Crezi că istoria mea se deosebește prin ceva de sutele de istorii similare? Hai să încercăm …

Mă numesc Olga, am 30 de ani, nu am familie, nu am copii și nu am un serviciu. Ultima lună din viața mea tresar în fiecare dimineață când mă trezesc cuprinsă de o transpirație rece, fug repede la bucătărie pentru a pune ceainicul pe aragaz și mă prind la gândul că nu am unde mă grăbi, pentru că nu mai sunt în penitenciar. Totuși ultimii doi ani și două luni, diminețile mele începeau anume așa: trezirea, un dejun rapid, aranjarea patului și fuga la verificarea de dimineață. Închisoarea m-a învățat să recunosc omul dintr-o privire. Uneori se întâmplă să iei prânzul cu o persoană în ospătărie, să te saluți zilnic cu ea, să discuți vremea de afară. Iar apoi afli deodată că la libertate a săvârșit un omor crud. Am știut dintotdeauna că viața este nedreaptă, însă în penitenciar acest adevăr s-a confirmat sută la sută. Cu mine într-o celulă era o fată condamnată la 28 de ani de detenție. Pentru ce? Pentru nimic. Pur și simplu își legase viața cu o persoană nepotrivită, care ulterior a tras-o pe sfoară.

Am fost închisă pentru păstrare și consum de droguri. Ședințele mele de judecată au continuat doi ani consecutiv. Mă obișnuisem în așa măsură cu sala de judecată, încât de fiecare dată mergeam acolo ca la mine acasă. Și iată, la unu din ședințele de judecată s-a pronunțat sentința, mi s-au pus cătușe pe mâini și m-au dus la închisoare. Drogurile cu ajuns în viața mea întâmplător. Aveam 14 ani când am fumat pentru prima oară marijuana. Chiar din prima dată mi s-a produs o supradozare, însă aceasta nu a reușit să mă oprească.

Am început să fumez tot mai des. Apoi am încercat Ecstasy și mi-a plăcut atât de mult, încât mi s-a făcut frică puțin. După Ecstasy am trecut la tramadol, îl luam în fiecare zi. Din cauza drogurilor era cât pe ce să las școala și nu am mers să-mi continui studiile la universitate.

După absolvirea școlii am început să mă întâlnesc cu un băiat care era narcoman ca și mine. Permanent ne duceam împreună undeva, el ieșea pentru 15 minute din mașină și când revenea, era complet altul. Odată am mers și eu cu el. În acea zi m-am injectat pentru prima oară cu ”vint”, care și-a făcut imediat efectul și astfel am gustat momeala dependenței.

Mă drogam zilnic, deși reușeam, nici nu-mi dau seama cum, să lucrez și să o duc pe mama de nas. După șapte ani de dependență, am venit la mama și i-am spus: ”Mama, eu sunt o narcomană, ajută-mă…”. Mama era pur și simplu stupefiată. Un timp a încercat să-mi dea pastile micșorând în fiecare zi doza, însă făcusem odată un scandal de așa proporții, încât mama a hotărât să mă ducă la dispensarul de narcologie.

În total am fost spitalizată de trei ori. Medicii nu reușeau să-mi aplice perfuzii, pentru că nu mai aveam vene. Mi-au străpuns clavicula, mi s-a deschis ulcerul, au apărut probleme cu sănătatea reproductivă, sufeream de crize epileptice, de câteva ori m-am aflat între viață și moarte din cauza supradozajului…însă continuam să mă droghez.

Peste un timp oarecare, mi-am adunat forțele și am hotărât să renunț la droguri. A fost foarte complicat. Senzațiile care apar în timpul sevrajului nu pot fi descrise prin cuvinte. Nu există expresii prin care aș putea descrie durerea care apare atunci când se sfârșește acțiunea drogului. Am reușit să mă las de droguri după ce am fost închisă. Dacă nu aș fi fost condamnată la detenție, nici nu știu unde aș fi fost acum…

Acum sunt în perioada de eliberare condiționată și permanent mi se pare că cineva mă urmărește. Adesea visez seringi, ace, pungi cu heroină. Mă trezesc cu un sentiment oribil de mustrare de conștiință și de vinovăție, pentru că cel mai mult mi-e frică să repet acea cale care era cât pe ce să mă ducă la cimitir.

De asemenea, frecventez ședințele grupului de suport psihologic, organizate de centrul ”Viața Nouă”. Aceasta mă ajută să lupt cu temerile, complexele mele și să persist în trezie. Și cel mai important, aici am înțeles că nu sunt singură și există oameni care sunt întotdeauna gata să-mi vină în ajutor. Trebuie doar să ceri ajutor.

Vizez să am copii. Mi se pare că nu există nimic mai minunat decât un omuleț luminos care vine la tine și îți spune încetișor: ”Mamă, îmi cumperi o înghețată?”