img
Oamenii de știință spun că masca de protecție N95 poate fi sterilizată cu aburi, apoi reutilizată 29 Аprilie 2020

Masca de protecție respiratorie N95 poate fi dezinfectată în siguranță cu abur pentru utilizare repetată, potrivit unei scrisori a experților din Texas publicată în revista Infection Control & Hospital Epidemiology. În situația lipsei de echipament de protecție, aceasta poate fi o opțiune pentru medici, spun specialiștii.

 

„Sterilizarea cu aburi este poate una dintre cele mai sigure metode”, a declarat co-autorul lucrării și șeful departamentului de prevenire a bolilor infecțioase din Spitalul Metodist Houston, Firaz Zabane. Substanțele chimice sau ceva ce modifică compoziția sau structura măștii nu pot fi folosite. De aceea ne-am gândit la aburi.” Acest fapt este raportat de revista Medscape.

Potrivit experților, pe toată durata luptei împotriva pandemiei coronavirusului, medicii americani vor avea nevoie de trei miliarde și jumătate de măști de protecție N95. În același timp, stocurile actuale reprezintă doar un procent din cantitatea necesară. „În țările în care deficiența echipamentului de protecție crește, lucrătorii medicali se infectează cu COVID-19 de trei ori mai des decât populația generală”, scriu cercetătorii. Prin urmare, este necesar să se creeze un protocol pentru dezinfectarea măștilor, fără a se compromite eficacitatea acestora.”

Măștile de protecție respiratorie N95 protejează în mod fiabil o persoană împotriva infecțiilor, dar sunt dificil de dezinfectat, scriu specialiștii. Alte teste au arătat că spălarea cu apă reduce eficacitatea măștilor cu 21%, cu alcool - 37%. Cercetările privind metoda de dezinfectare a măștilor cu radiații ultraviolete au arătat că integritatea lor, ca urmare a unei astfel de prelucrări, a fost încălcată în 90% din cazuri, scriu cercetătorii. Înălbitorul și alte substanțe chimice prezintă un risc pentru purtătorul de mască.

Autorii articolului au tratat cu aburi măștile de protecție, folosind sterilizatorul cu aburi Steris Amsco Evolution HC1500 PreVac. Măștile au fost fotografiate și testate înainte și după aburire. De asemenea, cinci voluntari au participat la test, care au purtat aceste măști. „În special, două (măști), au rezistat bine la prelucrare: 3M 1870 și 3M1870 +”, a spus Zabane, adăugând că, în general, o mască poate fi aburită de două ori, fără riscul de deformare a respiratorului. Și, deși o altă metodă - sterilizarea cu peroxid de hidrogen - poate fi efectuată de mai mult de două ori, este posibil ca această substanță să nu fie disponibilă. Astfel, sterilizarea cu aburi poate deveni o metodă de rezervă.

 

Traducere: Dan Erușevschi

Sursa

 

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md