Primul proiect – outreach printre utilizatorii de droguri injectabile a fost lansat în anul 1981 în Olanda. Acesta era implementat de către membrii asociației olandeze ”Junkie Bond” (uniunea narcomanilor) care au început să distribuie seringi sterile în Rotterdam ca răspuns la refuzul farmaciilor de a vinde seringi utilizatorilor de droguri, în pofida răspândirii epidemiei de hepatita B în rândurile utilizatorilor de droguri injectabile. În anul 1984 ”Uniunea Narcomanilor” a inițiat o activitate de proporții privind schimbul de seringi prin intermediul activității outreach printre UDI în orașele Amsterdam, Rotterdam și Haga. Începând cu această perioadă activitatea outreach și-a început numărătoarea ca metodă de asistență socială în rândurile utilizatorilor de droguri injectabile.
Astăzi lucrătorii outreach constituie componenta de bază a ONG-ului care lucrează cu utilizatorii de droguri injectabile și tinde să reducă la minim numărul acestora. Sau, cel puțin, ca utilizatorii de droguri să devină mai informați în tot ce ține de reducerea riscului, prevenirea supradozărilor, profilaxia infectării ITS.
Lucrătorii outreach au multiple și diverse calificative: lucrători stradali, lucrători de acoperire, mentori, mentori-colegi, educatori de la egal la egal etc. Activitatea lucrătorilor outreach constă în stabilirea și menținerea contactului cu utilizatorii de droguri în locurile care le convin utilizatorilor înșiși.
Câteva fapte
• În sistemul activităților din cadrul strategiei de reducere a riscurilor activitatea lucrătorilor outreach se plasează pe o poziție-cheie, întrucât anume pe această cale se realizează abordările fundamentale ale acestei strategii: schimbul de seringi, instruirea privind utilizarea mai puțin periculoasă a drogurilor, distribuirea medicamentelor, dezinfectanților și mijloacelor de protecție, distribuirea literaturii în scopuri de prevenție, oferirea informației relevante și a consultațiilor.
• Clienții lucrătorului outreach pot fi persoanele fără adăpost, lucrătorii sexului comercial, utilizatorii de droguri, utilizatorii de alcool, emigranții, romii… De regulă, lucrătorii outreach lucrează în rândul grupurilor vulnerabile, excluse social, precum și printre grupuri cu riscuri sociale și medicale (de exemplu, cu utilizatorii drogurilor de club). Activitatea outreach se poate desfășura, în dependență de grupul-țintă, în stradă, cluburi, la domiciliul clienților, în școli, închisori, cămine, adăposturi etc.
• O altă trăsătură specifică activității outreach – el merge să lucreze acolo unde nu este invitat. De aceea el trebuie să înțeleagă și să respecte valorile acestui grup, fără a le impune propriile principii și opinii. În același timp, lucrătorul outreach nu este obligat să accepte și să asimileze valorile grupului respectiv, el trebuie să fie capabil să păstreze distanța profesională. Principala ”armă” a lucrătorului outreach într-o asemenea situație devine oferirea informației despre tratament, a posibilităților de a beneficia de ajutor de la anumite organizații, de a-și restabili actele, precum și asistență medicală sau consultarea primară (dacă proiectul presupune asistența medicului sau a terapeutului-consultant) etc. De asemenea, printre normele etice ale lucrătorului outreach se înscrie confidențialitatea și comunicarea bazată pe confidență.
• Lucrătorul outreach lucrează concomitent la câteva nivele: cu persoana, cu comunitatea în care se află persoana respectivă (valorile și cultura grupului), cu societatea în general (serviciile sociale, reprezentanții autorităților, cu prejudecățile sociale).
Comentariile outreach-ilor înșiși
Până aici ați citit o notă informativă oficială despre ceea ce presupune activitatea outreach. Acum însă vă invit să cunoașteți câțiva lucrători outreach adevărați care activează în cadrul organizației ”Viața Nouă” și care zilnic vin în ajutorul acelor viața cărora se află pe un ac de seringă.
Eduard Căldare, stagiu outreach – 10 ani.
”Când am început să lucrez, nici nu știam ce înseamnă activitate outreach – noi o numeam activitate în sferele atingerii persoanelor dependente. În lucrul nostru cel mai important este să înveți să lucrezi în teren, adică să oferi servicii în bordeluri, în spitale și, în pofida condițiile extreme, să poți aduce omului o fărâmă de speranță. Am schimbat de câteva ori serviciul, însă am revenit întotdeauna în organizația mea, pentru că activitatea outreach este ceea ce vreau cu adevărat să fac. Am avut multe cazuri critice, în prezența mea au decedat oameni și toate acestea le trec prin filiera omului meu interior, altfel deocamdată nu pot. Fiica mea ceva timp în urmă s-a apropiat de mine și m-a întrebat: ”Tată, este adevărat că tu îi ajuți pe bandiți și pe narcomani?”. Eu am răspuns: ”Da”.
Vasile Homuleac, stagiu outreach – 5 ani.
”Am devenit lucrător outreach imediat după reabilitarea parcursă în Comunitatea Terapeutică ”Viața Nouă”. Din cazurile mai serioase, îmi amintesc o deplasare la Ceadâr-Lunga pentru desfășurarea grupului de suport reciproc. Atunci, după încheierea ședinței de grup, doi utilizatori s-au supradozat chiar în încăperea unde a avut loc grupul. Erau ca și niște cadavre, dar împreună cu alți doi tineri am reușit să îi salvăm. Apropo, cei doi băieți au trecut apoi cursul de reabilitare. Unul din ei continuă și astăzi să trăiască în luciditate și este colaborator al centrului de reabilitare din Ceadâr-Lunga. Munca mea mi-a ajutat să înțeleg și să simt oamenii, aceasta o pot spune cu siguranță. Cel mai plăcut aspect al acestei activități este atunci când de tine se apropie oameni care un an sau doi în urmă se aflau într-un hău adânc, iar acum au venit la tine cu soția, copiii pentru a te îmbrățișa și a-și exprima recunoștința pentru ajutorul oferit”.
Alexandru Corotaiev, stagiu outreach – 1,5 ani
”În viața trecută eu am produs oamenilor mult rău și durere, de aceea munca mea actuală este un fel de compensare pentru greșelile din trecut. Mie îmi place foarte mult lucrul de outreach. Comunicând cu oamenii, eu înțeleg problemele cu care se confruntă, simt că îi pot ajuta, sprijini, iar uneori pentru aceasta trebuie, pur și simplu, să-i poți asculta. Cel mai complicat aspect este că lucrezi timp îndelungat cu o persoană, te pătrunzi profund de viața și problemele lui, te obișnuiești cu el, iar el, în cele din urmă, cedează tentației, scuipă pe tot ce a fost și te mai și învinuiește pe tine de căderea lui. Aceasta este dureros și deocamdată învăț să fac față acestei situații, probabil anume în aceasta rezidă profesionalismul. Eu cred că trebuie să oferi omului o șansă în orice situație, ori de câte ori îți cere ajutorul. Întotdeauna trebuie să ne amintim că el este bolnav și are nevoie de ajutor. În viața persoanelor dependente noi adesea suntem ultima verigă și șansă pentru a dobândi o conștiință lucidă, a reveni la o viață fericită și a se simți din nou om”.
Maxim Climenco, stagiu outreach – 4,5 ani.
”Eu am început să activez în calitate de outreach imediat după încheierea cursului de reabilitare. Chiar de la bun început am fost avertizați că, în primul rând, nu vom câștiga bani grei aici. În al doilea rând, activitatea outreach presupune să slujești oamenilor, și nu lucrul în oficiu de la nouă la șase. În al treilea rând, nu este întotdeauna însoțită de recunoștință, adică ai putea și să fii scuipat în spate de omul în care ai investit și ai lucrat mult timp. Am avut un caz când ne-am străduit mult timp să internăm o fată în spital, am reușit în sfârșit, însă ea a decedat peste o săptămână. Aceasta este întotdeauna foarte greu de suportat, deși eu am învățat să fac abstracție de asemenea situații. Acum eu planific să mă dezvolt în continuare, însă cred că voi rămâne pentru totdeauna cu conștiința unui lucrător outreach, pentru că niciodată nu voi trece pe alături de un narcoman, neapărat îi voi da o carte de vizită, voi încerca să discut cu el. Această muncă s-a transformat în modul meu de viață”.
Dumitru Paniș, stagiu outreach – 2 luni.
„Scopul final al activității noastre sunt oamenii lucizi sau oamenii care, cel puțin, nu vor muri din cauza supradozajului, nu se vor infecta cu HIV, vor iniția la timp tratamentul cu metadonă etc. Cel mai important pentru noi toți este ca numărul acestor persoane să crească, ca ei să știe că viața poate fi schimbată și chiar dacă ești un utilizator de droguri, trebuie să o faci astfel încât să reduci la maxim riscurile. Eu cred că în lipsa unei experiențe personale de utilizare a drogurilor este imposibil să devii un outreach eficient. Este un paradox, dar aceasta este realitatea. Excepție sunt psihologii de profesie. Tot ce îmi spun beneficiarii mei eu simt cu propria piele. Cel mai complicat lucru în activitatea noastră este să înveți să fii mai indiferent, să nu te identifici totalmente cu problemele și situația beneficiarilor. Ar mai fi ceva – întotdeauna mi-e greu să discut cu părinții beneficiarilor mei, care aproape sută la sută din cazuri sunt co-dependenți și nu pot aprecia adecvat situația. Însă eu lucrez asupra acestui aspect”.