img
în orașele Leova şi Cantemir au fost organizate seminarele informative cu genericul ,,Cuvântul tău are impact asupra atitudinii” 01 Septembrie 2014

La data de 21 august 2014 în orașului Leova şi la data de 22.08.2014 în oraşul Cantemir au fost organizate seminarele informative cu genericul ,,Cuvântul tău are impact asupra atitudinii”, organizat de Asociația Obștească ”Pas cu Pas regiunea Sud”, cu suportul financiar al Fundației Soros – Moldova.

În cadrul seminarului au participat reprezentanți ai instituțiilor de învățământ preșcolar, școlar, instituțiilor medicale și direcției de Asistență Socială și Protecția Familiei din raionul Leova şi raionul Cantemir. Evenimentele au fost realizate în cadrul proiectului ,,Înlocuiți rușinea – cu solidaritatea, iar frica – cu suport ” având ca scop dezvoltarea abilităților practice, sensibilizarea, sporirea nivelului de toleranță și conștientizarea aplicării în practică a unui comportament antidiscriminatoriu. Discuțiile au fost facilitate de președintele A.O. ,,Pas cu Pas regiunea Sud” Ciobanu Svetlana și jurist/avocatul A.O. ,,Pas cu Pas regiunea Sud” Svetlana Bagrin.

Noțiunile despre HIV și SIDA, date statistice, căile de transmitere, prevenire și profilaxia infecței HIV au fost prezentate de Gavriliță Olga – medic infecționist în cadrul IMSP Spitalul Raional Leova şi de către Dumitru Vrabie- medic şef sanitar de stat r-ul Cantemir. Pe parcursul seminarelor, participanții au fost informați despre cadrul național legal cu privire la asigurarea egalității; concepte, cauze și consecințe privind discriminarea; prevenirea și eliminarea discriminării; asigurarea egalității; situația actuală cu privire la răspândirea infecției HIV și SIDA; necesitățile persoanelor HIV pozitive; incluziunea socială a persoanelor seropozitivi și a copiilor HIV-pozitivi.

La finele seminarilor, participanții au fost informați despre un șir de activități educative organizate în cadrul proiectului, inclusiv, concursul intelectual ,,Brain-Ring” între elevii liceelor din localitățile Cahul, Leova și Cantemir. Participanții la ,,Brain-Ring” vor beneficia de premii și diplome.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md