Psiholog, fondatoare a Fundației culturale ”J.S.Bach”, persoană publică, participantă a spotului ”Violența nu are justificare!”, Sanda Diviricean ne-a povestit în interviul acordat revistei noastre despre atitudinea sa față de caritate, ne-a explicat din ce cauză se produce violența și ne-a împărtășit rețeta armoniei cu sine însăși și lumea înconjurătoare.
Sanda, când ați acceptat să participați în spotul video ”Violența nu are justificare!”, mulți colegi de-ai noștri au rămas surprinși. În primul rând, niciodată nu V-ați filmat anterior în asemenea spoturi. În al doilea rând, ați jucat rolul unei femei care a fost supusă violenței. Ce V-a determinat să faceți aceasta?
Îmi plac proiectele care abordează subiecte acute, iar violența este un fenomen inacceptabil, împotrivă căruia trebuie să luptăm cu toții. Acei care au acceptat să se filmeze în acest spot au făcut-o pur și simplu fiindcă au considerat că este necesar și util pentru oameni. Dacă oamenii au încredere în mine sau în alți participanți ai acestui proiect și avem posibilitatea de a sensibiliza societatea față de problemele altora, trebuie să o facem. Doar nu trăim cu ochelari roz, nu-i așa? În viața oamenilor se întâmplă evenimente neplăcute care se produc împotriva voinței lor. Dacă putem ajuta pe cineva, dacă putem fi părtași la necazul sau durerea cuiva, trebuie să o facem fără a ezita.
Nu V-a deranjat tema spotului: violența, infecția HIV? Mulți oameni tratează ambele subiecte cu multe rezerve.
Există o problemă. Nu contează dacă este vorba despre infecția HIV, violență sau orice altceva. Pentru persoana care s-a confruntat cu o problemă concretă, aceasta este cea mai grea, cea mai aproape de el. Datoria celorlalți este următoarea: dacă poți, ajută; dacă nu poți, cel puțin nu împiedica pe alții.
Sanda, V-ați gândit vreodată să înființați un fond de caritate?
Eu am fost co-președinte al fondului ”Toleranță”. Dar aceasta a fost acum mult timp. Deși mi-a rămas totuși o anumită experiență în acest sens. În prezent conduc fundația culturală ”J.S.Bach”, în cadrul căreia organizez un festival cu același nume. Particip cu plăcere la campanii sociale când sunt pe loc și am posibilitate. Dacă încerci însă să te implici în prea multe, o vei face necalitativ și fără suflet. De aceea, dacă accept să fac ceva de felul acesta, mă dedic totalmente, din toată inima.
Ce atitudine aveți față de caritate? Ce semnificație are aceasta pentru Dumneavoastră?
Caritatea sau binefacerea înseamnă să faci bine. Binele este fericirea, satisfacția, sănătatea, adică tot ce e bun. A face caritate înseamnă să faci ceva bun pentru cineva. Eu trăiesc după principul: ce semeni, aceea vei secera. Dacă voi face bine, voi aduce fericire altora, peste un timp voi primi toate acestea înapoi.
Îi inițiați și pe copiii Dumneavoastră în activitatea de binefacere?
Se inițiază ei înșiși urmărind ceea ce fac eu. Uneori pot să aud de la ei: ”O, mamă, super-tare, bravo!”. Bineînțeles că mă bucură faptul că ei apreciază ceea ce fac. Când erau mai mici, adeseori adunam jucării și haine pentru orfelinate. Era ceva obișnuit pentru familia noastră. Eu consider că trebuie să ne educăm copiii prin modele de urmat, și nu prin cuvinte. Eu aș fi putut să le povestesc ore în șir despre caritate, însă mult mai simplu și mai eficient este să le demonstrez aceasta prin exemplul meu propriu. Ei au văzut și văd cum și ce anume fac eu în acest sens și aceasta se depozitează undeva în subconștientul lor. Nu neapărat acum, poate mai târziu, însă la un moment dat aceasta se va manifesta și vor începe ei înșiși să ajute pe alții.
Să revenim la subiectul violenței. Explicați-ne, ca și specialist, de ce o persoană aplică violența, iar cealaltă permite acest lucru?
În psihologie există conceptul de ”victimă – violator”. Aceasta înseamnă că nu poate exista un violator până nu există o victimă. Adică într-o anumită relație omul este violator, iar în alta – victimă. Este vorba despre o deviație psihică când persoana nu poate fi în armonie cu sine însăși și cu ceilalți oameni. De aceea această persoană trăiește după principiul: fie sunt violator, fie victimă. Uneori o asemenea paradigmă de gândire este cultivată în familie, din copilărie. Spre exemplu, există oameni în familia cărora s-a pus accent pe intelectul rațional. Cu alte cuvinte, copilul trebuie să absolvească cu merite deosebite școala, apoi trei universități, apoi să-și apere doctoratul. În același timp, acest copil nu știe cum să se comporte cu alți oameni, nu se poate integra în societate, nu poate socializa, nu poate construi relații cu alții din simplul motiv că nimeni nu l-a învățat cum să o facă. La o asemenea persoană nu este dezvoltat intelectul social, respectiv, ea nu se află în armonie cu alții și există riscul că persoana respectivă fie va deveni o victimă a violenței, fie ea însăși va aplica violența față de cineva.
Ați pomenit de armonie. Ce înseamnă aceasta pentru Dumneavoastră și cum o atingeți?
Armonia înseamnă echilibru, mijlocul de aur. Echilibrul trebuie să existe în toate. Spre exemplu, aveți parte de o bucurie extraordinară. Oricum, nu puteți persista în această stare de bucurie permanent, fiindcă în caz contrar veți obosi. În același fel, veți obosi din cauza unei tristeți îndelungate. Cu toții avem parte de urcușuri și coborâșuri, dar este important să aveam capacitatea de a reveni la mijlocul de aur. Cum ating armonia? Aici pot fi enumerați o mulțime de factori: este vorba și de profesia mea, și hobby-urile mele, și despre cărțile pe care le-am citit, filmele pe care le-am vizionat, de persoanele cu care comunic și care au avut impact asupra vieții mele. Adică există numeroase momente, toate fiind importante pentru atingerea acestei armonii. Nu aș putea spune că într-o zi m-am trezit, am văzut cum răsare soarele și m-a copleșit starea Zen. Armonia dinăuntrul tău înseamnă să lucrezi asupra ta însuți, să lucrezi cu tine însuți și presupune eforturi pe care trebuie să le depui zilnic.
În viața Dumneavoastră a fost o perioadă când ați divorțat de soț, iar apoi ați înființat o nouă familie. Dintr-o parte se pare că toate acestea s-au produs foarte simplu. Cum ați trecut, de fapt, prin toate acestea?
Nu a fost atât de simplu cum pare. Am avut parte de momente complicate, ca și toți ceilalți. Eu însă sunt întotdeauna recunoscătoare pentru acea experiență pe care o dobândesc în viață. Nu contează dacă primești sau dai – trebuie să fii întotdeauna recunoscător. Dacă ai avut parte de o experiență negativă, dar alegi să mulțumești pentru ea, această experiență nu va mai fi deja una negativă, ci va deveni o lecție. Pentru această lecție trebuie să fii, de asemenea, recunoscător. Eu niciodată nu am trăit cu sentimentul că cineva îmi datorează ceva sau că viața este nedreaptă cu mine. Pentru tot ce se întâmplă în viața mea sunt responsabilă doar eu însămi. Dacă ceva se întâmplă, înseamnă că există o anumită rațiune, sens în aceasta. De aceea eu sunt recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă în viață.
Este un răspuns filosofic.
Păi, eu aș fi putut, bineînțeles, să răspund: ”Lucrurile stau așa și așa, din cauza cutare și cutare”. Eu însă nu inventez nimic, ci pur și simplu fac, vorbesc și trăiesc așa cum simt – acesta este marele secret. Oamenii uită uneori de ceea ce simt. Nu trebuie să uităm de sentimentele noastre, ci să avem grijă de ele exact așa cum avem grijă de corpul nostru. De asemenea, nu trebuie să uităm că este imposibil să schimbăm oamenii.
Adică aceasta este adevărat?
Bineînțeles, este imposibil să schimbi pe cineva, însă tu îți poți schimba atitudinea față de el și atunci, neapărat, atitudinea omului respectiv față de tine se va schimba. Pur și simplu trebuie să fii tu însuți, să-ți urmezi calea și atunci ceilalți vor vedea rezultatele tale care, posibil, îi vor inspira și ei vor dori să-ți urmeze exemplul.
Sanda, nu pot să nu Vă întreb următoarele: anul curent pentru organizațiile din sfera HIV se va desfășura sub genericul ”Te privește! Privește pe fiecare!”. Cum credeți, vom reuși noi oare să ne atingem scopul ca toți oamenii să ajungă să-și cunoască statutul HIV?
Acesta este un rezultat de termen scurt, însă societatea are propriul său ritm. Noi nu putem să îl accelerăm așa cum vrem. Spre exemplu, voi vă propuneți ca începând cu anul viitor toți oamenii să-și cunoască statutul, da? Însă aceasta nu este singura problemă, există o mulțime de alte probleme și toți acei care se ocupă de ele consideră că anume acestea sunt cele mai importante și trebuie să fie prioritare. Eu consider că atunci când faci ceva la limita maximă a posibilităților tale, nu are sens să te aștepți la ceva. Așteptarea duce la decepție, insatisfacție. Atunci însă când știi că ai făcut tot ce îți stă în putere, ești satisfăcut. Timp de o viață, nici un om nu va reuși să schimbe întregul sistem. În schimb el poate face în domeniul său tot ce poate, maximal de bine.
Acum un an Dumneavoastră ați fost prezentatoare a propriei emisiuni la TV7. Care invitat V-a impresionat cel mai mult?
Toți eroii mei au fost niște interlocutori foarte interesanți și fiecare m-a impresionat în felul său. Această emisiune mi-a oferit o experiență de neuitat, fiindcă în fața camerei omul se descoperă așa cum nu se descoperă niciunde în altă parte. De fiecare dată aveam impresia că urmăresc persoana respectivă dintr-un alt unghi, așa cum nu aș putea să o văd în altă parte. Mi s-a întipărit foarte mult Pavel Stratan. Este un om de o profunzime deosebită și, în același timp, de o timiditate absolut copilărească. Este un om al contrastelor și un pedagog genial. Urmărindu-l pe el și pe fetița lui, mă întrebam permanent: ce ar trebui să îi spui unei fetițe de trei ani, pentru ca aceasta să cânte timp de două ore pe scenă, iar în pauze să mai și facă glume cu publicul. Bineînțeles, el nu și-a dezvăluit toate secretele, însă a rostit o frază pe care am memorizat-o: ”Uneori mă gândeam timp de patru ore ce să îi spun fiicei mele, cum să încep discuția pentru ca ea să mă înțeleagă”. Noi adeseori nici măcar patru secunde nu reflectăm înainte de a le spune ceva copiilor noștri.
A fost cineva pe care ați fi vrut să îl invitați, dar nu a fost să fie?
Pe Irina Hacamada .Cu regret, nu am reușit să ne ajustăm orarul de lucru (zâmbește).
În opinia Dumneavoastră, ce înseamnă un psiholog bun, adecvat?
Este o persoană în fața căreia vrei să îți deschizi inima fără a te simți în pericol. Psihologul niciodată, în nici un caz, indiferent de împrejurări, nu te va judeca. Ca și om, s-ar putea întâlni cu cineva la o ceașcă de cafea, să discute ceva, însă atunci când se așează în fotoliul de psiholog, el niciodată nu va judeca persoana pe care o consultă. Sarcina psihologului este să determine persoana să-și asume responsabilitatea pentru viața sa, pentru acțiunile sale și să înțeleagă că deciziile proprii sunt cele mai corecte, fiindcă experiența mea și experiența ta sunt două planete diferite. De aceea sarcina mea ca și psiholog este să te ajut să îți trăiești viața pe planeta ta cât mai calitativ.
În interviul pe care l-ați oferit acum cinci ani, la solicitarea de a numi trei dintre cele mai semnificative evenimente din viața Dumneavoastră, ați răspuns: ”M-am născut, am născut un fiu și o fiică”. Cum ați răspunde astăzi la această întrebare?
Eu m-am născut sub o stea norocoasă.
Acesta va fi un titlu de excepție! Într-adevăr credeți așa?
Eu consider că toți oamenii au parte de noroc, doar că ei nu reflectează niciodată la aceasta, nu merg în întâmpinarea propriului noroc. Eu însă am o anumită legătură cu el. Eu pur și simplu îi spun celui care acolo, undeva, dispune și aranjează toate lucrurile: ”Mulțumesc!”, iar el îmi răspunde: ”Cu plăcere!” (râde).
Cum începe dimineața Dumneavoastră?
Începe cu yoga, întotdeauna. Cel puțin 15-20 minute. Aceasta este deja o obișnuință. Și cu meditația.
Cum trebuie să fie o zi pe care să o considerați reușită?
Ziua a fost reușită dacă în mine nu s-a produs nici un conflict interior. Și dacă toți oamenii apropiați sunt bine și sănătoși. Deși acesta din urmă este, desigur, cel mai important lucru. Or, conflictul meu interior îl pot soluționa, de aceea cel mai important este ca toți să fie sănătoși.