img
CERERE PENTRU DEPUNEREA SCRISORII DE INTENȚIE Consultanți individuali pentru prestarea serviciilor de traducere, redactare scrisă 04 Septembrie 2018

În cadrul acordului de finanțare Nr.01 din 13.02.2018, încheiat între Asociaţia Obştească „Iniţiativa Pozitivă” și Instituția Publică „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății”, din cadrul Programului „Fortificarea controlului tuberculozei și reducerea mortalității asociate SIDA în Republica Moldova” pentru anii 2018-2020, finanțat din sursele Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei prin intermediul Grantului nr. MDA-C-PCIMU, precum și în cadrul altor proiecte, Asociaţia Obştească „Iniţiativa Pozitivă” intenționează să aplice o parte din fonduri pentru contractarea serviciilor de traducere scrisă și redactare în următoarele limbi:

română – rusă – romănă

- Asociația Obștească „Iniţiativa Pozitivă” invită Consulatanții Individuali eligibili pentru a-și exprima intenția în prestarea serviciilor de mai sus.

Informaţii suplimentare referitoare la serviciile solicitate sunt menţionate în „Termenii de Referinţă” care pot fi accesați la acest link.

Candidații vor fi selectați în conformitate cu procedurile stabilite în Ghidul Băncii Mondiale: Guidelines: Selection and Employment of Consultants by World Bank Borrowers (ediția curentă).

Scrisoarea de intenție și Curriculum Vitae (CV) actualizat precum și alte materiale de suport pot fi trimise prin e-mail sau poştă până la termenul limită de 07 septembrie 2018, la adresa:

Asociația Obștească „Iniţiativa Pozitivă”

MD 2048 mun. Chişinău, str. Independenţei, 6/2 Centrul „Pas cu Pas”

Tel.: 022 00 99 74

Fax: 022 66 38 50

E-mail: [email protected]

Pentru informaţii suplimentare referitoare la sarcina alocată, vă puteţi adresa:

Dna Railean Corina.

Tel.: +37368283969