La 15 mai, potrivit deciziei ONU, în întreaga lume este marcată Ziua Familiei. În organizația ”Inițiativa Pozitivă” valorile familiale sunt respectate și onorate, de aceea am decis să discutăm cele mai actuale probleme ale vieții de familie cu psihologul Irina Groisman, care ne-a relatat despre utilitatea planificării familiei, despre prejudiciul adus de consilierii familiali și despre întrebarea care poate asigura o viață de familie trainică și fericită.
Irina, prima mea întrebare este legată de planificarea familiei. De exemplu, OMS consideră că planificarea familiei permite oamenilor să aibă numărul dorit de copii, să stabilească intervalele de timp dintre nașteri, să reducă riscurile dezvoltării unor complicații atât pentru mame, cât și pentru copii. În plus, această metodă de creare a celulei societății reduce riscul unei sarcini nedorite la femeile cu HIV, ceea ce condiționează nașterea unui număr mai mic de copii infectați și, implicit, a orfanilor. După mine, toate aceste aserțiuni vin în contradicție cu mentalitatea cetățenilor noștri, care își planifică familia după principiul ”Cum va da Domnul”. Cum credeți, planificarea familiei garantează câtuși de puțin fericirea și bunăstarea membrilor ei?
Această întrebare este supusă schimbărilor în dependență de felul cum se aranjează viața. Ultimii douăzeci de ani viața noastră au fost de așa natură că afirmațiile vizavi de familie și copii de felul ”Fie așa cum: va da Domnul / va decide soarta / se va aranja concursul de împrejurări” nu au nimic cu realitatea. De aceea planificarea familiei este absolut necesară. A crescut nivelul responsabilității față de copii care, de fapt, reprezintă nucleul oricărei familii. Cu regret, astăzi nimeni nu poate oferi vreo garanție că în viitor copilul va face studii de calitate, va găsi un loc de muncă bun. Mulți părinți născuți în perioada sovietică și astăzi nu se pot resemna cu gândul că astăzi doar ei poartă responsabilitate pentru viitorul copilului. Ei nasc primul copil, apoi pe al doilea, al treilea pentru că ”așa a ieșit” și sunt absolut fericiți spre deosebire de copii care nu au cele necesare din cauza nivelul scăzut de viață. Asemenea copii se îmbolnăvesc des, sunt subalimentați, nu au posibilitatea de a frecventa secții sportive, cursuri suplimentare, activități de creați, concerte etc. Astăzi pentru orice trebuie să plătești. Dacă un asemenea copil neplanificat suferă de boli cronice sau dereglări în dezvoltare, viața întregii familii se transformă într-un calvar.
Păi părinții pe care i-ați descris se justifică că își iubesc foarte mult odraslele. Cu alte cuvinte, lasă-l să umble în pantaloni rupți sau să se joace cu jucării vechi, în schimb în casă domnește pacea și armonia. Oare acesta nu este un argument elocvent?
De fapt, acesta este egoism, un banal egoism părintesc. Multe familii cu mulți copii sunt mândre de copiii lor, considerându-i pe părinții cu un singur copil drept egoiști. Trebuie însă să fim sinceri și privim acești copii când mama sau tata nu le pot cumpăra, de exemplu, un rucsac nou, pentru că nu au mijloace suficiente. Or, ce înseamnă dragostea? Nu doar cuvinte, ci și fapte. Trebuie să îi oferim copilului acele condiții de care el are nevoie, și nu acele pe i le puteți oferi acum. Dacă nu puteți, mai bine opriți-vă.
Să ne referim la rolurile din cadrul familiei. Din copilărie mi s-a întipărit în memorie o poveste morala căreia este următoarea: femeia este gâtul, iar bărbatul – capul. În ce direcție se întoarce gâtul, în acea direcție privește capul. Este într-adevăr așa?
Categoric, da. Așa a fost, este și va fi. Nu trebuie să uităm niciodată acest fapt. Femeia poartă în familie o responsabilitate enormă, de ea depinde atmosfera în familie și dispoziția tuturor membrilor ei. Este un moment foarte important în relațiile dintre bărbat și femeie în cadrul familiei. Femeia trebuie să tindă să devină o mamă pentru soțul ei, adică ea trebuie să îl accepte necondiționat, chiar și în cazul unui concurs nefavorabil de împrejurări. Dacă este prezent acest aspect în relații, este minunat. Bărbatul, la rândul său, trebuie să se comporte cu iubita sa precum s-ar comporta cu un copil – să aibă grijă de ea, să o protejeze și să o ocrotească. Pe parcursul vieții însă rolurile se pot schimba și nu este nimic nefiresc în această stare de fapt.
Irina, atunci când în familie intervine o criză, este necesar oare să se adreseze după ajutor la persoane din afară?
Știți de ce apare criza, de fapt? Pentru că toți membrii familiei privesc la problemă din interior. Dacă veți apela la ajutorul rudelor și prietenilor, aceștia imediat se vor plasa de partea cuiva, ei nu pot proceda altfel. Într-o situație complicată este nevoie de ajutor, este necesar la o privire din exterior din punctul de vedere al unui profesionist.
Întrebarea care frământă multe familii – merită oare să ”suferi” de dragul copiilor, mă refer la situația când bărbatul și femeia nu se iubesc, însă decid să nu divorțeze de teama de a nu trauma copiii?
În acest caz trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat între bărbat și femeie. Se întâmplă și viceversa când părinții, fără a fi clarificat relațiile între ei, continuă să trăiască sub același acoperiș fără a se certa, primesc oaspeți, fac ceva împreună. Adică se creează iluzia unei familii normale, în timp ce părinții nu se iubesc, iar uneori pur și simplu se suportă unul pe altul. Fac însă aceasta de dragul copiilor, considerând cu naivitate că aceștia nu bănuiesc nimic. Rețineți însă: copilul este o ființă care înțelege și vorbește mai puțin, însă simte de două ori mai mult. La copil subconștientul prevalează asupra conștientului. El simte totul: după felul în care respiră, după felul în care se privesc părinții, după felul în care mama a aranjat masa, după felul în care mănâncă tata. Pomenindu-se într-o asemenea situație, copilul începe să sufere din cauza celui mai dificil lucru – nu înțelege ce se întâmplă. În acest moment el începe să se comporte inadecvat, apar devieri psihologice și de caracter și, în cele din urmă, îi este afectată negativ personalitatea și destinul.
În acest caz, cum am putea face divorțul mai puțin dureros pentru toți membrii familiei?
Foarte sincer. A vorbi sau nu cu copilul pe acest subiect depinde de vârsta lui. În acest caz, cea mai bună soluție este adresarea la un psiholog care vă poate sugerea cum este mai bine să procedați. Este trist, dar părinții moderni sunt adesea ignoranți în cele mai simple lucruri, și anume nu știu cum să se comporte cu propriul copil.
Poate oare copilul consolida familia? Că doar se întâmplă că un cuplu matur care are un copil, se decid la nașterea celui de-al doilea în speranța că acesta le va fortifica relațiile, le va întoarce dragostea de cândva.
Nu, aceasta este iresponsabilitate și egoism absolut, despre care am vorbit anterior. De regulă, primul copil este totuși rodul dragostei. Chiar dacă el nu a dat viață familiei, oricum el s-a născut din dragoste reciprocă. Nașterea unui copil doar în scopul de a da viață relațiilor este cea mai rapidă și mai simplă cale care însă nu garantează atingerea scopului urmărit. Pentru a întoarce dragostea, mai bine încercați alte modalități – o vacanță comună, schimbarea locului de trai, cursuri de dans.
În ultimul timp tot mai des auzim despre divorțul unor cupluri renumite care se despart după 20-30 de ani de căsnicie. Înseamnă oare aceasta că relațiile sau, în cazul nostru, familiile, au un termen de valabilitate?
Desigur. Mie îmi place atitudinea față de viață a indienilor Maya. Ei consideră că omul trebuie să-și înceapă viața din noi de câteva ori. De aceea, dacă într-o relație dragostea și-a epuizat resursele, iar copiii sunt deja mari și nu mai sunteți împovărați de careva obligațiuni, trebuie să profitați de această șansă de a vă relua viața de la început. Aceasta este încă o viață care începe minunat, deoarece nu îi datorezi nimănui nimic. În plus, persoana are deja o experiență de viață acumulată care poate fi un beneficiu pentru noile relații. Totuși o nouă etapă în viață la o vârstă matură este posibilă doar în cazul când persoana nu și-a pierdut gustul de viață, și-a păstrat copilul din el, nu și-a pierdut dorința de a se redescoperi.
Sfatul Dumneavoastră pentru cei tineri, necăsătoriți deocamdată. La ce vârstă este cel mai bine să-și creeze o familie?
Întrucât oamenii se dezvoltă după legile naturii, ca și la alte ființe vii, există o anumită perioadă când întregul organism și psihicul sunt predispuse și sunt pregătite să trăiască dragostea și să întemeieze o familie. Este interesant că vârsta concretă depinde de amplasarea geografică. Spre exemplu, la popoarele nordice o fată până la 25 de ani se consideră imatură, respectiv, ea nu se poate căsători și nu poate crește copii sănătoși. La popoarele sudice este primit ca familia să fie creată mult mai devreme, practic de la 16 ani. Noi ne situăm undeva la mijloc și pentru fetele și băieții noștri vârsta optimă pentru căsătorie și planificare a copiilor este de la 20 la 27 de ani. În acest interval de timp trebuie să fie receptivi și să trăiască cu inima. Nu trebuie intenționat să căutați omul potrivit, fiți siguri, el singur va apărea.
Îmi amintesc că la înregistrarea căsătoriei la oficiul stării civile ne-au întrebat dacă suntem de acord să ne legăm destinele prin căsătorie. În opinia Dumneavoastră, la ce întrebare ar trebui să-și răspundă tinerii înainte de a fi aplicată ștampila în buletinul de identitate?
Îl iubesc eu oare pe acest om? Pe de altă parte, toți iubesc. Eu sunt ferm convinsă că în condițiile vieții contemporane, tânărul cuplu trebuie să trăiască cel puțin un an împreună separat, fără părinți, pentru că majoritatea covârșitoare a cuplurilor divorțează din cauza că nu pot trăi împreună. Ei se pot odihni împreună, se pot distra împreună, chiar pot lucra împreună, dar nu pot duce o gospodărie comună. O asemenea pregătire te călește, verifică trăinicia relațiilor și asigură familiei un viitor fericit.
Elena Derjanschi