img
Training pentru voluntarii AO ”Viața Nouă” cu genericul ”Dezvoltarea abilităților de comunicare” 19 Iunie 2014

La 14 iunie curent, s-a desfășurat cel de-al doilea training pentru voluntarii AO ”Viața Nouă” cu genericul ”Dezvoltarea abilităților de comunicare”

Moderatorii treningului au fost: Inna Vutcariov, psihologul AO ”Viața Nouă”, Ruslan Poverga, fondatorul AO ”Inițiativa Pozitivă” și Eduard Căldare, coordonatorul lucrătorilor outreach. În total la trening au participat 35 de persoane: 30 de voluntari și 5 colaboratori ai AO ”Viața Nouă”. Fiecare echipă în frunte cu lucrătorul outreach au prezentat rezultatele activității realizate, menționând atât avantajele sala, cât și punctele vulnerabile. Au fost stabilite scopuri pentru viitorul apropiat, s-a discutat despre importanța platformei de comunicare ”Lumea Mea”, creată recent.IMG_2302

Toți participanții au primit diplome de onoare, dar, mai ales, cunoștințe și imbold pentru munca care îi așteaptă. Întrunirea s-a desfășurat într-o atmosferă cordială, iar participanții au primit o satisfacție deosebită de la comunicare.
Seminarul desfășurat este al doilea din cele patru planificate. Scopul acestor întruniri de grup este identificarea potențialilor voluntari, motivarea acestora de a se instrui, crearea a patru echipe funcționale de voluntari, care vor fi responsabile de patru trasee – outreach, precum și implicarea lor în activitățile organizației.

Toate acestea sunt necesare atât pentru extinderea ariei de acoperire a grupului-țintă, cât și pentru ridicarea calității serviciilor oferite beneficiarilor.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md