img
INVITAȚIE PENTRU PREZENTAREA DE OFERTE - servicii de creare/elaborare și promovare materiale video 18 Оctombrie 2022

 

Beneficiar: Asociaţia Obştească „Iniţiativa Pozitivă”.
Sursele de finanțare: 
- contract de finanțare 89/22, încheiat între Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă” și Direcția generală asistenţă medicală și socială a Consiliului municipal Chișinău pentru servicii în prevenirea și controlul infecției HIV/SIDA și infecțiilor cu transmitere sexuală pentru anul 2022.

Stimate(ă) Domn/Doamnă, 

1. Asociaţia Obştească „Iniţiativa Pozitivă” în cadrul evenimentelor planificate din cadrul Campaniei JUST TEST, dedicate Zilei Mondiale de combatere SIDA - 1 Decembrie 2022, vă invită să prezentați oferta Dvs. de preț pentru achiziția următoarelor bunuri și servicii:

Lotul nr.1 Servicii de creare/elaborare materiale video în baza scenariilor prezentate și promovarea acestora pe platformele online
Informații privind specificațiile tehnice și cantitățile necesare sunt indicate în Anexa nr.1 (aici).

2. Oferta dumneavoastră în formatul indicat în Anexa nr.1 poate fi adresată şi expediată prin email, fax sau trimisă/adusă la adresa:
Numele Beneficiarului: A.O. „Inițiativa Pozitivă”
Adresa: Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Independenței 6/2 (subsol)
În atenția: Railean Corina, Departamentul procurări și logistică
Email: [email protected]

Ofertanții pot depune o singură ofertă care va conține un singur Lot sau mai multe Loturi, dar care să includă toate produsele și serviciile întregului Lot din cadrul prezentei cereri. Ofertele de preț vor fi evaluate pentru toate produsele și serviciile împreună per fiecare Lot și contractul va fi acordat companiei care îndeplinește cerințele solicitate și oferă cel mai mic preț total evaluat pentru fiecare Lot, iar specificațiile tehnice corespund specificațiilor tehnice solicitate în Anexa nr.1. Opțiuni alternative nu vor fi permise.
Furnizorul se obligă de a respecta „Codul de conduita pentru Furnizor” elaborat de Fondul Global pentru Combaterea TB, HIV/SIDA și Malariei. Documentul detaliat (Codul de Conduită pentru Furnizori) poate fi găsit și trebuie citit pe pagina web: https://www.theglobalfund.org/en/sourcing-management/policies-principles/
3. Ofertele care vor fi prezentate în plic sigilat, obligatoriu vor avea indicate pe plic denumirea și datele de contact ale ofertantului, precum și numărul de înregistrare a Invitației pentru prezentare ofertei Nr.54_ IP/ din 13.10.2022. Ofertele prezentate în plic sigilat vor fi deschise public, în prezența reprezentanților ofertanților care vor dori să participe, la data și ora anunțată suplimentar de către beneficiar, la adresa specificată în alin.2. 

4. Oferta dumneavoastră trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
4.1. Copia Certificatului de Înregistrare sau a Deciziei legale care să ateste că societatea este înregistrată ca persoană juridică;
4.2. Anexa nr.1, semnată și ștampilată conform cerințelor specificate în prezența cerere.
  
5. Termenul limită de prezentare a ofertelor este 21 octombrie 2022, ora locală 18:00. Ofertantul trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât oferta să fie primită și înregistrată de către A.O. „Iniţiativa Pozitivă” până la data și ora limită menționată în cerere. Ofertele întârziate vor fi respinse.

6. Evaluarea ofertelor se va efectua prin aplicarea procedurilor de achiziție stabilite de Ghidurile Băncii Mondiale pentru achiziții de bunuri, lucrări, și servicii non-consultanta în cadrul împrumuturilor BIRD și creditelor și granturilor AID, efectuate de către împrumutații Băncii Mondiale", din ianuarie 2011 (revizuit în iulie 2014) (“Shopping”).

7. Oferta dumneavoastră va fi întocmită în conformitate cu prezentele instrucțiuni, prin completarea Anexa nr.1 și va fi prezentată în format semnat și legalizat de ofertant, care demonstrează corespunderea substanțială a produselor și serviciilor propuse conform specificațiile tehnice solicitate.

(i).  PREȚUL: Prețurile vor fi indicate în lei moldovenești. 
(ii) Prețul va fi calculat la cota TVA inclus și va include toate cheltuielile necesare pentru realizarea sarcinilor finale .
(iii). EVALUAREA OFERTEI ŞI ACORDAREA CONTRACTULUI: Ofertele care vor corespunde cerințelor specificate în Anexa nr.1 vor fi evaluate prin compararea prețului total per Lot.  
La evaluarea ofertelor, Cumpărătorul va determina prețul de evaluare prin ajustarea prețurilor reieșind din corectarea eventualelor greșeli aritmetice după cum urmează;
(a) dacă există o discrepanță dintre cifre și litere, suma scrisă cu litere va prevala; 
(b) dacă există o discrepanță dintre prețul unitar și prețul total pentru linia respectivă, prețul unitar va prevala;
(c) dacă un furnizor nu acceptă corectarea efectuată, oferta acestuia va fi respinsă.
(iv). VALABILITATEA OFERTEI: Oferta de preț trebuie să fie valabilă până la 31 decembrie 2022, de la data limită pentru depunerea ofertelor menționată la alin. 5 de mai sus.

8. Informații suplimentare pot fi obținute de la: 
Dna Railean Corina, Departamentul Procurări și Logistică
Tel.: /+373/ 22 00-99-74
Email: [email protected]

9. Ofertantul trebuie să examineze toate instrucțiunile, formularele, termenii și specificațiile din Invitația pentru prezentarea de oferte. Necomunicarea tuturor informațiilor sau documentelor solicitate prin Invitația pentru prezentare de oferte poate duce la respingerea acesteia.
10. Un ofertant potențial care necesită clarificări privind Invitația pentru prezentarea de oferte va contacta în scris organizația la adresa specificată în alin. 8 de mai sus. A.O. „Iniţiativa Pozitivă” va răspunde în scris oricărei solicitări de clarificare, cu condiția primirii unei astfel de cereri Nu mai târziu de trei (3) zile calendaristice înainte de data limită de primire a ofertelor.
11. În orice moment înainte de termenul limită de prezentare a ofertelor, Cumpărătorul poate modifica Invitația pentru prezentarea de oferte prin emiterea unui amendament. Orice act adițional emis va face parte din Invitația pentru prezentarea de oferte. Documentul va fi comunicat în scris tuturor celor care au obținut Invitația direct de la Cumpărător.
12. Ofertantul va suporta toate costurile aferente pregătirii și prezentării ofertei sale, iar A.O. „Iniţiativa Pozitivă” nu va fi responsabilă pentru aceste costuri, indiferent de comportamentul sau rezultatul procesului de procurare.
13. A.O. „Iniţiativa Pozitivă” își rezervă dreptul de a accepta sau de a respinge orice ofertă, de a anula procesul de procurare și de a respinge toate ofertele în orice moment înainte de atribuirea contractului, fără a-și asuma responsabilitatea față de ofertanți.