Ira și Vova Dodon sunt împreună de 11 ani. Au un copil minunat, un serviciu care le place și planuri de a naște o fetiță. Familia lor este un exemplu elocvent că este posibil să trăiești fericit în cadrul unul cuplu unde unul din parteneri are HIV. Aceasta este complet irelevant, fiindcă ceea ce contează este dragostea.

 

Vă amintiți și ne puteți povesti cum ați făcut cunoștință?

Vova: Ne-am cunoscut în anul 2004, la Colegiul Teologic. Timp de patru luni am învățat împreună fără a ne observa unul pe celălalt. Apoi m-au mutat într-o bancă cu Irina, deoarece vorbeam în timpul lecțiilor. Atunci am început să-i atrag atenție. Anume atunci a apărut acea scânteie care a aprins relația noastră ulterioară.

Ira: Ne-am întâlnit timp de jumătate de an, apoi ne-am logodit. Peste un an am jucat nunta. Nu m-a cerut în mod clasic în căsătorie. Chiar din start, imediat ce am început să construim relația noastră, deja știam că aceasta se va încheia cu nuntă, adică intenționat lucram asupra edificării unei relații serioase.

A câta aniversare a nunții veți marca în acest an?

Vova: În acest an marcăm 11 ani de conviețuire: ne-am înregistrat căsătoria pe data de 2 septembrie, iar pe data de 3 septembrie a avut loc cununia. De obicei, în această perioadă plecăm la mare, sărbătorim în sânul familiei, fără tradiții deosebite.

În acest an ați declarat deschis să sunteți un cuplu discordant. Ce v-a determinat să faceți acest pas?

Ira: Pentru mine aceasta este important, fiindcă este important pentru Vova. Și, da, eu cred că sinceritatea noastră îi va ajuta pe acei care sunt neîncrezători sau le este frică că construiască o relație. Credeți-mă, 11 ani într-o relație cu statut de cuplu discordant, nașterea unui copil, relații sufletești și intime apropiate – toate acestea sunt posibile!

Vova: Am parcurs cale lungă până la momentul dezvăluirii și am vorbit deseori despre aceasta. De fapt, nici nu am prea ascuns și nu am făcut taină din faptul că suntem un cuplu discordant. Acum vorbim deschis despre aceasta, înțelegând că experiența noastră poate fi utilă pentru acei care se află sau se vor afla în aceeași situație. A-ți ascunde statutul înseamnă să nu te accepți pe deplin așa cum ești și cine ești. Or, omul sau familia poate fi cu adevărat fericită doar atunci când este liberă de diferite temeri și părerea altora.

Mulți vor dori cu siguranță să afle: e dificil? Adică să fii parte a unul cuplu discordant?

Ira: Pentru mine nu e nimic complicat: suntem o familie obișnuită, cu valorile și regulile sale. Atitudinea mea față de Vova s-a zidit pe baza dragostei mele față de el, și ne pe statutul lui HIV. Tot ce fac sau nu fac se datorează exclusiv faptului că eu îl iubesc și îl apreciez pe Vova, și nu faptului că el are HIV.

Vova: A fost mai complicat la început, când încă nu administram tratamentul ARV și nu dețineam suficientă informație despre HIV. Familia noastră se distinge de alte familii doar prin faptul că eu beau pastile, iar alții – nu.

Care este regula fundamentală a unui astfel de cuplu, familii?

Vova: 100% aderență la tratamentul ARV și, preferabil, implicarea amândurora în acest proces. Spre exemplu, Ira m-a susținut din prima zi de tratament și continuă să o facă până în prezent.

Dar care este regula principală a familiei Dodon?

Ira: Să nu păstrăm supărări și resentimente unul față de altul, să nu mergem la culcare supărați.

Vova: Respectul și ajutorul reciproc întotdeauna și în toate.

Povestiți-ne despre perioada când s-a născut Bogdan. Vă îngrijorați? Cum vă pregăteați de acest eveniment?

Ira: Noi am planificat sarcina și am făcut tot posibilul pentru a concepe în afara oricăror pericole. Ne-am consultat la un specialist în sfera HIV, am făcut investigații, am băut vitamine, ambii duceam un mod sănătos de viață. Împreună cu ginecologul meu am ales zilele favorabile pentru conceperea copilului. Vova a făcut și el analize la încărcătura virală care era nedetectabilă pe parcursul întregii perioade de când a inițiat tratamentul ARV- acesta era unul dintre obiectivele fundamentale.

Nu mi-a fost frică că mă voi infecta, însă admiteam o asemenea posibilitate, fiind conștientă de existența riscului. Practic înainte de naștere am făcut o a doua analiză la HIV și aceasta a fost negativă. Când s-a născut Bogdan, eram foarte fericită. Aceste trăiri nu le poți descrie în deplină măsură, fiindcă este o stare de fericire și pace completă.

Vova: În cele câteva zile cât Ira s-a aflat la maternitate eu am slăbit cu 5 kg. Când medicul mi-a spus: ”Felicitări! Ai un fiu!”, am început să plâng ca un copil de fericire.

Bogdan știe că tatăl lui trăiește cu HIV și ce atitudine are față de acesta?

Vova: Nu știe deocamdată, fiindcă este încă mic. El însă vede că tata bea pastile în fiecare zi la aceeași oră și știe că aceasta este important pentru sănătatea lui.

Ira: Bogdan deocamdată nu este pregătit să evalueze adecvat consecințele acestei boli. Cu siguranță nu se va simți intimidat din această cauză, doar că mi-e frică să nu se îngrijoreze pentru tata, fiindcă este încă mic de tot. De aceea, când va mai crește puțin și vom înțelege că este capabil să evalueze la justa valoarea boala în sine, atunci vom discuta. Deocamdată nu ne dorim ca el să-și facă griji în plus.

În familia voastră HIV este un obstacol, o particularitate sau pur și simplu un diagnostic ce trebuie acceptat ca atare?

Ira: Pentru mine acesta este pur și simplu un diagnostic, o boală cronică.

Vova: Este o boală cronică, ca și multe altele, care solicită atenție și respectarea aderenței la tratament.

Activitatea voastră de muncă este, de asemenea, legată de sfera HIV. Nu e complicat să lucrați împreună?

Ira: Deși lucrăm în aceeași organizație, nu este complicat, fiindcă suntem implicați în sfere diferite. În același timp, faptul că lucrăm împreună nici nu conferă un plus de valoare relației noastre, ba chiar uneori se întâmplă viceversa, doar pentru că lucrul cu oamenii te istovește. În pofida oricăror greutăți, sunt foarte mândră de ceea ce este și ce face Vova în sfera sa de activitate și de atitudinea lui față de munca sa. În același timp, îmi place și munca mea, de aceea ne străduim să menținem un echilibru. În ultimul timp ne ajută în aceasta Bogdan, solicitând mai multă atenție și implicându-ne pe amândoi în jocuri, plimbări. Cu el ne străduim să ne petrecem tot timpul liber.
Vova: Ne străduim să nu vorbim acasă despre serviciu, întrucât munca noastră este legată de oameni și solicită mult timp, eforturi și emoții.

Cine în familia voastră este polițistul rău, și cine este polițistul bun?

Ira: Eu sunt ”polițistul rău” și în relația cu Vova, și cu Bogdan. Eu sunt mai aspră și mai severă. Vova este uimitor de răbdător și foarte chibzuit pentru un bărbat.

Vova: Eu sunt bun, dar sever, iar Ira este severă și bună.

Ei, bine, cine-și cine primul iertare?

Ira: La începutul relației noastre, Vova întotdeauna se apropia primul, eu nu eram obișnuită. Acum însă suntem la egalitate.

Vova: Ne străduim să nu rămânem niciodată în supărare, preferăm să discutăm și să soluționăm.

De multe ori ați spus că vă mai doriți un copil. Mai aveți această dorință?

Ira: Da, și nu doar ne dorim, ci planificăm al doilea copil.

Vova: Eu îmi doresc foarte mult o fetiță, iar Bogdan vrea un frățior.

Cum erați voi și viața voastră la începutul relației și ce schimbări s-au produs până acum?

Ira: Atunci, acum 10 ani, eu nu știam ce va fi mai departe și la ce ar trebui să mă aștept, luând în considerare că Vova încă nu administrat tratamentul ARV. Astăzi însă starea lui de sănătate este foarte bună, este aderent la tratament, eu îmi fac planuri nu doar pentru viitorul apropiat, ci și pentru adânci bătrânețe.

Au fost și momente când mă pregăteam emoțional pe mine însămi pentru cele mai dramatice scenarii. Nu eram paranoică, însă îmi dădeam seama că se poate întâmpla orice. Astăzi în general nu am nici un fel de senzații și sunt încredințată că vom întâmpina bătrânețea împreună.

Vova: În atitudinea unul față de celălalt totul a rămas pe vechi. În ceea ce privește sănătatea, acum mă simt mult mai bine decât 10 ani în urmă. În celelalte sfere ale vieții, în acest răstimp am absolvit ambii Universitatea Pedagogică din Chișinău, ne-am luat masteratul. În acest an eu m-am tratat de hepatita C și am obținut permisul de șofer. Dar, bineînțeles, copilul nostru este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat în viață.

Ce v-a ajutat în toată această perioadă de timp să fiți alături, să vă țineți unul de celălalt – dragostea?

Ira: Dacă te referi la fluturașii din stomac, atunci aceștia nu se resimt întotdeauna! Pentru mine dragostea înseamnă atitudine, grijă și capacitatea de a dărui, de a oferi, și nu doar de a primi. Vova, de obicei, nu este chiar atât de expresiv în manifestarea sentimentelor, el nu este un romantic, însă își arată dragostea față de mine prin atitudinea față de mine, prin felul în care se comportă cu mine. Pentru mine Vova înseamnă familia mea și pe an ce trece eu mă conving tot mai mult că el este bărbatul vieții mele. Eu nici nu-mi pot imagina o altă viață, o altă familie.

Odată ce am deschis subiectul despre dragoste, ați putea să vă amintiți cea mai romantică faptă pe care ați făcut-o unul pentru celălalt?

Vova: Noi nu suntem mari romantici!

Ira: Pe de altă parte, însuși faptul că suntem împreună și am depășit atâtea greutăți, nu este oare romantism? (râde).

Ce sfat îi veți da lui Bogdan în ziua nunții lui, anume în ceea ce ține de viitoarea lui familie?

Ira: Familia este pentru totdeauna. Noi credem ferm în aceasta și sperăm că vom reuși să cultivăm această convingere și în Bogdan.

Vova: Relațiile în cadrul familie sunt asemenea focului. Pentru ca acesta să ardă, trebui să pui lemne. La fel și în familie – trebuie să investești în relații dacă îți dorești o familie trainică. Pentru aceasta trebuie să găsești timp, putere și atenție.