img
Deținuții nu vor putea fi vizitați, iar procesele vor avea loc online. Măsuri pe timp pandemie în domeniul Justiției 20 Martie 2020

Și în domeniul Justiției vor fi implementate mai multe măsuri și schimbări în perioada stării de urgență. Mai exact, toate procedurile vor fi realizate în mod electronic, iar mai multe activități vor fi suspendate, cum ar fi serviciile notariale. Mai mult, în această perioadă, ministrul Justiției va putea modifica procedura de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor de întreprinderi și ai instituţiilor publice din subordinea ministerului. Deciziile au fost luate miercuri în cadrul Comisiei pentru Siturații Excepționale. 

Astfel, în cadrul mai multor proceduri cu caracter juridic vor avea loc următoarele schimbări, care vor fi în vigoare doar în perioada stării de urgență la nivel național: 

Executarea silită

- Se suspendă executarea documentelor executorii privind litigiile locative, urmărirea veniturilor;

- Se interzice calcularea dobânzilor și penalităților în cadrul procedurilor de executare silită;

- Activitatea de executare silită continuă doar în cazul în care este posibilă respectarea actelor de dispoziție ale Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică;

- Se suspendă cauzele civile, cu excepția celor care vizează eliberarea ordonanțelor de protecție,  confiscarea averii nejustificate, permiterea spitalizării forțate și tratamentului forțat;

- Toate procesele de judecată se vor desfășura prin videoconferință, iar actele necesare vor fi expediate prin fax sau poștă electronică;

- În cazul în care partea interesată se află în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19, aceasta poate depune o cerere, pentru amânarea judecării;

 - În termen de zece zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților.

 

Cauzele penale

- Activitatea de urmărire penală și cea a judecătorilor de instrucție se desfășoară numai în cazul în care s-a hotărât luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, în cazul aplicării  măsurilor de siguranță cu caracter medical, precum și cele în care minorii sunt în calitate de parte vătămată; 

- Sunt suspendate pe perioada stării de urgență procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de etapa de examinare, cu excepția celor apreciate de judecător și cele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, acele privind cooperarea internațională penală, cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor; 

- Audierea persoanelor private de libertate se face prin videoconferință la locul de deținere sau în spații corespunzătoare stării de urgență, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate.

 

Executarea pedepselor 

- Se suspendă munca neremunerată în folosul comunității;

- Se interzic vizitele în penintenciare; activitățile educaționale și posibilitatea de a primi bunuri și permisiunea de a ieși din penitenciar în calitate de recompensă;

- Se suspendă calculul termenului de executare;

- Se dublează durata și numărul de convorbiri telefonice în cadrul penitenciarelor;

- Se permite acordarea întrevederilor de scurtă durată prin intermediul sistemelor de teleconferință; 

- În perioada carantinei se permite deținerea persoanelor arestate preventiv în izolatoarele IGP sau CNA.

Sursa