”Adicția narcotică este o maladie cronică, care necesită un tratament îndelungat, uneori pe parcursul întregii vieți. Terapia de substituție cu metadonă reprezintă cea mai eficientă soluție în acest caz” – acesta a fost laitmotivul seminarului pentru colaboratorii DIP din cadrul Ministerului Justiției RM, desfășurat recent de către colegul nostru Serghei Dvoryak, doctor în științe medicale, reprezentant al Institutului Ucrainean de Politici Publice în Sănătate, reprezentant din partea regiunii europene în consiliul de administrare al Comunității Internaționale SIDA. În exclusivitate pentru site-ul www.positivepeople.md Serghei ne-a dat un interviu, în care a povestit despre avantajele, lacunele și riscurile asociate terapiei de substituție cu metadonă.

Serghei, seminarul pe care l-ați desfășurat astăzi a durat aproape o zi întreagă. Este dificil să menții atenția audienței atât de mult timp?

Este dificil atunci când simți o ostilitate vădită din partea audienței. Nu este întâmplător faptul că la sfârșitul prezentării citez un aforism care spune că noi luptăm nu doar cu drogurile și virusul, ci cu rigiditatea și ignoranța, de asemenea. Cu ignoranța, în primul rând. De regulă, spre sfârșitul seminarului, numărul adversarilor se micșorează, iar numărul adepților crește. Pentru mine acesta este indiciul principal al utilității și eficienței muncii mele.

Care a fost gândul principal al treningului de astăzi?

Eu cred că sarcina mea principală nu a fost de a readuce în subiect metadona, deși și acest aspect nu a fost unul de prisos. Intenția mea a fost să reamintesc un adevăr simplu: dependența de droguri este o boală. Din această afirmație rezultă că pedeapsa nu este cea mai bună metodă de a vindeca persoana dependentă. Cea mai eficientă metodă este tratamentul. Astăzi am accentuat faptul că în sistemul penitenciar trebuie să se producă o schimbare perceptibilă – de la măsurile cu caracter represiv, la cele medicale. E foarte greu să schimbi natura umană și, în principiu, aceasta e practic imposibil, însă a veni în ajutorul omului oprimat de droguri, medicina este capabilă. Dacă în ceea ce ține de droguri precum stimulatoarele sau cocaina, de exemplu, nu există tratament, împotriva alcoolului și opiaceelor tratament există și el trebuie aplicat. Al doilea gând, la fel de important, este că adicția de droguri este o maladie cronică care necesită tratament pe termen lung, uneori pe parcursul întregii vieți. În acest caz tratamentul de substituție cu metadonă este cea mai eficientă soluție.

Există prejudecata precum că metadona este și ea un drog ce provoacă dependență și numeroase efecte adverse. Pe net am găsit chiar o astfel de definiție originală: ”Terapia cu metadonă este o intrare deghizată într-un impas”. Care este contraargumentul Dumneavoastră când Vă confruntați cu asemenea opinii?

Bineînțeles, metadona se atribuie la categoria de droguri opioide. Dar nici într-un caz nu este un drog asemenea heroinei, de exemplu. Judecați singuri, heroina acționează doar 4 ore și dacă persoana este dependentă de heroină, este nevoită să se injecteze cu ea de 2-3 ori pe zi. Metadona însă acționează de la 12 până la 24 de ore. Heroina este intravenoasă, iar metadona se administrează peroral. Evident, există dependența de metadonă, însă este vorba despre dependența de opioide în general. De aceea nu este corect să spunem că, trecând persoana la metadonă, noi creăm o nouă dependență. Există un asemenea termen precum toleranța încrucișată. Adică, dacă persoana deja este dependentă de heroină, noi îl transferăm pe alt drog, în cazul dat, pe metadonă. În acest caz, nu apare nicio dependență narcotică nouă.

Adică, faptul că la administrarea metadonei dependența oricum rămâne este incontestabil?

Da, cu siguranță. Dar nu este cazul să ne agățăm de cuvinte. Să vă aduc un exemplu simplu: eu, ca și mulți alții, sunt dependent de cafea. Dacă nu o servesc, mă voi simți rău. Astfel, eu sunt gata să accept că sunt dependent de cafea. Întrebarea care se apare este ce probleme îmi provoacă acest fapt? Nici una. Iar acum imaginați-vă că cafeaua ar fi interzisă în temeiul faptului că provoacă dependență și eu aș fi nevoit să o cumpăr de la piața neagră, de cea mai proastă calitate, cu amestecuri și impurități, iar acei care o cumpără ar fi arestați de poliție…

Dar s-ar putea să alegem ceaiul în loc de cafea, nu?

În primul rând, și ceaiul ar putea fi interzis (zâmbește). Or, omul este dependent nu de cafea, ci de cofeina care este și în ceai. Este foarte important ca oamenii să nu se agațe de cuvinte și simboluri. Dacă există o substanță de la care starea utilizatorului de droguri se ameliorează și se stabilizează, ce mai contează denumirea acestei substanțe?! Da, există anumite consecințe. Dacă comparăm însă consecințele unui pacient al terapiei de substituție cu cele ale unui utilizator care nu este la terapie, incontestabil cei dintâi au beneficii semnificative sub forma creșterii speranței de viață, dispariția sindromului de abstinență, reducerea riscului decesului ca urmare a supradozajului.

Dumneavoastră admiteți că omul se poate singur mobiliza și renunța de sine stătător la droguri?

Bineînțeles, unii anume așa procedează – deconectează telefonul, se închid în casă, cumpără analgezice și 3-4 zile suportă sevrajul. Din toți acei care aleg această metodă, doar un procent nesemnificativ renunță definitiv la utilizarea de droguri, dar această cifră este foarte mică. Chiar după programe de reabilitare foarte bune, persoanele păstrează o luciditate pe viață doar în 25% din cazuri. Majoritatea nu sunt în stare să parcurgă acest program până la capăt. Ce putem face cu această stare de lucruri? Fie îi lăsăm baltă, fie îi trimitem a 145-a oară la dezintoxicare sau la programul de reabilitare. Noi însă le propunem terapia de substituție și aceasta este varianta optimă în asemenea cazuri.

Recent m-am confruntat cu istoria unui utilizator de droguri care a decis de sine stătător să ia buprenorfină pentru atenuarea sindromului de abstinență. Din experiența Dumneavoastră, care sunt consecințele tratamentului nesupravegheat cu substanțe medicamentoase?

Când omul începe să se trateze cu medicamentele terapiei de substituție de sine stătător sau la sfatul cuiva, efectul fie va lipsi în general, fie nu va fi acel scontat. În general, buprenorfina este un medicament inofensiv, în sensul că și în cazul unei supradozări el nu are consecințe periculoase. Ceea ce nu putem spune despre metadonă.

Între aceste două substanțe există o diferență esențială?

Cea mai semnificativă diferență este în preț: metadona este mult mai ieftină. Costul mediu al unei cure lunare cu buprenorfină constituie minim 200-250 de dolari, în timp ce metadona costă doar 7-8 dolari pe lună. De aceea, când este vorba despre asigurarea cu tratament a unui număr mare de pacienți, este evident că avem de câștigat cu metadona. Dacă însă factorul economic nu se ia în considerare, atunci se poate și, probabil, este preferabilă, administrarea buprenorfinei. În Franța, de exemplu, buprenorfina este utilizată ca metodă primară în cadrul terapiei de substituție, metadona plasându-se pe locul doi. Eu cred că este varianta ideală este când avem și una, și alta.

Metadona trebuie administrată pe parcursul întregii vieți?

Durata terapiei cu metadonă este determinată de starea pacientului. Într-adevăr, sunt persoane care o primesc timp îndelungat. Recent am fost la New York unde am cunoscut un pacient care se află la terapia de substituție cu metadonă peste 40 de ani. Noi nu avem deocamdată date despre cure atât de lungi, întrucât pe teritoriul CSI terapia de substituție este aplicată nu atât de mult timp. Pot spune că termenul minim de aflare în program este 2-3 ani. Ulterior, pacientul decide împreună cu medicul său să renunțe la ea sau nu.

Se știe că printre deținuți terapia de substituție cu metadonă are o reputație dubioasă. Cum am putea lupta cu această stare de lucruri?

Foarte simplu: trebuie informați prin distribuirea pliantelor, desfășurarea activităților informative, seminare instructive, organizate nu doar pentru deținuți, ci și pentru colaboratorii instituțiilor penitenciare. Este important ca medicii înșiși să conștientizeze esența terapiei de substituție. Or, adesea medicii înșiși induc în eroare pacienții cu privire la terapia de substituție cu metadonă.

Are vreun impact metadona asupra tratamentului antiretroviral pe care îl primesc utilizatorii de droguri care trăiesc cu HIV?

În primul rând, persoanele care primesc metadona sunt mult mai aderente la tratamentul antiretroviral, mai rar ratează administrarea medicamentelor, întotdeauna urmează recomandările medicului, își fac mai des investigații medicale. În ceea ce ține de dificultăți: sunt unele medicamente din numărul celor antiretrovirale care interacționează cu metadona. De exemplu, efavirenz, administrat paralel cu metadona, trebuie luat în doze mai mari. Nevirapina de asemenea necesită majorarea dozei. Sunt elaborate tabele speciale în care sunt indicate medicamentele ARV care interacționează cu metadona și care nu. Este important să înțelegem că nu există situații care nu pot fi depășite.

Și ultima întrebare: Dumneavoastră călătoriți mult. În ce țară programul de reabilitare a utilizatorilor de droguri și de prevenire a narcomaniei vi s-a părut cel mai eficient și mai calitativ?

Indubitabil, în Elveția. Însă și Moldova se află pe calea cea dreaptă, cel puțin, așa impresie mi s-a creat.

Elena Derjanschi