Două femei întotdeauna vor găsi un subiect de discuție. În special când una dintre ele este director regional al UN Women în Europa de Est și Asia Centrală. În interviul oferit site-ului nostru, Ingibjörg Sólrún Gísladóttir ne-a povestit despre misiunea sa în UN Women, despre atitudinea față de politică și despre propria familie.

Doamnă Ingibjörg, acum un an ați fost într-o altă vizită în Moldova. În unul dintre interviurile oferite atunci unui cotidian local, ați afirmat că este imposibil să vezi imediat schimbări sesizabile produse de activitatea organizației UN Women. Este nevoie de timp în acest sens. Iată că a trecut un an: ce s-a schimbat, în opinia Dumneavoastră, în Moldova în contextul respectării egalității de gen și extinderii drepturilor femeilor?

Când am afirmat aceasta, m-am referit, în primul rând, la faptul că realizarea egalității de gen și extinderea drepturilor și împuternicitor femeilor se aseamănă cu un maraton. Este un scop pe termen lung, atingerea căruia presupune realizarea unor anumiți pași. De aceea oamenii care lucrează în această sferă trebuie să fie devotați acestei cauze, trebuie să fie perseverenți, toleranți, trebuie să se înarmeze cu răbdare pentru ca treptat, pas cu pas, să se miște spre scopul trasat. Astăzi eu văd pașii concreți care au fost făcuți pentru a atinge acest nivel în Republica Moldova. Să luăm în calitate de exemplu proiectele vizând devianța pozitivă, implementate de cinci organizații nonguvernamentale, rapoartele de activitate ale cărora le-am audiat astăzi (interviul s-a realizat după întrunirea reprezentanților ONG-urilor care implementează proiecte privind devianța pozitivă – nota redacției). Drepturile și împuternicirile femeilor care au prezentat astăzi rezultatele intermediare atinse, au fost, de asemenea, extinse datorită activității UN Women. Experimentând ele însele cândva suferința violenței și discriminării, aceste femei au primit un sprijin real și acum ele continuă să sprijine alte femei care sunt, de obicei, percepute drept victime. De asemenea, în calitate de exemplu al unor schimbări reale, aș putea menționa noua legislație cu privire la cote, precum și modificările legislative în contextul violenței în familie. Bineînțeles, nu doar UN Women a contribuit la atingerea acestor performanțe, însă organizația noastră a adus totuși un aport substanțial la această cauză importantă. Acestea au fost doar câteva exemple care ne permit să observăm un real progres care s-a produs în țara voastră în ultima perioadă.

Foarte curând în țara noastră vor avea loc alegerile prezidențiale, iar pe arena preelectorală deja s-au conturat femei în calitate de candidați independenți. Dacă se va produce o minune și acest scrutin va fi câștigat de o reprezentantă a sexului frumos, cum credeți, situația în țara noastră se va schimba?

Nici o femeie, oricât de puternică, hotărâtă și determinată ar fi, nu va putea schimba imediat situația. Pentru aceasta este nevoie de o masă critică de femei care vor realiza toate acestea împreună, prin eforturi conjugate. Bineînțeles, o femeie-președinte în calitate de rol-model va contribui prin impactul poziției sale la formarea acestei mase critice necesare în jurul său. Dacă ne referim la Islanda de unde sunt de origine, în anul 1980 în țara noastră a fost aleasă, în cadrul unui scrutin democratic, prima femeie-președinte din lume. Bineînțeles, când alte femei au văzut această realizare, s-au gândit: ”Dacă ea poate, înseamnă că pot și eu!”. Un asemenea spirit poate schimba multe lucruri în societate.

Revenind la situația din Moldova: țara noastră este o rămășiță a URSS-ului, de aceea oamenii adulți au o altă mentalitate decât locuitorii aceleiași Islande. Cum credeți, ce ar trebui să se schimbe în mintea alegătorului nostru ca să voteze pentru o femeie-președinte?

Este nevoie de o schimbare culturală și doar femeile o pot realiza. Femeie trebuie să o facă de dragul lor însele. Trebuie să înțelegem că noi – femeile și bărbații – creștem și trăim cu toții într-o societate patriarhală. Doar datorită unor acțiuni îndrăznețe și unor personalități temerare vor reuși să clătinăm și să mișcăm din loc aceste temelii patriarhale.

Probabil știți că în țara noastră peste tot prosperă discriminarea pe bază de gen. Femeile șoferițe sunt insultate și tratate cu dispreț; femeile-conducători nu sunt luate în serios; femeia-mamă este învinuită de toate necazurile copilului ei. Ce putem face cu toate acestea?

Cel mai rău lucru este să accepți aceasta, să crezi în aceasta și să te obișnuiești cu o asemenea atitudine. Trebuie să schimbăm această atitudine față de femei și tocmai mass media este unul dintre cele mai importante canale prin care se poate realiza acest deziderat. Fiindcă mass media poate atât să consolideze stereotipurile în societate, cât și să le modifice.

Când Vă confruntați cu o discriminare evidentă în mass media, lăsați un comentariu, telefonați la redacție?

În primul rând, se poate și trebuie să apelați jurnalistul sau autorul, fiindcă adeseori reporterii comit asemenea greșeli din ignoranță, și nu intenționat. În același timp, această strategie de lucru cu anumiți jurnaliști luați separat nu aduce întotdeauna rezultatul scontat. De aceea poate fi aplicată o abordare mai largă și analizată întreaga activitate a unui canal media luat aparte. Poate este cazul de organizat un eveniment de amploare și de propus acestui canal să evalueze ei înșiși felul în care reflectă aspectele ce țin de egalitatea de gen și sub ce unghi o fac. Atunci când îți faci o autoanaliză, ai mai multă încredere în rezultate comparativ cu situația când cineva din exterior îți indică asupra greșelilor tale.

Acum câteva luni pe internet s-a încheiat flashmob-ul ”Nu mi-e frică să spun!”, inițiat de o activistă ucraineană. Ea a postat pe pagina sa de Facebook istoria violenței sexuale a cărei victimă a fost. Milioane de femei au preluat inițiativa ei și au postat pe rețelele de socializare propriile istorii și experiențe, uneori foarte tragice. Cum Vi se pare o asemenea inițiativă?

Bineînțeles, acesta este un instrument dintre cele mai puternice, fiindcă el extinde substanțial posibilitățile femeilor. Ele văd astfel că nu sunt singure în necazul lor. Dacă până la un moment dat li s-a părut că este istoria lor personală, că toți ceilalți din jur sunt bine și doar ele sunt anapoda, atunci când își dau seama că un mare număr de femei se confruntă cu același probleme, aceste femei reușesc să-și depășească frica și rușinea. Fiindcă nu au de ce să se simtă rușinate, ele nu poartă nici o vină. Când femeile realizează că sunt multe, că nu sunt singure în intențiile lor, aceasta contribuie la creșterea acelei mase critice necesare pentru a transpune în viață schimbările dorite.

Uneori însă asemenea experiențe provoacă femeilor ură și repulsie față de bărbați.

Eu cred că majoritatea femeilor totuși iubesc bărbații, întrucât aproape fiecare dintre noi are un soț, un tată, fii. Doar că uneori ne este foarte greu să construim relații sănătoase. Eu pledez și cred într-o abordare pozitivă și consider că bărbații trebuie să înțeleagă și ei că schimbarea stereotipurilor și a principiilor patriarhale îi va avantaja și pe ei, și ei vor avea de câștigat de pe urma acestor schimbări. Or, noi ne ocupăm de aspectele egalității de gen nu doar de dragul femeilor, ci și de dragul bărbaților. Eu, spre exemplu, am doi fii maturi și eu schimb această lume inclusiv și de dragul lor.

În scurt timp organizația noastră va organiza o campanie împotriva violenței. Noi ne vom focusa atenția pe femeile care trăiesc cu HIV. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai eficiente instrumente pentru a transmite femeilor un anumit mesaj, pentru a le schimba atitudinea față de anumite lucruri?

Rețelele de socializare întotdeauna a fost un instrument puternic. Și, bineînțeles, este important să prezentăm persoanele care trăiesc cu HIV într-o lumină favorabilă, acestea nu trebuie să apară în calitate de victime. Aceste persoane sunt, în primul rând, oameni care duc un mod activ de viață. Ei sunt creativi, sunt oameni de succes, oameni care o poziție de viață proprie și care-și trăiesc viața din plin.

În opinia Dumneavoastră, cum ar trebui să luptăm cu discriminarea față de femeile care trăiesc cu HIV, utilizatoarele de droguri, lucrătoarele sexului comercial?

Eu cred că prejudecățile față de aceste femei sunt condiționate tocmai de lipsa de informare și de frică. Mi se pare foarte important să atragem atenția societății față de această categorie de femei. Oamenii trebuie să vadă persoane concrete în spatele acestei probleme. Adică nu este suficient să vorbim la general despre o anumită categorie, ci să prezentăm și să povestim despre persoane concrete care reprezintă aceste categorii, să prezentăm istoria vieții lor.

Odată, în unul din interviuri, ați recunoscut că viața în afara politicii este mult mai frumoasă. De ce?

Probabil nu ar fi trebuit să fac o asemenea afirmație, însă adevărul este că după 25 de ani de activitate în politică eram foarte epuizată. A fi în politică timp de 25 de ani este prea mult. Oamenii nu trebuie să se rețină atât de mult în politică, fiindcă aceasta este contagios. În general, oamenii se ”infectează” cu politica. Este ca și cum te-ai afla timp îndelungat în apă infectată (râde). Cu toate acestea, eu consider că este foarte important ca oamenii să se dedice politicii o anumită perioadă din viața lor, să se implice activ în politică. Este un mare privilegiu și o posibilitate unică să fii parte, spre exemplu, a consiliului municipal, a parlamentului, să deții postul de ministru și astfel să ai posibilitatea să exerciți o anumită influență asupra societății. După plecarea mea din politică m-am odihnit timp de doi ani, mi-am completat resursele de energie, am formulat noi idei, iar apoi am început să activez în UN Women.

Care este misiunea Dumneavoastră în această organizație?

Eu activez în cadrul unui mandat care este foarte clar formulat: este vorba despre extinderea drepturilor și posibilităților femeilor atât politice, cât și economice. De asemenea, mandatul meu vizează aspectele legate de violența în familie, egalitatea de gen. Cu referire la contribuția mea, aceasta se bazează pe experiența mea acumulată în sfera politică. În activitatea mea eu consider important să atrag de partea mea guvernul pentru a putea conta pe sprijinul lor și pentru a promova întrebările care ne preocupă. Pe de altă parte, este foarte important să motivăm și să unificăm societatea civilă în cadrul acestei activități, fiindcă așa-numiții mesageri sunt în fiecare țară, în fiecare regiune, la fiecare nivel. Sarcina mea constă în identificarea acestora și direcționarea lor în albia necesară.

Mă încumet să presupun că au fost perioade când ați cumulat cariera cu familia. De aceea Vă voi adresa întrebarea care o preocupă pe fiecare mamă care muncește: cum ați reușit să cumulați aceste două sfere?

Nu mi-ar fi reușit niciodată dacă soțul meu nu-și asuma pe deplin răspunderea pentru casă și copii. Atunci când femeile încep să practice o anumită activitate, politică sau obștească, când încep să se dezvolte profesional și să facă carieră, ele nu pot suprapune această activitate peste toate obligațiile familiale și casnice pe care deja le au. La rândul său, bărbatul trebuie și el să se miște în direcția casei și familiei pentru a împărți aceste obligații. În caz contrar, reiese că noi facem toată munca neremunerată care ține de casă și familie și, suplimentar, munca pentru care suntem remunerate.

În virtutea activității Dumneavoastră profesionale, cu siguranță întâlniți și cunoașteți o mulțime de femei. Ați putea evidenția printre ele una care V-a impresionat într-un mod special?

E complicat să evidențiez una, fiindcă le întâlnesc zilnic și toate sunt unice în felul lor. Așa sunt, spre exemplu, femeile care au fost la întrunirea de astăzi, care au trecut prin experiența violenței în familie și a discriminării. Femei care au fost cândva victime, însă la un moment dat au decis să-și schimbe realitatea. Sunt atât de puternice! Sunt adevărate campioane!

Poate în familia Dumneavoastră a fost vreo persoană care V-a influențat deosebit de puternic?

Eu m-am născut în anul 1954. Pe atunci nu erau atât de multe femei-model, mă refer la persoane oficiale, care să fi fost un etalon pentru mine și un exemplu de urmat. Părinții mi-au dat un prenume în cinstea străbunicii mele. Și, probabil, chipul ei a fost întotdeauna cu mine. Ea s-a născut și a crescut într-o familie foarte săracă de fermieri și a luptat întreaga ei viață pentru dreptul de a fi personalitate. În copilărie ascultam adesea istorii despre străbunica, despre felul ei de a fi și de a-și atinge scopurile. Probabil această tărie, fermitate s-a transmis ca o moștenire de la străbunica la bunica, apoi mamei mele și, ulterior, mie. Mi se pare că aceasta nu este ceva specific. Sunt sigură că dacă veți urmări viața mamei mele, a bunicii și a străbunicii mele, veți observa o astfel de succesiune. Or, este de-a dreptul uimitor cum au reușit strămoșii noștri să supraviețuiască în acele timpuri grele și să ne crească și pe noi.

Și, în încheiere, continuați, Vă rog, fraza: ”Sunt femeie, respectiv eu…..”

Sunt femeie, respectiv sunt un mesager al schimbărilor.

Mulțumim organizației UN Women în Moldova pentru ajutorul oferit în realizarea acestui interviu.

Text, foto: Elena Derjanschi