img
Ziua Mondială a Sănătății Mintale: unde se află Republica Moldova 10 Оctombrie 2020

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în acest an, Ziua Mondială a Sănătății Mintale, se desfășoară în contextul unor schimbări considerabile determinate de pandemia COVID-19, care a adus multiple provocări pentru întreaga omenire.

Conform statisticii internaționale, aproximativ 1 miliard de persoane din întreaga lume au o problemă de sănătate mintală, 3 milioane de oameni decedează anual din cauza consumului de alcool, iar o persoană își pierde viața la fiecare 40 secunde prin suicid, care este și a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-29 ani.

Potrivit ministerului de resort, sănătatea mintală reprezintă o problemă prioritară de sănătate publică pentru Republica Moldova, fapt confirmat prin asumarea angajamentelor de către ţară la nivel internaţional. În acest sens, în ultimii cinci ani, investițiile în serviciile comunitare de sănătate mintală la nivel național au crescut de aproape trei ori.

În prezent, la nivel naţional activează 40 Centre Comunitare de Sănătate Mintală (CCSM) în fiecare raion și municipiu. În supravegherea specialiștilor din CCSM se află 71086 persoane cu probleme de sănătate mintală. Pe parcursul anului 2019, în cadrul CCSM au fost asistate 214 904 persoane, din care 83,69 % repetat cu scop de diagnostic și tratament. Totodată, 5227 persoane au beneficiat de serviciile Centrelor de zi, iar 3820 pacienți au fost asistați la domiciliu de către echipele multidisciplinare mobile.

Sănătatea mintală se numără printre domeniile de sănătate publică care, la nivel global, primesc cea mai mică atenție. În medie, cheltuielile pentru sănătatea mintală la nivel mondial reprezintă doar 2% din bugetele naționale pentru sănătate. Deși valoarea ajutorului acordat țărilor în curs de dezvoltare pentru sănătatea mintală a crescut în ultimii ani, acesta nu a depășit niciodată 1% din totalul ajutoarelor destinate dezvoltării sănătății. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că fiecare dolar investit în extinderea tratamentului depresiei și tulburărilor de anxietate produce un beneficiu economic de 5 dolari din contul îmbunătățirii nivelului de sănătate și productivitate a populației.

 

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md
Articole similare