img
”Hai să discutăm despre aceasta”: 10 afirmații răspândite despre psihologi și munca lor 21 Аugust 2014

Vă amintiți de bancul despre un instalator și un psiholog, care se încheie cu enunțul: ”Vreți să discutăm despre aceasta?”. Chiar dacă nu vi-l amintiți, oricum vă îndemn să citiți articolul nostru, în care am rugat-o pe psihologul Inna Vutcariov să comenteze zece dintre cele mai răspândite afirmații populare despre psihologi și munca lor. Iar mai târziu putem discuta despre aceasta în comentarii.

Psihologul și psihiatrul sunt una și aceeași, nu-i așa?

Cât de ciudat nu ar suna, dar majoritatea oamenilor își imaginează psihologul ca pe persoană la care se adresează oamenii cu probleme psihice. Diferența dintre psiholog și psihiatru este enormă: psihiatrul este un medic care are studii medicale. Psihologul este o persoană cu studii în psihologie care se ocupă inclusiv de persoane sănătoase pentru soluționarea problemelor psihologice cu care acestea se confruntă. Așadar, nu sunt una și aceeași, totuși și de unul, și de celălalt s-ar putea să aveți nevoie la o anumită etapă a vieții.

1

Tu ești psiholog, da? Dar poți să-mi prezici soarta după zodie?

De obicei la o asemenea solicitare răspund că mi-am uitat globul de cristal / nisipul magic / chipiul de magician acasă. Unii oameni nu înțeleg că anumite lucruri precum ar fi prezicerea destinului sau întocmirea horoscopului personal nu țin de competența psihologilor. Și aceasta nu pentru că nu am absolvit o școală pentru persoane cu capacități extrasenzoriale sau astrologi, ci pentru că ne ocupăm ne lucruri complet diferite. Deși în psihologie există un compartiment numit parapsihologie, care se ocupă de aspectele imposibil de explicat din punct de vedere științific (de exemplu, intuiția, al șaselea simț, poltergeist). Dar eu nu v-aș sfătui de luați decizii cu privire la divorț, spre exemplu, în baza poziției planetei Venus în raport cu Pământul.

De ce ești atât de tristă? Ești doar psiholog, la urma urmelor!

Să începem de la faptul că eu sunt, în primul rând, om și doar apoi psiholog. Da, persoanele din domeniul psihologie dețin anumite aptitudini, dar noi nu le putem aplica asupra noastră înșine. Or, dentistul nu este în stare să-și trateze singur dinții, iar chirurgul nu poate efectua asupra sa însuși o intervenție chirurgicală. Tot astfel, psihologul nu poate să-și soluționeze de sine stătător problemele psihologice. Și, în general, să fii trist uneori este chiar de folos.

Psychological therapy

Noi comunicăm deja mai mult de două ore! Iată, uitându-te la mine, poți să-mi spui ce fel de persoană sunt?

Știți, mulți oameni trăiesc împreună câte 20-30 de ani și uneori nu cunosc toate lucrurile unul despre altul. De fapt, la prima întâlnire, poți să spui despre persoana respectivă nu mai mult de 5% din ceea ce reprezintă aceasta. Procesul autentic, de profunzime, al cunoașterii poate dura luni întregi. În plus, psihologul nu-și propune să cunoască persoana, pentru că noi nu suntem un serviciu secret de recunoaștere. Omul vine la psiholog pentru a se clarifica cu lumea sa interioară și eu, ca și specialist, poți să-l ajut în acest sens. Este important să realizăm că în procesul însuși sunt implicate două persoane: psihologul și clientul său. Deoarece dacă cineva vine la specialist cu o atitudine de felul: ”Ei, hai, dragul meu, rezolvă problemele mele!”, aceasta este, cel puțin, prostește.

Se știe că psihologii încep orice ședință de la cuvintele: ”Hai să discutăm despre aceasta”.

Da, este adevărat că ne place să discutăm. Însă conversația este singurul instrument în arsenalul psihologului. Prin conversație îi ajutăm persoanei să se deschisă și să exprime tot ce s-a acumulat în sufletul ei. Eu pot, bineînțeles, să rog clientul să deseneze sau să facă un test psihologic, însă aceste sunt elemente adiționale, însoțitoare, iar temelia este comunicarea. Sarcina mea este să-i dau omului de înțeles prin conversație că toate problemele care vin în viața noastră deja au existat în ea anterior, doar că sub alt sos. De fapt, problema este ceea ce nu a fost soluționat anterior și de aceea ea revine iar și iar… Vreți să discutăm despre aceasta?

3

Și eu sunt psiholog un pic: mă uita de câteva ori la cineva și să înțeleg imediat ce gânduri și intenții are.

Noi suntem cu toții o bucățică de psihologi: cu toții putem prezice comportamentul și acțiunile oamenilor, cu toții înțelegem când cineva ne înșeală și ce sentimente generăm în alți oameni. În același timp, toți suntem și un pic de lăcătuși, bucătari și pedagogi, pentru că toți știm câte puțin de toate – aceasta este o necesitate a vieții. Psihologul profesionist are însă și anumite drepturi și obligații: obligația de a păstra confidențialitatea, responsabilitatea de a nu încălca intimitatea persoanei, de a nu atenta la viața lui personală, de a nu folosi împotriva lui informația primită. De aceea, când trebuie să alegeți un ”pic de psiholog” și un specialist, dați preferință celui de-al doilea.

În general, la psihologi apelează doar bolnavii psihic, persoanele dependente de droguri și toți acei care au devieri de la normal.

Acest stereotip este o reminiscență a timpurilor sovietice, când o știință ca psihologia nici nu exista. Astăzi psihologia ca știință devine tot mai populară și mă bucur că oamenii au încetat să mai gândească prin categorii precum ”Ești nebun, deci trebuie să te adresezi la un psiholog”. Psihologul ajută altei persoane să soluționeze o problemă, un conflict, o situație complicată. Generația contemporană a început să aprecieze timpul său și viața personală și, în sfârșit, a încetat să practice plânsul pe umărul rudelor, vecinilor sau cumetrilor. Este o tendință minunată.

4

Psihologii au cel mai bun serviciu – șezi ziua întreagă într-un birou luxos, oamenii vin singuri la tine, tu îi asculți, le dau câteva sfaturi, iar ei pentru aceasta și bani încă îți plătesc.

De fapt, o mare parte din psihologi lucrează pe lângă organizațiile care oferă servicii sociale unei categorii deosebite de cetățeni, de exemplu, persoanelor care trăiesc cu HIV. În ceea ce ține de biroul luxos, un salariu impunător și trândăvie – totul este, bineînțeles, nimic altceva decât calomnie. În realitate munca psihologului nu constă doar în a asculta persoane și a-i oferi câteva sfaturi. Dacă ești un specialist competent, trăiești împreună cu omul toate problemele lui. Și trebuie să depui eforturi uriașe pentru ca problemele altei persoane să nu devină și problemele tale. Este o muncă foarte grea. Uneori, la sfârșitul zilei de muncă, după o duzină de consultații, nu mai vrei nimic, nici măcar un birou luxos.

Toți psihologii sunt la fel, o știu cu certitudine.

Nu există doi oameni la fel, cu atât mai mult nu există doi psihologi identici. Fiecare specialist își alege un anumit domeniu, fiecare are propria abordare. Trebuie să alegi psihologul reieșind din propria concepție asupra vieții, din propriile necesități și, foarte important, reieșind din sentimentele proprii. Or, alături de o anumită persoană ți-e frig, iar alături de alta te simți confortabil. Între client și psiholog trebuie să existe dragoste la prima vedere. Altfel nici nu se poate.

Dacă soțul nu mă mai iubește, trebuie să merg la psiholog și el va aranja totul.

Știți, la mine adesea vin oameni care îmi povestesc timp de minute problema lor și așteaptă. Eu bănuiesc că ei așteaptă că acuși voi scoate din mânecă un iepure sau o baghetă fermecată. Este o iluzie că după vizita la psiholog toate problemele dispar instantaneu. Procesul de consultare este un proces ce presupune două persoane și poate necesita o perioadă destul de îndelungată. Dacă doriți să mergeți la un psiholog pentru ca acesta să pocnească din deget, să vă dea o pastilă și să spună ”Fii fericit!”, mai bine nu o faceți, pentru că veți fi decepționați.

Elena Derjanschi

 
Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md