Protagonistul nostru de astăzi este Andrian Gavriliță, un adept al gândirii neconvenționale și al abordărilor inovative în soluționarea problemelor complexe din societatea moldovenească. Andrian este consultant în politici publice în cadrul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), cu o experiență de peste șapte ani în domeniu. De ceva vreme, acesta lucrează cu reprezentanți ai societății civile și ai sectorului privat, precum Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă” și compania „Bertam Grup”, pentru a îmbunătăți calitatea educației din penitenciare și a crea oportunități de angajare în câmpul muncii pentru foștii deținuți, astfel oferindu-le o șansă de a ieși din cercul vicios al recidivei infracționale. Grație deschiderii sale pentru provocări și gândirii inovatoare, astăzi vedem rezultate fără precedent în Republica Moldova.

 

- Bună ziua. Andrian, ești persoana care promovează activ angajarea foștilor deținuți și dezvoltarea businessului social în penitenciarele din Republica Moldova. De ce te-a interesat anume acest domeniu și de ce ai ales să susții anume acești oameni?

Sincer să fiu, nu a fost inițial o alegere, ci mai degrabă un rezultat al unor noi sarcini de lucru. Însă mă bucur foarte mult că s-a întâmplat anume așa și că am început să activez în acest domeniu. Sursa mea de inspirație și entuziasm au fost primele vizite la compania „Bertam Grup”. A fost foarte plăcut să văd o companie, care este construită pe incluziunea și angajarea persoanelor care au ispășit pedepse, să văd că această practică funcționează de facto și că așa ceva este posibil la noi în țară. M-a încurajat și faptul că am întâlnit oameni care au reușit să își schimbe soarta. Apoi am conștientizat potențialul enorm al lucrului cu deținuții – timpul pe care aceștia îl au la dispoziție. Până la urmă, timpul este factorul principal care îi împiedică pe mulți oameni să facă studii, să obțină noi calificări și să își continue dezvoltarea personală și profesională. Deținuții penitenciarelor nu au așa impedimente și aici am văzut multe oportunități de a valorifica la maxim timpul lor de aflare în detenție. Desigur, în mod ideal, aș vrea ca noi să putem preveni încarcerarea persoanelor, dar, odată ce sunt acolo, consider că este foarte important să folosească această oportunitate de mult timp liber pentru a învăța și a se schimba spre binele lor și al celor apropiați.      

- Cum au apărut aceste noi concepții de a instrui un deținut, de a-i face cunoștință cu potențiali angajatori din libertate, de a crea un business și servicii în penitenciare? Inovația vă aparține sau este ceva preluat din practica internațională?

Nu pot să spun că a fost cazul în care am citit instrucțiuni de bune practici și le-am implementat. A fost, de fapt, un mix dintre: aflăm ce practici deja există, ne gândim singuri ce ar trebui să existe la noi și ne consultlăm cu colegii care lucrează în domeniu și cunosc specificul. Aici un rol important l-a avut A.O. „Inițiativa Pozitivă”. În urma unui schimb de idei cu colegii din această organizație, am avut deja o imagine mai clară a situației din țară și a apărut o anumită viziune a ceea ce putem realiza în penitenciare. Am înțeles că producerea materialelor e mai problematică, fiindcă penitenciarul e ca o vamă în plus, și că trebuie de creat posibilitatea ca deținuții să poată presta servicii de la distanță. Ideea de a crea încăperi moderne de instruire în penitenciare, unde deținuții să poată învăța, obține calificări, interacționa cu potențiali angajatori și presta servicii ne-a plăcut foarte mult și am susținut-o cu drag. Apropos, primul meu vis a fost să creez un call-centru în unul din penitenciare. Nu e simplu (zâmbește), dar nu încă am renunțat la el.

Apoi a intervenit pandemia de coronavirus, care a transformat instruirea la distanță dintr-o ambiție într-o necesitate și a deschis ușa pentru noi posibilități privind accesul la educație în sistemul penitenciar. Pandemia, dincolo de tot impactul negativ, ne-a permis să implementăm ideile inovatoare, față de care anterior putea exista o rezistență mai mare. Tot grație colegilor de la „Inițiativa Pozitivă” am aflat despre proiectul de antreprenoriat social de creștere a prepelițelor, inițiat în Comunitatea Terapeutică „Catharsis” din Penitenciarul Nr.9 - Pruncul și acesta a coincis și cu intenția noastră de a stimula antreprenorialul printre foștii și actualii deținuți. Adică, tot ce s-a reușit până acum se datorează unui efort de echipă, schimbului de idei cu oameni extraordinari, unui număr de încercări ambițioase, dar și circumstanțelor care au favorizat succesul.

- Andrian, știu că ai avut posibilitatea să vizitezi mai multe penitenciare și să interacționezi personal cu deținuții. Ce părere ai despre persoanele de acolo și mediul în care sunt deținute?

Da, am vizitat cinci penitenciare și aici trebuie să împart experiența mea în două categorii: Comunitatea Terapeutică „Catharsis” și restul sistemului penitenciar. Trebuie să recunosc că decalajul dintre acestea este foarte mare. În unele penitenciare condițiile pot fi deplorabile, cel puțin în unele spații, iar un astfel de mediu, deși poate fi considerat acceptabil în sensul pedepsei, nu cred că servește misiunii de reeducare. În ceea ce privește oamenii, e ca și în societate: există oameni diferiți, oameni cu potențial, oameni mai mult și mai puțin capabili, oameni ambițioși, dar și oameni cărora le-ar fi mai greu să se integreze în societate. Ca afară, proporțiile pot fi un pic diferite.

Voi face totuși referire mai mult la Comunitatea Terapeutică, fiindcă văd mult mai multe avantaje aici. În primul rând, ea dă o șansă și o perspectivă mai clară oamenilor pentru a se dezvolta și a se încadra în câmpul muncii - atât în detenție, cât și după eliberare. În al doilea rând, ea ne dă nouă acces la un grup de oameni care a trecut deja o etapă de selecție și pregătire. Când am vizitat comunitatea, am văzut oameni care doresc să schimbe lucrurile și cu care s-a lucrat enorm, oameni care au un potențial valoros și dorința de a realiza ceva în viață. Și, dincolo de condițiile umane de trai, anume așa îmi imaginez mediul în care trebuie să fie deținută o persoană – mediu în care prin muncă, prin educație și prin abstinență de la vicii se poate îmbunătăți radical calitatea vieții pe ambele părți ale acestor pereți. Din acest motiv, sper ca această filosofie de corecție sau reeducare, dar nu de pedeapsă, să se dezvolte, ca modelul de comunitate terapeutică să se extindă în toate penitenciarele, fiindcă acolo poate fi făcut lucrul care nu a fost făcut în școală sau societate.  

- Probabil știi că avem o rată de recidivă de peste 50 la sută în Moldova. Cum crezi, de ce se întâmplă acest lucru? Ce ne lipsește?

Văd două aspecte de bază în această problemă: faptul că eșuează mecanismul de corecție, adică, în perioada de detenție oamenii sunt pedepsiți, dar nu reeducați, și atitudinea societății. Când vorbesc de societate, mă refer la sectorul privat și la comunitate, în general. Atunci când persoana se eliberează din penitenciar, iar societatea este rece și reticentă, și angajatorii îi refuză angajarea, se creează probabilitatea înaltă ca această persoană să se întoarcă în penitenciar, mai ales din cauza lipsei unui venit. De aceea consider că trebuie de lucrat mai mult în ambele direcții: cu deținuții, pentru a le crește potențialul și angajabilitatea, și trebuie de lucrat cu angajatorii, pentru ca ei să fie mai deschiși pentru a antrena foștii deținuți. Cred în faptul că un loc de muncă ar crește semnificativ șansele unei așa persoane să rămână în libertate. Cu alte cuvinte, pentru mine problema recidivei ține atât de faptul că înăuntru nu se face destul, cât și de faptul că afară nu îi așteaptă nimeni.

Dacă societatea, în totalitatea sa, și-ar conștientiza rolul în combaterea recidivei, am putea avea o altă situație în Moldova. Fiecare om trebuie să își schimbe atitudinea și să le acorde o șansă foștilor deținuți, măcar din cauză că din impozitele tuturor plătim mult pentru vieți trăite în izolare, dar și pentru alte potențiale crime care pot avea loc după o eliberare „în nicăieri” și până la următoarea încarcerare. Pe de altă parte, pentru angajatori – oferirea șansei unei persoane care are cel mai mult nevoie de aceasta – poate însemna un angajat fidel și foarte motivat, dar și dovada unei responsabilități sociale sincere. Îmi doresc ca sistemul penitenciar să pună accent pe reeducare și să extindă modelele de succes, cum este Comunitatea Terapeutică „Catharsis”, inclusiv pentru a facilita contactul dintre deținuți și angajatorii care sunt gata să le ofere o șansă la muncă fie în detenție, fie după eliberare.

- Andrian, deja ai multe realizări frumoase în activitatea pe care o faci, rezultate care cândva păreau ireale în condițiile Republicii Moldova. Ne vei mai uimi și în continuare? Există o strategie de lungă durată?

Nu pot să spun că avem o strategie exactă, mai degrabă avem o practică adaptivă în care încercăm mai multe lucruri și continuăm ceea ce vedem că lucrează la noi. Avem însă, un scop de bază la moment și acesta este de a face ca intervențiile bune să devină și sustenabile. Adică, să facem așa ca oportunitățile de lucru să nu depindă de banii donatorilor și credem că este posibil. Avem o mulțime de companii care au permanent nevoie de angajați și vor să aibă și o misiune socială, dar încă nu au făcut legătura dintre acestea două. Vrem să arătăm angajatorilor practicile de succes, vrem ca lumea să audă aceste istorii, să înțeleagă că instruirea și oferirea șansei la muncă sunt o investiție în viitorul tuturor.

 

Interviu realizat și publicat de Dan Erușevschi cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de către GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).