În viața fiecărui deținut survine un moment când totul în jur se răstoarnă radical, când îi vine să strige de bucure și i se pare că tot ce a fost mai greu a rămas în urmă – acest moment se numește eliberare. Pentru cineva acest moment se produce mai repede, alții îl așteaptă timp de decenii. Astăzi am hotărât să discutăm cu psihologul Inna Vutcariov despre pregătirea morală a deținutului pentru eliberare, ce să facă după eliberare și de ce 60% din deținuții din țara noastră se întorc repetat la închisoare.
Ina, oamenii care nu s-au confruntat niciodată cu închisoarea consideră că eliberarea deținutului este un fel de sărbătoare a vieții. Spune-mi, te rog, ce se întâmplă în sufletul persoanei care se pregătește pentru eliberare și este oare această etapă una de stres?
Orice schimbări serioase din viață au tangențe cu stresul. Deși în concepția oamenilor care nu au trecut prin experiența detenției eliberarea este percepută ca un evenimente pozitiv, în realitate, deținuții înșiși califică perioada care precede eliberarea drept una dintre cele mai dificile din termenul total al detenției. Acest sentiment este legat de înțelegerea că va fi deosebit de complicat să-ți reconstruiești viața. Petrecând în detenție chiar și o perioadă relativ scurtă de timp, persoana conștientizează că la libertate se produc permanent schimbări – sociale, economice, politice, culturale – la care el va trebuie să se adapteze din nou. Cel mai grav aspect în toate acestea este incertitudinea, care este specifică schimbărilor care se produc în viața fiecărui din noi. Iată de ce în 99% din cazuri persoana care se pregătește pentru eliberare este supusă unui stres foarte puternic.
Cum poate fi diminuat acest stres de sine stătător și în ce măsură este necesară intervenția unui profesionist în acest sens?
Băieților care sunt în pragul eliberării le recomand să întocmească un plan concret de acțiuni. Pentru aceasta trebuie să ia, pur și simplu, o foaie și să noteze pe etape toate acțiunile pe care le va întreprinde în prima zi, lună, jumătate de an după eliberarea din detenție. Aceasta trebuie făcut pe când se află încă în închisoare. De exemplu, cuiva i-a mai rămas jumătate de an până la eliberare, respectiv deja este timpul să verifice dacă actele lui sunt în regulă, dacă are sau nu legături, cunoștințe la libertate, dacă știe unde va merge imediat după eliberare și ce anume va face. Planificare îi ajută persoanei să simtă stabilitate, să se concentreze, să nu intre în panică și, pur și simplu, să acționeze potrivit unui anumit plan.
Una dintre eroinele mele mi-a povestit că în primele luni după eliberare permanent i se părea că toți oamenii din jur se uită la ea. Ce presupune acest fapt și cum poate fi depășit?
De fapt, este o stare normală, în măsura în care poate fi considerată normală o asemenea situație. Momentele dureroase care însoțesc procesul de adaptare în liberate sunt legate de faptul că în detenție persoana se afla permanent sub privirea scrutătoare a tuturor. Există un concept care manifestă în mod deosebit în închisoare – singurătatea în mulțime. Adică persoana este înconjurată de o mulțime de oameni, este întotdeauna în văzul tuturor, dar de fapt este foarte singură. Senzația că te afli în văzul și atenția tuturor persistă însă mult timp după eliberare, la fel ca și unele obișnuințe dobândite în detenție. Cu trecerea timpul acestea dispar, de aceea nu trebuie să te auto condamni sau să încerci să te încorsetezi în anumite limite.
Ina, în situația când după eliberare persoana a decis să se angajeze la un serviciu, trebuie oare să spună angajatorului că a stat în detenție sau este mai bine să evite acest subiect?
Există locuri de muncă vacante, unde adeverința despre lipsa antecedentelor penale este obligatorie. De regulă, este vorba despre instituții de stat, agenții de pază etc. În acest caz nu poți trece sub tăcere condamnarea, pentru că angajatorul va solicita prezentarea certificatului. Există însă și locuri de muncă unde asemenea certificate nu sunt solicitate deloc. De aceea, dacă nu ați fost întrebat concret, nu este cazul să povestiți despre faptul detenției. Dacă însă ați fost întrebat și ați mințit, credeți-mă, când faptul se va descoperi, s-ar putea să aveți probleme.
De exemplu, omul a fost întrebat direct dacă a stat în detenție sau nu. Ce ar putea răspunde dacă într-adevăr a fost în închisoare?
Încercați să prezentați situația în felul următor: da, aceasta s-a întâmplat în viața mea, însă eu am plătit din plin pentru fapta mea și sper să mi se ofere șansa de a mă manifesta într-o lumină pozitivă. Mulți agenți economici sunt dispuși să angajeze foști deținuți și rămân satisfăcuți de munca lor. Este foarte important să înțelegem că un fost deținut, prin felul în care se comportă la noul loc de muncă, formează atitudinea societății față foștii deținuți în general.
Cunoscutul om de afaceri Mihail Hodorcovski, care a stat 10 ani în închisoare, în unul din interviurile sale a recunoscut că în prima perioadă de după eliberare nu știa cum să se comporte cu propriii copii. Întrebare: cum totuși ar trebui să se comporte?
Nu există un răspuns categoric în acest caz. Pot să spun doar: cu cât este mai îndelungată despărțirea, cu atât va fi mai dureroasă revenirea la relațiile anterioare cu cei dragi. Părintele care a ieșit din detenție trebuie să înțeleagă că copilul are nevoie de timp pentru a-i permite părintelui să intre în spațiul lui personal. Nu poți câștiga dragostea copilului prin forță, suprimându-l prin autoritate sau stabilind condiții. Nu este cazul să vă implicați imediat în procesul de educație, să faceți observații critice, să corectați. Copilul trebuie cucerit prin dragoste, și nu printr-o tutelare excesivă, ci anume prin dragoste. Trebuie să petreceți foarte mult timp împreună, trebuie să vă străduiți să vă cunoașteți mai bine copiii, fără însă a-i lua la interogat, ci pur și simpli interesați-vă de viața lor, propuneți-le ajutorul, mergeți împreună undeva, faceți ceva împreună, organizați sărbători comune, petreceți împreună zilele de odihnă. Copilul trebuie să simtă că în viața lui a reapărut părintele căruia trebuie să îi ofere un loc în viața sa. Părintele trebuie să se înarmeze cu răbdare și să nu se simtă ofensat dacă copilul nu îl va accepta din prima încercare.
Ina, să examinăm situația când până la detenție cineva a utilizat droguri, iar apoi, în timp ce se afla în detenție, a renunțat la ele. Cum se poate menține la liberate fără a recidiva?
În acest caz este foarte importat să găsească un sprijin moral. Ferice de acei care au la liberate rude și o familie care îi așteaptă. Or, după eliberare, omul devine foarte vulnerabil, ca și când ar fi fără piele și în orice situație dificilă la această persoană sunt puse în funcțiune metodele vechi de comportament. Familia și oamenii apropiați sunt acea resursă care poate ajuta persoanei eliberate din detenție să revină la o viață normală. Dacă această resursă lipsește, este bine ca persoana să se adreseze unui ONG, biserică, serviciu de asistență socială, unei comunități care o pot susține în perioada de readaptare.
Ar trebui oare o persoană eliberată să mențină legătura cu deținuții care încă își ispășesc pedeapsa?
În acest caz, persoana însăși trebuie să decidă pentru ce are nevoie de aceste relații și ce impact au acestea asupra vieții sale. Dacă este vorba despre o influență negativă, este mai bine să punem punct acestor relații.
De ce unii oameni, după eliberare, săvârșesc din nou infracțiuni?
Există un anumit procent de persoane care se nasc cu predispoziția spre criminalitate, spre modul antisocial de viață. Există oameni pentru care contează poziția pe care o ocupau în timp ce se aflau în închisoare și de dragul acesteia ei sunt dispuși să-și sacrifice libertatea. Sunt și dintre acei cărora nu li se oferă posibilitatea de a se adapta și reintegra social și profesional, fapt care îi determină să săvârșească din nou o infracțiune pentru ca, revenind în închisoare, să aibă un acoperiș deasupra capului și hrană. În Moldova se înregistrează astăzi 60% de recidive, adică din 100 de persoane care și-au ispășit pedeapsa, 60 revin pentru a doua, a treia oară. Aceasta ar trebui să ne dea de gândit.
Noi, societatea, suntem de vină?
Categoric. Ce se întâmplă: persoana iese din închisoarea, nu are casă, nu are un loc de muncă, nu are sprijin, unde ar putea să meargă?
În stradă.
Da, iar strada presupune și droguri, și alcool, și mod infracțional de viață. De aceea fiecare dintre noi trebuie să se gândească că această categorie de persoane există și au nevoie de sprijinul și înțelegerea noastră, iar în unele cazuri, și de un ajutor real, concret.
Din experiența ta, este adevărată afirmația: cu cât este mai mare termenul la care a fost condamnată persoana, cu atât mai calm este acceptat acest fapt?
Omul se obișnuiește cu orice, inclusiv la viața în închisoare. De aceea, atunci când în viitor îl așteaptă, de exemplu, încă 10 de detenție, el încearcă să trăiască cu ziua de astăzi. În caz contrar, îți poți ieși din minți de la conștientizarea faptului câte zile vei mai fi nevoit să te trezești în penitenciar. Când însă persoana este în pragul eliberării, conștiința începe să funcționeze altfel. Mulți spun că ultimele două-trei luni înainte de eliberarea li s-au părut o veșnicie, fiecare zi – cât o viață. Aceste emoții trebui trăite, deoarece după eliberarea începe o viață complet diferită și doar de persoana respectivă depinde dacă va fi mia bună sau mai rea decât viața precedentă.