img
A fost frumos! Cum a fost aleasă regina frumuseții în IP №7 06 Martie 2015

”Mama, mama, aceasta e mama mea!”, se auzea vocea unui băiețel de vreo cinci ani din sala arhiplină a unui demisol unde ieri, 5 martie, s-a desfășurat concursul de frumusețe pentru femeile care își ispășesc pedeapsa în instituția penitenciară Nr. 7 din satul Rusca.

Acest băiețel venise cu bunica la mama sa care astăzi, pe scenă, a cântat, a dansat, a recitat versuri, a dăruit săruturi aeriene, și-a etalat rochia de seară și chiar a tăiat așa-numiții ”tăiței” alături de alte cinci participante la concurs. Aspectul inedit al evenimentului a fost că în loc de concursul intelectual care este parte indispensabilă a tuturor concursurilor de ”Miss” și ”Misis” organizatorii au decis să testeze aptitudinile de gospodină ale participantelor.

”Dorința noastră a fost să nu transformăm această sărbătoare într-o competiție, de aceea am deviat intenționat de la schema clasică a concursului. Nu avem nici măcar locul doi sau trei, toate participantele au fost premiate și doar una a primit coroana”, ne-a împărtășit Anastasia Sava, colaboratoarea IP nr.7.

Coroana a fost confecționată din carton bineînțeles. Cu toate acestea, valoarea ei nu s-a diminuat. Dacă ați fi văzut ochii fericiți ai câștigătoarei care o ține! Dacă ați fi văzut cât de sincer plângea, cât de profesionist poza fotografilor și cât de corect le răspundea reporterilor! ”Natalia, pentru ce Vă ispășiți aici pedeapsa?”. ”Nu aș vrea să vorbesc despre aceasta”. ”V-ați așteptat să câștigați?”. ”Nu! Pentru mine a fost o adevărată surpriză”. ”Cine Vă așteaptă la libertate?”. ”Familia mea – mama, surorile, persoana iubită”.

Șase fete s-au simțit în această zi regine, alte zece – artiste. S-ar putea să nu fie chiar obiectiv, însă mie personal mi s-a întipărit cel mai mult în memorie Angela, în trecut artistă a Teatrului de Operă și Balet care, în virtutea unui concurs nefericit de împrejurări, a ajuns aici. ”Dumneavoastră aveți studii coregrafice profesionale?”. ”Da, mai mult decât atât, astăzi în juriu se află profesorul meu!”. ”Ați avut emoții?” ”Bineînțeles, pentru că nu doar am dansat eu însămi, ci am și regizat aproape toate numerele de dans de astăzi”.

IMG_3387 IMG_3254

Pentru concursul de ieri fetele s-au pregătit timp de peste o lună. Au învățat din Shakespeare, au reperat pantomime, și-au cusut singure ținutele. Pentru o astfel de ținută a fost nevoie de aproape 900 de prezervative. ”Câteva mi-au adus rudele, altele au fost din propriile rezerve, câte ceva am solicitat de la punctele medicale din alte IP. În consecință, noi am reușit să creăm o adevărată capodoperă”, a recunoscut Rita, una dintre participantele concursului și autoarea acestei ținute originale.

Aproape trei ore a durat sărbătoarea, aproape trei are nu au încetat aplauzele, aproape trei ore au avut la dispoziție rudele pentru a sta cu persoanele dragi. Data viitoare se vor revedea pentru alte câteva ore doar peste o lună – atât durează o vizită scurtă. Ce le dorim tuturor participantelor concursului? Răbdare și noroc.

Text, foto: Elena Derejanschi

 

P.S. ”Inițiativa Pozitivă” și ”Viața Nouă” aduce mulțumiri Stelei Moldovanu (salonul de artă ”molDeco”), Victoriei Cocieru (magazinul ”Kheops”), Luciei Berdos (rețeaua de farmacii ”Felicia”) și redacției revistei ”VIP magazin” pentru cadourile oferite participantelor la concurs și beneficiarilor ”Viața Nouă” din IP nr.7.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md