Seria interviurilor din cadrul rubricii ”Cum e la ei?” este continuată de conversația cu președintele ONG-ului georgian ”Oameni reali. Viziune reală”, Lasha Tvaliashvili. Exclusiv pentru site-ul nostru Lasha a relatat despre modul în care ONG-urile georgiene luptă cu epidemia HIV, de ce nivelul de discriminare nu scade și dacă într-adevăr în această țară rata prevalenței este considerată una din cele mai scăzute.
Lasha, organizația Dumneavoastră există din anul 2010. Spuneți-ne, Vă rog, ce V-a determinat să înființați această organizație și pentru ce ați făcut-o?
Deși asociația persoanelor care trăiesc cu HIV ”Oameni reali. Viziune reală” (membră a Uniunii PHS din Europa de Est și Asia Centrală) a fost înregistrată oficial în anul 2010, grupul nostru de inițiativă și-a început activitatea din anul 2007. Cea mai mare dificultate în activitatea noastră este de a mobiliza oamenii și a-i motiva să lupte pentru drepturile sale. Când am înființat organizația noastră, eram, de fapt, niște pioneri. Astăzi pe teritoriul Georgiei activează trei ONG-uri care se ocupă de problemele HIV/SIDA și noi lucrăm împreună în coaliție.
Inițial noi înființasem organizația pentru a participa la procesul decizional la nivel de stat, pentru că noi lucrăm cu oamenii nemijlocit, respectiv, cunoaștem cel mai bine necesitățile și problemele lor. De aceea activitatea noastră are două direcții – cu reprezentanții comunităților pe de o parte, și cu Comitetul de Coordonare pe problemele HIV/SIDA pe de altă parte.
Descrieți portretul unui locuitor mediu din Georgia care trăiește cu HIV?
De regulă, este un bărbat de vârstă medie care utilizează droguri, anume așa s-a infectat. Mie însă nu-mi place să etichetez oamenii, pentru că noi, persoanele care trăim cu HIV, suntem diferiți și fiecare își are istoria sa.
Care este istoria Dumneavoastră?
Eu am aflat despre statutul meu în anul 2005. Acesta a fost un moment de cotitură în viața mea. Mi-au apărut atunci o mulțime de întrebări și a fost nevoie de timp pentru ca să-mi revin și să înțeleg că trebuie să încep să ajut pe alții pentru a mă ajuta pe mine însumi. Deja peste 2 ani după ce am fost diagnosticat, eu am început să petrece sesiuni informative după principiul ”de la egal la egal”. În anul 2008, împreună cu alți câțiva entuziaști ca și mine, am creat un grup de inițiativă, iar în anul 2010 am înregistrat organizația. Astăzi noi – colegii și prietenii mei – ne străduim să oferim oamenilor un sprijin care ne-a lipsit cândva nouă.
După ce fel de ajutor vin oamenii în organizația Dumneavoastră?
Când o persoană află că are HIV, primul ajutor este legat de acceptarea statutului. Mai departe totul depinde de starea de sănătate. Oamenii vin la noi pentru îndrumare și sfat cu privire la asistența medicală de calitate, pentru explicarea modului în care se pot aranja la serviciu etc. Multe persoane care au aflat despre diagnosticul său au capul plin de stereotipuri și prejudecăți. De exemplu, oamenii consideră că dacă ești HIV pozitiv, partenerul tău trebuie să fie și eu statut HIV pozitiv, pentru că aceasta facilitează cu mult relațiile. Noi luptăm inclusiv și cu astfel de prejudecăți.
Cu ce ajutați pe astfel de persoane?
Acum direcția noastră principală este procesul de advocacy. În calitate de servicii suplimentare oferim consultații pentru persoanele HIV pozitive și pentru membrii familiilor acestora. Cel mai important este totuși faptul că voluntarii și colaboratorii noștri se străduiesc să ajute acești oameni cu ce pot, de exemplu: căutarea unui loc de trai, accesul gratuit la programele de instruire, finanțarea pentru intervenție chirurgicală, căutarea unui avocat. Cel mai important mesaj pe care încercăm să îl transmitem beneficiarilor noștri – nimeni nu va face și nu va schimba nimic în locul tău, trebuie să-ți dezvolți propriul potențial și să nu te lași în nici un caz manipulat. Adesea persoanelor care trăiesc cu HIV toți din jur le spun că ei nu vor putea avea copii, nu se vor putea angaja în câmpul muncii, copiii lor nu trebuie să învețe împreună cu ceilalți copii, că ei trebuie să primească asistență medicală separat de toți ceilalți. Asemenea afirmații afectează puternic autoaprecierea, de aceea este important să fii informat în domeniul drepturilor omului și să știi totul despre căile de transmitere HIV și cum să te protejezi pe tine și pe cei din jur.
Ce puteți spune despre stigmă și discriminare? Există aceasta în Georgia?
Stigma și discriminarea bineînțeles că există, însă toate se schimbă. Înainte persoanele care trăiesc cu HIV erau discriminate pentru că societatea însăși nu știa cum se transmite HIV, nimeni nu avea idee că există tratamentul ARV. Astăzi nivelul de informare a populației a crescut, însă stigma nu s-a redus. Arătați-mi o persoană în Georgia care și-ar dezvălui fără nicio grijă statutul? Sau poate considerați că în judecătoriile noastre este intentat măcar un dosar de judecată pe cauza încălcării drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV? Oamenilor le este frică și aceasta este de înțeles. Varianta optimă este să-ți ascunzi statutul, cel puțin pentru faptul de a nu-ți pierde rudele și oamenii apropiați.
Unde în Georgia se poate face analiza la HIV? Acesta este un serviciu gratuit?
Analiza gratuită, anonimă și confidențială la HIV se poate face în cadrul organizațiilor neguvernamentale (testul rapid). Dacă însă doriți să faceți o analiză și să primiți confirmarea la Centrul SIDA, va trebui să prezentați buletinul de identitate. Adesea acest fapt devine o barieră.
Potrivit datelor pe care le dețineți, câte persoane sunt la momentul actual în Georgia care trăiesc cu HIV?
În Georgia sunt oficial înregistrate peste 4500 de persoane, însă dat fiind faptul că nivelul de identificare a persoanelor cu HIV este scăzut, experții presupun că în Georgia sunt astăzi peste 8000 de persoane HIV pozitive.
Ce atitudine are statul față de problema HIV/SIDA și asigură oare statul protecția drepturilor persoanelor HIV pozitive, măsurile de prevenție în penitenciare, în rândurile gravidelor?
Programele guvernamentale de prevenție și de tratament se implementează cu sprijinul Fondului Global. În principal, acestea sunt focusate pe persoanele din grupurile cu risc sporit de infectare. De asemenea, în penitenciare se desfășoară diverse programe. Femeile însărcinate trebuie să facă testul la HIV și la hepatite. Problema constă în faptul că toate aceste programe guvernamentale nu sunt durabile din punct de vedere financiar, întrucât Fondul Global se va retrage din țara noastră către anul 2017. Și asemenea componente ale procesului de prevenție cum sunt serviciile de reducere a riscurilor, care nu sunt prioritare pentru stat, ar putea rămâne fără finanțare. În ceea ce ține de tratament, datorită comunității care a abordat la timp această problemă, statul deja lucrează asupra planului de trecere de la finanțarea Fondului Global la finanțarea din bugetul de stat până în anul 2016.
Dacă ne referim rata scăzută a prevalenței din cauza căreia Fondul Global se retrage din țara voastră, oare chiar atât de bine stau lucrurile?
Eu cred că datele sunt minimalizate. În țara noastră HIV este depistat tardiv, aceasta se confirmă prin faptul că în majoritatea cazurilor persoanele sunt diagnosticate la etapa apropiată de SIDA. Epidemia este concentrată în rândurile bărbaților care fac sex cu bărbații și printre utilizatorii de droguri. Cazurile înregistrate cresc de la an la an, de aceea avem într-adevăr foarte mult de lucru.
Ce face organizația Dumneavoastră pentru a informa și sensibiliza societatea?
Noi organizăm sesiuni informative ”de la egal la egal”, organizăm diferite evenimente media, facem videoclipuri, desfășurăm acțiuni stradale, precum și testarea rapidă la HIV.
Pe pagina voastră de Facebook este scris că una din preocupările organizației pe care o conduceți este informarea copiilor și adolescenților despre problema HIV/SIDA. Ce anume faceți în acest scop?
Aceasta este cea mai dureroasă parte a activității pentru mine, pentru că majoritatea copiilor care trăiesc cu HIV în Georgia nu își cunosc statutul sau statutul părinților săi. Mulți copii sunt la vârsta când trebuie să li se dezvăluie neapărat statutul pentru a nu mai trauma ulterior copilul. Însă în Georgia nu sunt resurse pentru a asigura serviciile necesare pentru copii, adolescenți și părinții lor după dezvăluirea statutului. Acum lucrăm mai mut cu părinții, ca aceștia să-și ridice nivelul de cunoștințe și apoi planificăm împreună pașii ulteriori.
În ce măsură este acceptabilă în Georgia căsătoria civilă și viața sexuală înainte de căsătorie? Sau prejudecățile în acest sens sunt deja depășite?
În Georgia prejudecățile privind viața sexuală întotdeauna au fost o barieră esențială. Bineînțeles, situația s-a mai schimbat puțim, în special în marile orașe, totuși întotdeauna ești nevoit să treci peste granița moralei sociale pentru a trăi potrivit propriilor tale concepții, și nu conform regulilor colective care se întemeiază pe mituri, stereotipuri și pseudocultură.
Ce atitudine are biserica georgiană față de problema HIV/SIDA?
Am avut împreună cu ”World Vision Georgia” proiecte în care am lucrat cu biserica pentru ca reprezentanții clerului să devină mai toleranți, ca să vorbească mai mult și mai des despre căile de transmitere HIV, toate acestea s-au făcut în vederea reducerii nivelului de discriminarea și sensibilizarea comunității. În unele regiuni am reușit să atingem rezultate notabile, însă per total atitudinea bisericii față de aspectele ce țin de sexualitate și altele reprezintă o barieră în prevenirea infecției HIV.
Lasha, în opinia Dumneavoastră, ce ar trebui de făcut pentru a stopa odată pentru totdeauna epidemia HIV/SIDA?
Este nevoie de integrarea educației sexuale în școli, precum și principiile de reducere a riscurilor eu văd în aceasta soluția.
Și în încheiere – care este cel mai plăcut aspect în activitatea Dumneavoastră astăzi?
Deși activitatea noastră de bază este advocacy pe care o respect foarte mult, cel mai plăcut pentru mine este să ajut unei persoane concrete. Când la un moment dat poți, cel puțin pentru o clipă, să te atingi de fericirea altuia, să te simți la fel – anume acesta este cel mai plăcut aspect din ceea ce face în fiecare zi.