor bolnavi erau absolut sănătoși.

Sursa: http://www.mk.ru/

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md