De ce am decis să vorbim despre caritate de această dată? O mică preistorie: cu 15 minute mai devreme de interviul planificat cu Inna Vutcariov, am văzut o postare pe facebook a unei cunoștințe care căuta pentru o fetiță grav bolnavă datele de contact ale interpretei Niușa, pe care fetița visa să o întâlnească personal. Fetița era pe moarte, Niușa a fost găsită timp de 5 secunde, peste 10 secunde a fost plasat anunțul că interpreta a acceptat a doua zi să ia avionul și să vină la această fetiță acasă. O minune? Probabil. Caritate? Cu siguranță. Iar acum, acestea fiind spuse, vă invităm să urmăriți interviul în care psihologul Inna Vutcariov ne-a povestit cum să oferim corect ajutorul nostru, merită oare sau nu să avem compasiune față de cei în nevoie și la ce nu trebuie să ne așteptăm de la procesul facerii de bine.
Inna, spune-ne, te rog, cum să procedăm, dacă o persoană vrea să ajute pe alta, văzând în ce situație dificilă aceasta se află, însă beneficiarul percepe ajutorul agresiv, îl refuză și prin înfățișarea sa îți dă de înțeles că nu are nevoie de el. Cum să alegem cheia spre inima lui și să îl ajutăm cu adevărat?
Dacă ați decis să ajutați pe cineva, trebuie să înțelegeți că în pofida faptului că omul este sărac sau este grav bolnav, el oricum are dreptul de a-și păstra demnitatea umană în orice situație. Uneori pentru asemenea persoane ajutorul oferit este umilitor, or, o persoană aflată în dificultate nu este echivalentul unei persoane fără principii. De regulă, unor asemenea oameni le este greu să recunoască că nu au fost în stare de sine stătător să găsească soluția la situația în care se află. De aceea, dacă vedeți că persoana se află într-adevăr într-o situație complicată, însă refuză ajutorul, oferiți-i ajutor fără ca el să știe. Folosiți mecanisme indirecte, de exemplu, transmiteți-i ajutorul printr-un asistent social responsabil de regiunea unde locuiește beneficiarul sau prin intermediul primăriei, bisericii, rudelor la urma urmelor.
Cum putem păstra echilibrul psihologic în cazul în care oferim direct ajutor persoanelor cu boli incurabile sau acelor care se află între viață și moarte. Cu alte cuvinte, cum putem păstra zâmbetul pe buze în momentul întâlnirii și ce putem face pentru a ne reține lacrimile?
Într-adevăr este complicat, întrucât, de obicei, fac caritate oameni foarte emotivi și sensibili, capabili să simtă problemele și dificultățile prin care trec alte persoane. Pentru a nu cădea prădă emoțiilor în momentul întâlnirii, trebuie înainte de acest moment să vă întrebați pentru ce anume faceți acest lucru. Să presupunem că vreți să ajutați unei persoane care se află în stadia terminală a cancerului: cu ce anume îl puteți ajuta? Oare într-adevăr are acum nevoie de ajutorul dumneavoastră? Dacă are nevoie, care este scopul final al acestui ajutor? Doar nu îl puteți vindeca și înțelegeți că nu i-a mai rămas mult de trăit. Dacă, analizând aceste aspecte, ați ajuns la concluzia că scopul ajutorul pe care doriți să i-l oferiți este să-i dăruiți măcar un strop de fericire, trebuie să vă fiți pregătit să trăiți sentimentele și emoțiile mai târziu, după încheierea întâlnirii.
Trebuie oare să avem milă de persoana căreia îi oferim ajutor?
Mila nu este un sentiment bun. Un om aflat într-o situație critică de viață, mila nu îl va determina să facă nimic. Renunțați la milă în favoarea compasiunii. Cum acționează compasiunea? Persoana care vrea să ajute înțelege dificultatea situației de viață a altei persoane și această înțelegere trece în acțiuni concrete. Cu alte cuvinte, nu doar simțiți toată povara suferințelor altei persoane, ci încercați și să ușurați aceste suferințe.
Inna, cum ar trebui să ne comportăm cu copilașii deosebiți, cu nevoi speciale, cu acei care suferă de paralizie cerebrală, de sindromul Down, cu autiștii, cărora vrem să le oferim ajutor? Există careva recomandări, sfaturi în acest sens?
Orice particularități ar avea micul omuleț, trebuie să ținem întotdeauna minte că el este, în primul rând, un copil. Chiar și la copiii cu diagnostic complicat poate fi observat un comportament apropiat de cel normal. La contactul personal cu asemenea copilași cu nevoi speciale trebuie să fim pregătiți că picii cu sindromul Down, spre exemplu, își manifestă mai exploziv sentimentele, pot să vă spună că vă iubesc și să vă copleșească cu sărutări deja după cinci minute de comunicare. Acești copii sunt mult mai sensibili, mai deschiși, fără complexe. Știți prin ce se deosebesc copiii de adulții cărora le ajutați? Copiii niciodată nu se întreabă: ”Dar oare pentru ce mi-a adus el o bomboană/jucărie/hăinuțe? Ce vrea el de la mine după aceasta?” Copiii pur și simplu acceptă ajutorul, pentru ei aceasta este o normă de viață când maturii le poartă de grijă.
Merită oare să ne apropiem de asemenea copii? Oare nu îi va prejudicia o asemenea relație?
Este foarte important să coordonați preventiv cu părinții sau tutorii copilului acțiunile voastre, timpul și locul comunicării, scopul acesteia. Trebuie să vă informați din timp dacă la copil se poate manifesta un comportament imprevizibil, pentru a fi pregătiți pentru asemenea situații. Nu uitați că copilul se poate atașa de dumneavoastră și îi va fi foarte greu dacă, la un moment dat, veți decide că nu mai aveți timp pentru caritate. Noi purtăm responsabilitate pentru acei pe care i-am îmblânzit și i-am ajutat. Nu trebuie să uităm acest lucru.
Spune-ne, te rog, despre specificul carității în instituțiile penitenciare?
În închisoare oamenii nu prea au încredere în alții. Este un fapt ce nu trebuie dovedit. Trebuie să realizați că fiecare gest pe care îl faceți va fi evaluat. Nu vă mirați dacă deținuții vă vor întreba pe șleau pentru ce faceți cutare sau cutare lucru, cu ce scop îl faceți etc. Mulți percep ajutorul dezinteresat drept un gest cu intenții meschine. De aceea, dacă faceți bine doar pentru ca cineva să vi se închine și să vă mulțumească, mai bine nu o faceți, pentru că în penitenciar cu siguranță nu veți avea parte de așa ceva. Dacă însă faceți caritate pentru voi înșivă, ca principiu de viață în comunitate, atunci neîncrederea și lipsa recunoștinței nu trebuie să vă deranjeze.
Ce este de făcut dacă ajuți o persoană, iar aceasta începe să ceară tot mai mult și mai mult? Cum să-i explici că și tu ai posibilități limitate?
Este bine ca înainte de a oferi un anumit ajutor, să discutați personal cu persoana respectivă: cu ce anume doriți să o ajutați, cât timp puteți să îi oferiți acest ajutor. Totuși în acest context este nevoie uneori de acceptare a unor compromisuri, de exemplu, dacă persoana are mai mult nevoie de mijloace pentru achitarea serviciilor comunale, iar dumneavoastră ați planificat să îl ajutați cu produse alimentare, mergeți-i în întâmpinare și oferiți-i o sumă de bani în loc de produse. Nu permiteți însă persoanei să manipuleze sentimentele dumneavoastră. Dacă omul începe să ceară ceva mai mult, trebuie să răspundeți în felul următor: ”Deocamdată eu nu dispun de posibilitatea de a-ți oferi acest lucru”.
Inna, cum să procedăm când după vizitarea caselor de copii, spitalelor sau azilelor pentru bătrâni apare un gol emoțional, deprimarea, sentimentul inechității?
Trebuie să reținem că noi nu putem cunoaște totul despre altă persoană. Da, îl vedeți într-un cărucior pentru invalizi, de exemplu, dar nu aveți de unde să știți cum își vede el însuși viața. Adesea anume în pragul unor asemenea suferințe în oameni se trezește recunoștința pentru simplul fapt că sunt în viață. Când omul este supus unor suferințe grele sau se află într-o situație dificilă de viață, el privește și apreciază altfel viața, i se deschide o altă înțelegere a celor din jur. În acest caz, revenind la întrebarea despre milă, aceasta trebuie să o manifestăm față de noi înșine, pentru că noi trăim și percepem viața ca ceva de la sine înțeles, în timp ce acești oameni o apreciază cu adevărat. Noi nu putem judeca dacă omul de alături este fericit sau nu, pentru că înțelegea fericirii este diferită pentru toți.
Din punctul de vedere al psihologiei, însuși gestul de caritate vorbește ceva despre omul care îl face?
Sunt oameni care îi ajută pe alții pentru ispășirea păcatelor sale; sunt oameni care ajută pentru că se simt responsabili față de cei nevoiași; sunt oameni care ajută pentru că simt necesitatea de a dărui și în felul acesta să manifeste dragoste față de aproapele său. Fiecare are motivația sa. Este important să înțelegem pentru ce anume vrem să ajutăm pe cineva și dacă ajutorul oferit va fi cu adevărat benefic, iar nu unul prejudiciabil. Apreciați obiectiv situația de viață a altei persoane și nu vă așteptați la prea multe de la acest proces.