În perioada 12-13iulie curent, în Moldova s-a desfășurat întrunirea Delegației Comunităților Fondului Global. Oaspetele special al acestei ședințe a fost Nicolas Canto, manager regional al Fondului Global pentru Europa de Est și Asia Centrală. Nu am ratat ocazia și am luat de la Nicolas un interviu în care l-am întrebat de ce Fondul Global pleacă din Moldova, este oare pierdută lupta cu drogurile și ce poate face fiecare dintre noi pentru a învinge, în sfârșit, epidemia infecției HIV.
Nicolas, sunteți pentru prima oară în Moldova. Cum Vi se pare comunitatea noastră, vedeți vreo perspectivă pentru țara noastră în contextul prevenirii și luptei cu epidemia infecției HIV?
Îmi place Moldova. Eu urmăresc țara voastră și o studiez din anul 2010. Și astăzi văd un progres sesizabil. De asemenea, îmi place ceea ce face conducătorul asociației ”Inițiativa Pozitivă”, Alexandr Curașov, care se implică activ în activitatea Delegației Comunității și se străduiește să influențeze asupra anumitor decizii ale Fondului Global cu privire la Moldova. Eu am mari speranțe pentru Moldova. Deja acum observ procesul activ de stabilire a relațiilor reciproce între ONG-uri, comunitate și stat. Acesta a fost unul dintre aspectele care s-au discutat la întrunire, pentru că Fondul Global intenționează să plece din Moldova, întrebarea este doar când. Or, această finanțare nu poate dura la nesfârșit. De aceea este necesar ca de pe acum comunitatea să reflecteze la o ulterioară dezvoltare de sine stătătoare, autonomă, dacă vreți. Mai ales că în Moldova infecția HIV este acum la un nivel scăzut.
Dar experții moldoveni afirmă că epidemia crește!
Dispuneți de date în acest sens?
Bineînțeles, de la începutul epidemiei în Moldova au fost înregistrate 9419 persoane HIV-pozitive. Neoficial, numărul acestora este de două ori mai mare. Populația Moldovei constituie în jur de 3,5milioane.
Acesta constituie aproximativ 0,25 la sută din populația generală dacă ne bazăm pe cifrele oficiale. Nici măcar până la 1% nu ajungeți.
Totuși, din acei care lucrează în organizațiile active în sfera HIV, nimeni nu vrea ca Fondul Global să plece din Moldova. La ședința de ieri acest fapt s-a afirmat foarte clar.
Eu percep această poziție din două perspective. Pe de o parte, ca și persoană care are o afecțiune deosebită față de această regiune: eu am aici prieteni, îmi place să vă vizitez, pentru mine este întotdeauna o plăcere deosebită să mă aflu aici. Și eu îmi dau seama că organizațiilor nonguvernamentale le va fi foarte greu să activeze fără finanțarea Fondului Global.
Practic imposibil, aș spune.
Practic. Deși eu văd rezultatul bun pe care l-ați atins – văd cum crește nivelul de viață al oamenilor, precum și nivelul calității serviciilor oferite pentru membrii comunității – în același timp eu știu că numărul cazurilor noi de HIV nu se micșorează, la fel cum nu se micșorează numărul persoanelor diagnosticate cu tuberculoză etc. Există însă și o altă poziție principial distinctă: iată, spre exemplu, eu locuiesc în Franța.
Dar de fapt locuiți la Geneva.
Dar, însă m-am născut la Paris, acolo locuiesc părinții mei pe care îi vizitez des. Păi iată, eu, ca și cetățean al Franței, achit impozite.
Cât anume?
Nu contează. Adevărul este că dacă eu merg la magazin și cumpăr o pâine, din această cumpărătură eu achit un anumit impozit. Apoi eu mă gândesc: dar unde se duc acești bani? Și eu știu că o anumită parte de bani se duce în Fondul Global, în care Franța este unul dintre principalii donatori. În afară de Franța, printre donatori se numără America, Germania, Belgia, Japonia ș.a.m.d. Banii pe care aceste țări le transferă către Fondul Global parvin din bugetul de stat în care se duc impozitele pe care le achit eu. Pe de o parte, eu mă bucur că, spre exemplu, am procurat o franzelă și o anumită parte din costul acesteia merge în Fondul Global. Însă eu vreau să știu ce întreprind comunitățile pentru a atinge o anumită stabilitate? De ce, explicați-mi, vă rog, Franța, de exemplu, până în anul 2014 a achitat procurările tratamentului ARV în Moldova? (Fondul Global achită până în prezent procurarea ARV pentru penitenciarele Moldovei și Transnistriei – nota redacției).
Este o întrebare bună.
De ce noi trebuie să percepem HIV ca pe o boală deosebită, tratamentul căreia nu poate fi acoperit de către stat? Costul tratamentului anual pentru un pacient cu HIV astăzi constituie aproximativ 150 de dolari. Însă noi, Fondul Global, oricum suntem nevoiți să achităm mult mai mult peste costul real, din cauza corupției, a unor scheme ilicite și, în cele din urmă, cine plătește pentru toate acestea? Eu plătesc, eu hrănesc acest sistem. Din cu ce ocazie trebuie să o fac, îmi puteți explica?
Nu, nu pot.
Păi iată așa. Știți, prietena mea lucrează în orașul Leon, într-un ONG care oferă ajutor lucrătoarelor sexului comercial din localitate. Credeți că ea primește bani de la Fondul Global? Nu, bineînțeles. Ei primesc bani, de regulă, de la primăria locală. Și nu este vorba despre cecuri de milioane, ci sunt niște sume modeste, pe care le obțin foarte greu. Și acesta este destinul unor astfel de ONG-uri care a voastră, de exemplu. Iată întrebați-o pe Irina (Irina Maslov, președintele societății de protecție a lucrătoarelor sexului comercial în Rusia ”Serebreannaya Roza” (Trandafirul de argint) – nota redacției) cum obține ea bani pentru organizația sa?
În discuție se implică Irina
Irina: Care bani? La noi totul se face pe entuziasmul gol-goluț. Deși în acest an noi am reușit imposibilului – organizația ”Vraci Mira” vin cu un milion de dolari la Moscova.
Nicolas: Pe bune?!
Irina: Serios. Eu am reușit de una singură să o fac.
Nicolas: Iată, vedeți, ei nu așteaptă că Fondul Global va veni și le va da bani. Ei permanent caută noi metode de atragere a resurselor financiare.
Ok. Să admitem. Spuneți-ne iată ce: cu ce gânduri plecați din Moldovă după întrunirea Delegației Comunităților?
Această întrunire a fost organizată anume în scopul de a discuta noua strategie a Fondului Global pe care am elaborat-o pentru a trece la finanțarea din bugetul de stat. Eu consider că organizațiile trebuie de pe acum să-și planifice viitoarea existență fără banii Fondului Global. Atunci când acum 15 ani s-a înființat acest fond, scopul fundamental al acestuia a fost să atingă așa-numitele ”scopuri ale mileniului”, printre care se numără și stoparea epidemiei HIV. Termenul limită pentru aceste scopuri a fost anul 2015. Astăzi donatorii principali și comunitatea internațională este interesată de alte probleme: încălzirea globală, accesul general la studii.
Totuși Fondul Global continuă să lucreze pentru a … ?
Izbăvi omenirea de tuberculoză, HIV și malarie. Donatorii însă consideră că resursele de bază trebuie să fie direcționate în regiunile unde este cea mai mare povară a acestor maladii.
Adică în Africa?
Da, de aceea resursele sunt orientate acolo și aceasta este logic. Dacă Fondul Global va pleca definitiv sau parțial, va decide boardul de conducere. Dar eu consider că această întrebare trebuie abordată pragmatic. Or, dacă noi, ca și comunitate, nu vom fi pregătiți pentru această plecare, noi, adică voi, vă veți confrunta cu ceea ce s-a întâmplat în România. Acolo totul era bine, dar la un moment dat țara a devenit prea bogată pentru finanțarea de către Fondul Global și toate programele s-au închis. Tot la ce se lucrare până atunci: suportul psihosocial, programele de reducere a riscurilor, toate s-au închis deodată. Deoarece noi în Fondul Global am admis o greșeală: am lucrat insuficient cu statul și comunitatea pentru a pregăti o tranziție moderată la finanțarea din bugetul de stat. Statul și-a asumat responsabilitatea doar pentru tratament, restul a fost stopat. În Rusia acum este o situație asemănătoare: statul a luat asupra sa tratamentul și prevenirea transmiterii HIV de la mamă la copil, pentru că aceasta este corect din punct de vedere politic. Iar pentru lucrul cu UDI, BSB, LSC nu vor să aloce bani, cu gândul că francezii vor plăti pentru aceasta.
Nicolas, dacă ați avea posibilitatea să spuneți ceva președintelui nostru în contextul poverii HIV, TB și narcomaniei, ce i-ați spune?
I-aș fi spus următoarele: soluționați problema atât timp cât mai este posibil. Banii trebuie investiți, nu cheltuiți. Dacă investiți astăzi în direcția corectă, veți putea controla această întrebare. Iar pentru a deține controlul asupra acestei probleme, trebuie să te preocupi de ea acolo unde aceasta este concentrată. De exemplu, printre utilizatorii de droguri injectabile. Nu este cazul să te ocupi de activități generale, de exemplu, de testarea la HIV a studenților sau ceva de felul acesta. Eu adesea fac această paralelă: imaginați-vă că la bucătărie a izbucnit un incendiu, iar tu faci tot posibilul ca acesta să nu se producă în baie. Da, în baie nu va fi incendiu, însă tot restul va arde. Aceasta este o ilustrație despre felul în care statul încearcă să lupte cu HIV.
În ceea ce privește tuberculoza, aceasta este o chestiune aparte. Problema care este acum actuală în Moldova și în țările fostei URSS, mă refer la tuberculoza multidrogrezistentă, a fost creată de om, și nu de natură. Deoarece nu ne-am tratat corect, nu te-am tratat până la sfârșit sau în general nu ne-am tratat, astăzi avem această formă de tuberculoză care este aproape incurabilă. Moldova cheltuiește sume enorme pentru a păstra serviciile anti-tuberculoză. Toate aceste dispensare, spitale, secții trebuie schimbate, transformate, pentru că acest sistem a fost creat pe timpurile URSS, când pentru controlul tuberculozei se cheltuiau bani grei, or, într-un stat ideal erau inadmisibile maladiile sociale. Astăzi toate acestea nu mai funcționează pentru că cer alocații bănești enorme, iar acestea sunt insuficiente. De aceea eu l-aș ruga pe președinte să se imagineze în locul medicului-șef al secției de tuberculoză. Iată a fost internat un pacient. Pentru ca spitalul tău să primească pentru el o compensație bănească, el trebuie să fie spitalizat o anumită perioadă de zile și pacienți de felul acesta trebuie să fie cât mai mulți. Care este deci interesul tău? Să internezi câți mai mulți oameni.
Acum câțiva ani am fost internată în spitalul de boli infecțioase cu copilul. Știți ce mi-a spus sora medicală când i se făcuse mai bine și am vrut să continuăm tratamentul acasă? ”Noi nu vom primi pentru voi bani dacă nu veți sta la noi timp de șapte zile”. Aceste șapte zile am stat în spital fără duș, fără apă caldă și fără o hrană normală. Aceasta s-a întâmplat în unicul spital de boli infecțioase pentru copii din Moldova.
Păi, vedeți?! Iar acum imaginați-vă că ați nimerit în dispensarul de tuberculoză. Este o adevărată crimă când în secțiile de tuberculoză sunt spitalizați copii sănătoși, iar apoi sunt externați cu tuberculoză. Și toate acestea costă sume enorme de bani. Dacă acest sistem ar fi transformat și oamenii ar fi tratați ambulatoriu, iar spitalizați ar fi doar acei care au într-adevăr nevoie de aceasta, noi am soluționa această problemă. Noi însă avem următoarea mentalitate: el este bolnav de tuberculoză, respectiv, el trebuie să fie spitalizat. De aceea, din cauză că cineva nu are suficient curaj să reformeze sistemul spitalicesc, mai bine să cerem bani de la francezii care plătesc impozite.
Ați uitat de epidemia narcomaniei.
În acest domeniu nu trebuie să inventăm nimic: există programul de reducere a riscurilor, există medicina argumentativă, există tratamentul de substituție. Vreau să vă spun ceva: recent am fost la o ședință a Biroului European OMS la care directorul programului de combatere HIV/SIDA din Elveția a prezentat rezultatele serviciilor implementate. Și să știți că ei deja de câțiva ani consecutiv nu înregistrează nici un caz noi de infectare cu HIV în rândul narcomanilor.
Cum adică?
Ei au implementat un program calitativ de reducere a riscurilor: narcomanii știu că se pot injecta doar cu seringi sterile, aceasta este accesibil, ei le pot primi gratuit sau le pot procura pe bănuți, în plus, ei au și tratament de substituție.
Apropo, și voi o aveți. Dar știți cine plătește pentru ea?
Fondul Global?
Da. Dacă mâine Fondul Global pleacă, sute de oameni vor rămâne fără metadonă. Și ce vor face aceștia? În legătură cu această,
i-aș spune președintelui: analizați dacă sunt oare eficiente programele enumerare și evaluați voi înșivă, selectați voi înșivă ce se potrivește țării voastre. Vă spun un singur lucru: programul de reducere a riscurilor îndreptățește toate cheltuielile și eforturile, el este cu adevărat funcționabil.
Apropo, Nicolas, considerați că lupta cu drogurile este pierdută?
Da.
Acceptați acest fapt cu regret sau cu anumite perspective de viitor?
Eu consider că oamenii care utilizează droguri trebuie ajutați, și nu pedepsiți.
Adică Vă pronunțați împotriva pedepsei penale?
Nu că m-aș pronunța împotrivă, dar pur și simplu văd cercetările, văd experiența mondială. Lupta cu drogurile nu este echivalentă cu lupta cu narcomanii. Cu regret, aceste două concepte sunt adeseori confundate.
Știți, vreau să Vă adresez o întrebare pe care o adresăm tuturor participanților campaniei de caritate ”Faptele bune au culoare”, scopul căreia este promovarea afacerilor sociale în scopul de a susține persoanele care trăiesc cu HIV și a combate epidemia HIV/SIDA în Moldova…
Apropo, eu ieri am fost la un restaurant local și s-a dovedit că o anumită parte din venit se duce în fondul de ajutorare a oamenilor care trăiesc cu HIV, 8 la sută pare-mi-se.
Păi aceasta este campania noastră despre care Vă spuneam! Cum Vi se pare ideea?
Acesta este viitorul care vă așteaptă după ce Fondul Global va pleca. Trebuie să investiți deja acum, în caz contrar va fi prea târziu. Campaniile de felul acesta sunt una dintre căile de soluționare. În general, vă felicit pentru această inițiativă minunată.
Vă mulțumim, pentru noi această apreciere este deosebit de plăcută. Dar revenind la întrebarea pe care o adresăm participanților acestei campanii: ce poate face fiecare dintre noi pentru a stopa epidemia?
Trebuie să dorești să înțelegi ce se întâmplă, să-ți scoți ochelarii roz și să privești ce se întâmplă în realitate. Trebuie să discutăm despre aceasta, să manifestăm toleranță și să banalizăm această problemă. Bineînțeles, ea nu va dispărea în felul acesta, însă atitudinea față de ea se va schimba.
Dumneavoastră personal faceți ceva în acest sens?
Da, lucrez în Fondul Global, de exemplu. Am decis să vă ofer acest interviu.
Când ați făcut ultima oară testul la HIV?
Demult.
Dar considerați că persoana trebuie să-și cunoască statutul?
Da, mai ales, dacă are un comportament riscant. Însă nu trebuie să îi testăm pe toți la rând. Acum ceva timp am discutat cu un expert din Elveția și el afirma următoarele: cel mai periculos pentru om este când se află în ”perioada ferestrei”. Da, în fapt nu are infecția HIV, însă dacă ea pur și simplu nu s-a depistat din cauza ”perioadei de fereastră”, în această stare el prezintă cel mai mare pericol pentru un eventual contact. Acum la noi se desfășoară campania de informare care constă în următoarele: dacă ai un comportament riscant, nu ai HIV, dar simți anumite simptome suspecte, trebuie să te adresezi medicului și să discuți cu el despre aceasta, deoarece s-ar putea să te afli în ”perioada de fereastră” și peste o săptămână sau o lună ți se poate depista HIV.
Cum am putea convinge oamenii să se adreseze la medic în asemenea cazuri?
Trebuie să le explicăm, că doar oamenii nu sunt tonți!
Unde să le explicăm: la școală, la grădiniță?
De ce la grădiniță? Trebuie să explicăm în cluburile de noapte, unde sunt tineri activi, care adoptă un comportament riscant. Dacă ne referim la Moldova, trebuie de explicat printre BSB, UDI, LSC, iar apoi deja la ceilalți.
Care este situația cu epidemia HIV în Franța?
Acum ne confruntăm cu o creștere a numărului de persoane infectate printre migranți și BSB. Atunci când a apărut tratamentul ARV, statul s-a relaxat și acum epidemia a început să crească.
Nicolas, o întrebare din curiozitate. Cum ați ajuns în Fondul Global?
În general, eu mi-am început activitatea în organizația ”Medici fără frontiere” (o organizație nonguvernamentală internațională de acordare a ajutorului medical persoanelor care au avut de suferit de pe urma conflictelor armate și calamităților naturale – nota redacției) în Rusia.
Sunteți medic?
Sunt jurist. Dar am lucrat mulți ani în Siberia, apoi la Moscova, într-un spital de tuberculoză. După aceasta a urmat fundația ”Est-Vest”, după care am ajuns în Fondul Global.
Credeți că vreodată noi, omenirea, vom reuși să atingem zero cazuri noi de HIV, zero discriminare și zero decese ca urmare a maladiei SIDA?
Da, eu cred. Trebuie să-ți stabilești scopuri ambițioase, pentru că atunci ai spre ce tinde.