img
ONU: COVID-19 afectează rutele ilegale ale traficului de droguri 14 Маi 2020

Fotо: un.org

Măsurile pentru combaterea pandemiei COVID-19, luate de guverne, au dus la abateri în rutele aeriene de trafic de droguri, dar și la reducerea bruscă sau creșterea interdicției asupra rutelor ilicite terestre. Unele lanțuri de aprovizionare cu droguri au fost întrerupte, iar grupurile specializate în contrabandă caută rute alternative, inclusiv rute maritime, în funcție de tipurile de droguri de contrabandă. Acestea sunt câteva din concluziile raportului privind tendințele pieței drogurilor în timpul pandemiei de COVID-19, prezentat de Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC).

Drogurile sintetice, cum ar fi metamfetamina, sunt transportate transcontinental pe cale aeriană mai des decât alte tipuri de droguri. Prin urmare, restricțiile asupra călătoriilor aeriene pot avea un efect deosebit de radical asupra acestei mărfi ilegale. Cea mai mare parte a cocainei este transportată pe mare, iar în timpul pandemiei, se descoperă în continuare proporții mari în porturile europene.

Până în prezent, heroina a fost transportată în general pe cale terestră. Însă, din cauza pandemiei, căile maritime sunt din ce în ce mai des utilizate pentru transportarea ei, după cum demonstrează confiscările de opiacee din Oceanul Indian.

Cu toate acestea, traficul de canabis poate fi afectat într-un mod diferit de cel de heroină sau cocaină, deoarece acesta este adesea produs în apropierea piețelor de consum și, prin urmare, traficanții de droguri sunt mai puțin dependenți de furnizarea interregională pe termen lung de cantități mari de droguri.

În cazul heroinei, deficitul de aprovizionare poate duce la consumul de substanțe nocive, produse pe piața internă - lipsa de heroină a fost raportată de către țările din Europa, Asia de Sud-Vest și America de Nord, iar unele țări europene au avertizat că consumatorii de heroină pot trece la fentanil și derivații săi.

De asemenea, este raportată o creștere a consumului produselor farmaceutice, cum ar fi benzodiazepinele, prețul cărora este deja dublu în anumite zone. O altă tendință dăunătoare, cauzată de lipsa de droguri, este creșterea consumului de droguri injectabile și utilizarea în comun a utilajului pentru injectare. Toate acestea prezintă riscul de a răspândi boli precum HIV/SIDA, hepatita C și chiar COVID-19. Riscul supradozajului de droguri poate crește, de asemenea, printre cei care injectează droguri și care sunt infectați cu COVID-19.

Producția de cocaină întâmpină dificultăți și în Columbia, deoarece producătorii suferă de deficiențe de benzină. În Bolivia, COVID-19 limitează capacitatea agențiilor guvernamentale de a controla cultivarea arbuștilor de coca, ceea ce poate duce la o creștere a producției de cocaină. Cu toate acestea, scăderea prețurilor la cocaină în Peru sugerează o reducere a capacității de transportare. Acest lucru poate împiedica cultivarea arbustului de coca pe termen scurt, deși criza economică iminentă ar putea duce la implicarea mai multor fermieri în cultivarea cocainei în toate țările producătoare de cocaină de bază.

Declinul comerțului internațional în condițiile actualei pandemii ar putea duce, de asemenea, la o penurie de precursori vitali pentru producția de heroină, precum și de droguri sintetice. De exemplu, furnizările limitate în Mexic par să fi întrerupt producția de metamfetamină și fentanil, în timp ce în Liban și Siria acest lucru afectează producția de captagon. Din aceeași cauză, Republica Cehă se așteaptă la o deficiență de metamfetamină.

Pe termen lung, declinul economic cauzat de pandemia COVID-19, poate duce la o transformare lungă și profundă a piețelor de droguri, care poate fi înțeleasă pe deplin numai după cercetări suplimentare. Dificultățile economice, cauzate de COVID-19, pot afecta persoanele care deja se află într-o situație socio-economică mai defavorabilă decât altele.

 

Traducere: Dan Erușevschi

Sursa

 

 

 

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md