Un fost colaborator al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru comercializarea drogurilor, informează Procuratura Generală.
Inculpatul este un bărbat cu vârsta de 56 de ani. Acesta s-a pensionat din rândurile colaboratorilor MAI și deține gradul special de locotenent-colonel de poliție în rezervă. Bărbatul a fost reținut în iarna anului trecut, atunci când comercializa droguri. Substanța etnobotanică este denumită de către comercianți și consumatori ca „Spice”, care de fapt reprezintă un cannabinoid sintetic.
Fostul polițist obținea drogurile de la alți membri ai grupului criminal și ulterior le vindea. Faptele incriminate au avut loc în perioada august 2018 – februarie 2019 și au fost dovedite inclusiv prin probele investigatorului sub acoperire. În rezultatul faptelor ilegale ale inculpatului și altor membri ai grupului, în întreaga țară au fost comercializate mai multe kilograme de stupefiante.
Menționăm că după ispășirea pedepsei, inculpatul nu va putea ocupa funcții de gestionare a substanțelor chimice și farmaceutice timp de 3 ani. Pe lângă asta, procurorii au insistat că autovehicolul inculpatului, pe care el îl utiliza pentru a comite ilegale, însă instanța a respins cererea.