Potrivit rezultatelor modelului matematic experimental, se presupune că în cazul înlocuirii testării de laborator cu metode mai puțin sensibile, utilizate în condiții de domiciliu, incidența și răspândirea infecției HIV ar putea crește.
După cum s-a constatat în studiul realizat recent, în cadrul căruia s-au comparat diversele tipuri de testare la HIV, testele de laborator de generația a patra, utilizate în centrele clinic, identifică aproape 100% din cazuri de infectare cu HIV și posedă o ”perioadă de fereastră” scurtă. În același timp, sistemul de testare OraQuick, licențiată în SUA pentru diagnosticarea rapidă în condiții de casă, este mai puțin exactă, în special în cazul probei pe salivă, întrucât testul respectiv ratează fiecare al zecelea caz de infecție și are o perioadă îndelungată de fereastră imunologică (până la 12 săptămâni).
Modelul experimental a prognozat ce se va întâmpla dacă oamenii vor renunța la testarea clinică în favoarea utilizării sistemului de testare OraQuick în condiții de casă. Rezultatele modelului experimental vor fi diferite dacă pentru uzul casnic ar fi accesibile teste cu sensibilitate mai mare.
Rezultatul experimentului ar fi fost altul dacă probele casnice ar fi fost combinate cu un test mai sensibil, cum este cazul programului implementat de Fondul Terrence Higgins în Marea Britanie, în cadrul căruia testele rapide de generația a patra, care permit reducerea ferestrei imunologice până la 4 săptămâni, sunt expediate prin poștă. Un alt proiect din Marea Britanie ce vizează testarea la domiciliu – Dean Street at Home – presupune un test, a cărui fereastră imunologică în cazul prelevării probei de sânge din deget constituie 4 săptămâni, iar în cazul probei pe salivă – 14 săptămâni.
Modelul experimental a constatat că perioada îndelungată a ferestrei imunologice în cazul sistemul OraQuick de testare semnifică faptul că cazurile recente de infectare cu HIV vor rămâne nediagnosticate.
Probabilitatea unei asemenea situații crește dacă persoana care deja se testează o dată la șase luni, va trece de la testarea clinică (testare de laborator) la utilizarea sistemului rapid de testare în condiții de domiciliu. În condițiile testării la domiciliu după o infectare recentă, există o probabilitate înaltă că diagnosticul va fi ratat.
Pe de altă parte, experimentul a relevat că dacă seturile casnice de teste ar fi folosite, în principal, de acei care se testează rar (de exemplu, o dată la câțiva ani) sau niciodată nu s-a testat anterior, este mult mai probabil că infecția HIV la momentul testării să se afle în afara ferestrei imunologice. În acest caz autotestarea poate identifica mai multe cazuri de infecție.
De asemenea, s-a constatat că dacă autotestarea va determina oamenii să se testeze mai des sau să evite contactele sexuale neprotejate cu parteneri testați pozitivi, aceasta va contribui la reducerea tempoului de răspândire a infecției HIV.
Comentarii: Autotestarea (adesea numită testare la domiciliu) urmează să fie legalizată în acest an în Marea Britanie și în Franța. Rezultatele acestui model experimental accentuează importanța luării în considerare a particularităților tehnice ale testelor utilizate și frecvența testării însăși. La moment nu se știe cine va folosi seturile pentru autotestare și dacă această metodă va substitui programele existente de screening la HIV și ITS. În timp ce nutrim speranța că testarea la domiciliu va contribui la reducerea cazurilor nediagnosticate de HIV și la reducerea cazurilor noi de infectare cu HIV, acest model experimental arată că în anumite condiții, acest tip de testare poate avea și impact negativ.