În pofida faptului că natalitatea în Moldova scade vertiginos, noi nu disperăm și, de data aceasta, conversația noastră tradițională cu psihologul am dedicat-o problemei cu care, mai devreme sau mai târziu, se confruntă toți părinții, și anume – grădinița de copii. Cineva și-a petrecut la grădiniță întreaga copilărie, iar altcineva – a evitat-o. Astăzi am decis să analizăm cele mai dificile întrebări pe care și le pun părinții care hotărăsc să-și trimită odraslele la grădinița de copii sau care planifică să o facă.
Ina, există oare așa-numita ”vârstă de aur” când copilul trebuie să meargă la grădiniță și, în general, trebuie oare să îl dăm la grădiniță sau nu?
Reieșind din particularitățile psihice și psihologice ale copiilor, cea mai potrivită vârstă pentru socializare este după trei ani, adică vârsta optimă pentru a merge la grădiniță este de 4-5 ani. În această perioadă copilul deja nu este centrat pe sine, el a reușit deja să guste din plin dragostea și atenția părinților și vrea să construiască relații cu alți copii. La vârsta de 4-5 ani copiii deja conștientizează că în afară de ei în lume mai sunt și alți oamenii cu care este interesant să comunici, să petreci timp.
În ceea ce ține de întrebarea dacă trebuie sau nu să dai copilul la grădiniță. Din punct de vedere istoric, noțiunea de grădiniță de copii a apărut în perioada industrializării, când părinții nu mai reușeau să se descurce financiar, au apărut multe familii incomplete și a apărut necesitatea ca mama să lucreze și ea. Bineînțeles că în acest caz trebuia de aranjat undeva copilul și oamenii au început să organizeze grădinițe de copii. Totuși, dacă am săpa mai adânc, putem observa că în trecut mamele se aflau acasă cu copiii aproape până la școlarizare. Nu pot să spun că această variantă este mai bună sau mai corectă decât cea de astăzi, dar în orice caz copilul are nevoie de comunicare cu alții copii și astăzi, când în multe familii este unul sau maxim doi copii, grădinița de copii devine singurul mijloc care asigură această comunicare.
Bine, dacă în familie există posibilitatea ca mama să stea acasă cu copilul, ea trebuie să valorifice această posibilitate?
Depinde de atitudinea mamei însăși. Dacă ea este dispusă să își folosească timpul pentru a se ocupa de copil și să-i ofere copilului suficient timp și atenție, bineînțeles este mai bine să nu meargă la grădiniță. Cu regret însă pentru multe femei contemporane a sta acasă cu copilul până acesta merge la școală este echivalent cu o adevărată tragedie, deoarece tot mai multe mame tinere aspiră spre o carieră și o creștere profesională.
Eu, de exemplu, sunt din aceeași categorie! Cum crezi, este vorba de un anumit complex interior sau această situație este normală?
Fiecare om are propriile valori în viață și pentru mulți autorealizarea rezidă în faptul de a fi o mamă bună, de a investi în dezvoltarea copilului, de a-l duce la diferite ceruri și de a-i găti mâncare de casă pe ore strict stabilite. Sunt și alte categorii de oameni, care își doresc să fie profesioniști într-un anumit domeniu, să atingă anumite performanței și nu ar fi corectă să îi învinuim pe aceștia sau să insinuăm că ar aveam probleme cu autoaprecierea. În astfel de întrebări nu există noțiunea de ”normal” și ”anormal”, fiecare cu are propriile priorități și valori.
Să admitem, dar multe mame angajate în câmpul muncii permanent sau periodic sunt copleșite de sentimentul de vinovăție de care le este foarte greu să se debaraseze.
În acest caz mama trebuie să-și răspundă sie însăși: pentru ce lucrez eu? Atunci toate se vor aranja la locul lor. Mulți oameni se angajează nu pentru că nu ar avea altceva de făcut, ci pentru că sunt nevoiți să asigure o viață decentă pentru copil și oamenii apropiați. Și aceasta este ceva normal când facem ceva acum, însă rezultatul muncii noastre va fi perceptibil doar în viitor. Mamele angajate trebuie să înțeleagă că în momentele când copilul are într-adevăr nevoie de ele, de exemplu, când este bolnav, trebuie să lase totul și, în pofida nesfârșitelor termene-limită și privirea dezaprobatoare a șefului, să rămână acasă cu copilul. Și încă câteva cuvinte încurajatoare pentru mamele care suferă de sentimentul vinovăției: când mama și copilul se află acasă 24 din 24 de ore aceasta este obositor pentru ambii, de aceea despărțirile (dacă nu sunt de lungă durată, bineînțeles) doar consolidează dragostea și afecțiunea între mamă și copil. Copilul însuși, la rândul său, va începe să-și prețuiască mai mult părinții, atenția, grija și dragostea lor.
În ultimul timp, mulți psihologi afirmă că acei copii care frecventează grădinița, se îmbolnăvesc des nu pentru că au un sistem imunitar slăbit, ci pentru că în așa mod își exprimă protestul. Este adevărat?
Într-o oarecare măsură. Când copilul începe să se îmbolnăvească des și fără motive întemeiate imediat ce începe să meargă la grădiniță, aceasta se întâmplă adesea la nivel psihosomatic. Noi, adulții, putem exprima prin cuvinte ceea ce ne îngrijorează. Noi putem exterioriza când ne doare ceva, când suntem amărâți, când ne este dor de cineva sau suferim. Copilul însă nu poate să o facă, de aceea el ne vorbește despre ceea ce simte cum poate, în unele cazuri – prin boală. Prin îmbolnăvirile frecvente el își poate exprima suferința, insatisfacția, protestul. Cel mai interesant este că unele persoane ajunse la maturitate, care nu au reușit să învețe să-și exprime emoțiile, le exprima în aceeași manieră, adică prin boli.
Cum putem lupta cu aceasta sau, cel puțin, atenua această manifestare?
Pur și simplu dați-i copilului ceea de ce are nevoie la momentul dat. Copilul care merge la grădiniță trebuie să simtă dragostea și grija părinților, el trebuie să știe că părinții îi vor fi întotdeauna alături, că aceștia îl iubesc și îl vor susține în orice situație. Mi s-a întipărit în memorie gândul unui psiholog francez care scrie în articolele sale că sărutând și îmbrățișând copilul dimineața și seara, îi întărim imunitatea cu 50%. De aceea, venind acasă de la serviciu, nu vă aruncați înainte de toate asupra frigiderului sau televizorului, ci acordați-i timp copilului, îmbrățișați-l, puneți-l pe genunchi, întrebați-l cum a trecut ziua, ascultați-l, mângâiați-l pe cap. Credeți-mă, aceste 10 minute vor fi recompensate însutit!
Ina, mulți părinți oscilează chinuitor între o grădiniță de stat și una particulară. La ce ar trebui să atragem atenția când alegem grădinița?
Voi răspunde așa cum mi-a răspuns cândva un părinte: criteriul fundamental la alegerea grădiniței este menținerea sănătății copilului. Credeți-mă, cât de bună ar fi grădinița, dacă părintele nu se ocupă acasă de copil, educatorii nu vor reuși să-i dea careva cunoștințe și aptitudini extraordinare.
Dar ce părere ai despre dezvoltarea precoce, timpurie? Recent eu și copilul meu am fost invitați la cursuri de limba engleză pentru copii, iar el are doar trei ani?!
Eu nu susțin dezvoltarea timpurie, deși astăzi aceasta este foarte în vogă și mulți părinți visează să crească din copiii lor copii-minune. Copilul trebuie să aibă o copilărie normală și el nu trebuie privat de aceasta. Altceva este dacă observați că micuțul are atracție față de limbile străine, citit, desen, această atracție trebuie încurajată și dezvoltată, însă fără fanatism. Este însă și un alt moment. Unele școli au cerințe foarte înalte la admitere și dacă ați hotărât să trimiteți odrasla într-o asemenea școală, va trebui să vă ocupați temeinic cu el pentru ca în noul colectiv copilul să nu se simtă diferit de ceilalți.
Astăzi multe familii vorbitoare de limba rusă își dau copiii în grupe românești. Este oare justificată această decizi?
Copiii de la naștere au predispoziția de a asimila ușor informația, inclusiv limbile și aceasta nu e rău, însă doar până în punctul când aceasta nu creează probleme. Dacă copilul începe din copilărie să învețe câteva limbi, părinții trebuie să corespundă cunoștințelor lui să învețe ei înșiși anumite discipline, pentru ca în cazul când copilul se va confrunta cu dificultăți, să îi poată ajuta.
Ina, adesea anume în grădiniță la copil apar primele sentimente față de sexul opus. Cum ar trebui să reacționăm la aceasta?
Categoric nu trebuie să luăm în derâdere copilul, să facem glume pe seama lui sau să avem o atitudine superficială față de aceasta. Trebuie să înțelegem că pentru copil aceste sentimente sunt la fel de importante ca pentru un matur. Dacă copilul împărtășește cu voi trăirile lui, explicați-i că a iubi o altă persoană este un lucru minunat! Ajutați-l să facă felicitări în calitate de cadou, învățați-l să manifeste atenție, aceasta este normal. Nu insistați însă cu întrebările și sfaturile, pentru că astfel ați produce doar daune și copilul s-ar putea închide în sine.
Este adevărat că acei copii care au trecut prin grădinița de copii, sunt mai adaptați și social și viceversa?
Indubitabil, copiii care au frecventat grădinița sunt mai adaptați social. Însă dacă copilul de la naștere este rezervat și complexat, în acest caz grădinița poate doar să consolideze aceste calități. Dacă însă analizăm exemplul unui copil mediu care a frecventat grădinița, pe viitor acestuia îi va fi mult mai ușor să se integreze într-un colectiv nou, să-și facă noi cunoștințe. Însă persoanele care nu au trecut prin grădiniță, ajunși la maturitate devin mai încrezători, mai siguri în forțele proprii, aceste persoane sunt mai principiale. Norma, ca întotdeauna, este unde la mijloc.
Care este atitudinea ta față de educația incluzivă?
Este ceea ce susțin și sper că odată vom ajunge și noi la aceasta. Când copiii învață împreună cu alți copii care au nevoi psihice sau fizice speciale, la cei dintâi se dezvoltă înțelegerea că sunt copii și, în general, oameni, diferiți, doar că cineva are nevoie de mai multă atenție și grijă. Educația incluzivă cultivă în copii toleranța, îi face pe copii mai deschiși, mai receptivi. Și aici însă totul depinde de părinți, adică dacă noi vom avea o atitudine normală față de asemenea persoane, copiii noștri vor proceda la fel.