Continuăm să vă familiarizăm cu activitatea Centrelor Sociale Regionale pentru persoanele care trăiesc cu HIV din Moldova. Astăzi vă prezentăm Centrul Social Regional din Comrat ”Împreună pentru Viață”. Cum și pentru cine funcționează Centrul, ne-a relatat directorul acestuia, Nicolae Ormanji.

Nicolae, în acest an Centrul Social Regional din Comrat pentru persoanele care trăiesc cu HIV a împlinit trei ani. Puteți deja să faceți un bilanț al activității acestuia? Adică ce performanțe ați reușit să atingeți, ce mai este de făcut în viitor?

O serie de sarcini pe care ni le-am propus, le-am realizat, însă mai sunt multe probleme nerezolvare, asupra cărora continuăm să lucrăm. Chiar de la deschiderea Centrului, ne-am străduit să colaborăm îndeaproape cu organele administrației publice locale și mass media, pentru ca oamenii să afle despre noi și despre serviciile pe care le oferim. Astăzi avem semnate numeroase acorduri de colaborare cu organele administrației publice locale, cu instituțiile medicale, serviciile sociale, organele de tutelă, medicii raionali. Organizăm cu regularitate acțiuni, mese rotunde, seminare, într-un cuvânt, ne străduim pentru binele social comun.

Eu știu că, la inițiativa voastră, în cadrul comitetului executiv al Găgăuziei va fi creată o comisie care se va ocupa de elaborarea programelor de prevenire și luptă cu infecția HIV. La ce vă trebuie aceasta?

În prezent țara noastră este în proces de pregătire a Programului Național HIV/SIDA pentru anii 2015-2020 și noi ne dorim ca în Găgăuzia să existe un program regional. Aceasta ne va permite să lucrăm mai eficient. Programul în sine este un ajutor real pentru noi, beneficiarii noștri și pentru societate în general. Scriind și lansând programul, vom putea soluționa problemele beneficiarilor noștri evitând plasa legăturilor birocratice. În afară de aceasta, eu, de exemplu, nu pot afirma cu certitudine care va fi finanțarea centrului nostru în anul viitor. Inițial Centrul a fost inaugurat cu sprijinul financiar al Fondului Global, însă conform acordului semnat, începând cu 1 ianuarie 2016, statul trebuie să își asume acoperirea cheltuielilor pentru remunerarea personalului și pentru întreținerea Centrului. În prezent statul acoperă doar cheltuielile pentru întreținerea clădirii.

Sunteți îngrijorat în acest sens?

Foarte mult, deoarece totul este foarte incert, țara se confruntă cu o situație politică și economică complicată. Când am fost la ultima ședință în cadrul guvernului, ni s-a spus că statul va putea asigura finanțarea doar pe un termen scurt, adică pentru un an. De asemenea, noul format de finanțare presupune decentralizarea, iar aceasta înseamnă că fondatorul nostru, Comitetul Executiv al Găgăuziei, va finanța doar trei raioane din Gagauzia. Iar noi activăm și în alte 6 raioane și, respectiv, se pierde caracterul regional al Centrului nostru. Este vorba despre un buget anual în valoare de 2 300 000 de lei pentru cele trei centre sociale din Moldova, fără regiunea Transnistria. Aceasta este foarte puțin și noi ne aflăm deocamdată într-o situație suspendată, întrucât bugetul RM pentru anul 2016 se află încă la etapa de elaborare și nu a fost aprobat. Totuși eu sper că situația se va soluționa.

Câte persoane aveți în statele de personal?

Șase persoane, care sunt colaboratorii Centrului. În afară de aceasta, noi implementăm un proiect finanțat de Fundația Soros Moldova, datorită căruia acoperim alte 5 raioane: Comrat, Ceadâr-Lunga, Basarabeasca, Cimișlia și Taraclia. În total în cadrul proiectului activează colaboratori: asistenți sociali, consultanți ”de la egal la egal”, asistent de proiect, psiholog, kinetoterapeut și administrația.

Centrul pe care îl conduceți activează pentru beneficiari. Dumneavoastră personal cât de des comunicați cu ei?

Permanent. Pentru mine acest proces este foarte importat, deoarece doar în felul acesta îmi pot da seama ce se întâmplă în realitate cu oamenii, de ce au nevoie, cu ce probleme se confruntă. Stând în birou, nu vei cunoaște toate acestea. Mă bucură faptul că tineretul contemporan este foarte deschis, este interesat de acțiunile noastre, citește cu plăcere materialele noastre informative. Mai dificil este să lucrezi cu persoanele după 50. Cu regret, în mintea lor predomină și astăzi o mulțime de prejudecăți și informație eronată.

Cum ați nimerit într-o organizație activă în sfera HIV? Or, în trecut ați fost deputat al adunării populare?

Eu și acum sunt deputat și aceasta mă ajută foarte mult în exercitarea funcției mele actuale. Nu am nimerit întâmplător în această sferă. În anul 2012 eram membru al comisiei pentru sănătate în Adunarea Populară a Găgăuziei, iar ulterior am fost inclus în comitetul pentru elaborarea programului de prevenire și luptă cu infecția HIV. Tot atunci am aflat că se deschide un Centru în oraș, am aplicat și am fost ales.

De fapt, ce specialitate aveți?

Prima mea specialitate este de felcer-veterinar, cea de-a doua – contabilitate și audit, iar ultima diplomă mi-am apărat-o la Academia de administrare publică de pe lângă Președinția Republicii Moldova la specialitatea ”Magistru în administrația publică”.

Când ați fost desemnat director al Centrului Social, a fost o provocare pentru Dumneavoastră?

Bineînțeles că a fost. O asemenea instituție este ceva nou pentru Moldova, de aceea cu toții am învățat din mers, pe parcursul activității. Din fericire, am reușit să păstrăm prima și deocamdată singura componență a colectivului de care eu sunt foarte mândru.

Povestiți-ne despre beneficiarii cu care lucrați. Cum sunt?

Sunt diferiți, fiecare are problemele, temerile și frământările sale. Cu regret, mulți dintre noi au un mare neajuns: atitudinea de consumator față de cei din jur. Nu știu de ce, ei consideră că statul este dator să le ofere totul.

Nu este corect să gândim așa?

Nu. Omul trebuie să înțeleagă că este un membru cu drepturi depline, de sine stătător al societății, care este capabil să-și poarte singur de grijă. Iar dacă te-ai pomenit într-o situație dificilă, dacă ai un copil, dacă te confrunți cu probleme, trebuie să te aduni, să găsești un serviciu, să obții o profesie și să-ți schimbi atitudinea față de tine însuți și față de cei din jur. Noi îi ajutăm foarte mult pe beneficiarii noștri pe lângă suportul psihosocial. Este vorba și despre produse alimentare, și obiecte de vestimentație, și jucării. Aceasta este bine, însă eu îmi doresc ca acești oameni să nu mai fie ”consumatori”, ci să devină cetățeni, să-și descopere potențialul, să devină mai responsabili față de propria sănătate.

Apropo, care este la voi situația cu tratamentul ARV?

Noi nu dispunem de un punct de distribuire a tratamentului ARV și aceasta este, bineînțeles, o problemă. Noi de mult timp încercăm să intervenim pe lângă factorii de decizie pentru soluționarea acestei probleme, dar, deocamdată, fără succes. De aceea, ne străduim să o soluționăm de sine stătător: de două ori pe lună noi îi strângem pe beneficiarii noștri și îi ducem la Spitalul dermatologie și maladii comunicabile, la Chișinău. Acolo ei fac investigații, primesc tratamentul ARV, alimentație pentru copii. De fiecare dată autobuzul nostru este plin.

Câte persoane trăiesc cu HIV în regiune?

Dacă ne referim la Găgăuzia, în raionul Comrat avem în evidență 83 de persoane, în raionul Ceadâr-Lunga – 46, în raionul Vulcănești – în jur de 20. Per total, de serviciile noastre în cadrul CSR-ului beneficiază peste 200 de persoane.

Timp de trei ani, numărul acestora a crescut?

Da, însă nu din contul epidemiei, ci din contul depistării cazurilor noi. Acesta este un factor pozitiv, fiindcă persoana este pusă în evidență, administrează TARV, ea nu răspândește infecția și trăiește o viață normală, sănătoasă.

Ce servicii poate primi persoana în Centrul pe care îl conduceți?

Avem un asistent social care consultă oamenii, îi redirecționează la alte servicii și/sau instituții, îi însoțește dacă este cazul, îi ajută să-și perfecteze actele pentru indemnizații sociale etc. De asemenea, avem psiholog care îi ajută persoanei să se clarifice cu problemele psihologice. Avem și medic-infecționist care curează întrebările medicale. De asemenea, la noi lucrează un kinetoterapeut, care face masaj, elaborează exerciții fizice. Noi avem un beneficiar, solitar, după accident vascular cerebral. Timp de două săptămâni a vizitat kinetoterapeutul nostru și atunci când el de sine stătător a reușit să stea pe picioare și a făcut câțiva pași (până atunci el nu putea să se deplaseze de sine stătător), eu am înțeles că iată anume acesta este rezultatul muncii noastre. De asemenea, organizăm lunar cluburi pentru copii, școala pentru mame, școala pacientului, iar săptămânal – grupuri de suport reciproc. Când avem posibilitate, ieșim cu beneficiarii în sânul naturii, organizăm excursii la mănăstiri, toate aceste activități fiind dirijate de către asistentul social.

Ce învățați din munca la Centru?

Învăț să fiu mai responsabil față de propria sănătate și față de sănătatea celor din jur, bineînțeles. Pe lângă aceasta, învăț să merg spre scopul pe care mi l-am propus în pofida oricăror obstacole și să văd rezultatele muncii mele.

Foarte curând vom marca Ziua Mondială a luptei cu SIDA. Cum credeți, vom reuși vreodată să o învingem această boală?

Cred ca da, însă doar în cazul în care ne vom aminti de ea nu doar de 1 decembrie, ci și pe data de doi, trei ș.a.m.d. Lupta cu infecția HIV trebuie să fie una zilnică. Un singur om nu va putea stopa epidemia, nici doi nu vor putea, nici toate organizațiile noastre luate împreună nu vor reuși să facă aceasta. Însă dacă își vor uni eforturile toți locuitorii țării noastre, vom atinge acest rezultat. Noi trebuie să tindem ca fiecare locuitor al țării noastre să-și cunoască statutul HIV.

Dumneavoastră Vă cunoașteți statutul HIV?

Bineînțeles, am făcut testul anul trecut.

Cum credeți, HIV îi privește chiar și pe acei pe care nu îi privește?

Cu siguranță. Cu toții avem copii, vom avea nepoți și eu îmi doresc foarte mult ca ei niciodată să nu se confrunte cu infecția HIV, iar pentru aceasta este necesar ca în Moldova să fie stopat procesul de infectare. Eu îmi dau seama foarte bine că aceasta este imposibil sută la sută, însă cu toții împreună trebuie să întreprindem toate măsurile posibile pentru a tinde spre această performanță.

De ce Centrul se numește ”Împreună pentru Viață”?

Apropo, aceasta a fost ideea mea. Pe atunci, acum trei ani, eu eram conștient de faptul că aceasta nu este o problemă a uneia sau a câtorva persoane. Aceasta este problema noastră comună pe care o vom putea dezrădăcina doar prin eforturi conjugate.

Centrul Social Regional pentru persoanele care trăiesc cu HIV ”Împreună pentru Viață”

Adresa: orașul Comrat, str.Lenin, 19. Tel.: 0298 238 54, 0298 232 15

Elena Derjanschi