Viața în detenție lasă urme adânci în personalitatea unui om. Urme, care, dacă nu există nimeni pentru a te ajuta să le gestionezi, îți deformează calea spre o reintegrare reușită în societate. Eroul nostru, Dan, aflat acum în detenție, a găsit, însă, și motivație, și resurse interioare să urmeze calea spre o altfel de viață în libertate. Și toate acestea cu susținerea Comunității Terapeutice „Catharsis” de la Penitenciarul nr. 9 – Pruncul.
- Dan, care e povestea ta?
Dacă viaţa mea ar fi o carte, s-ar numi „Rollercoaster sau Rai şi iad în timpul vieţii” şi s-ar încadra în genul dramă-aventură. După cum sugerează titlul, povestea mea are foarte multe ascensiuni şi coborâşuri, este prea amplă ca să o relatez acum, dar important este faptul că ea are happy end. Am fost binecuvântat să mă nasc într-o familie extraordinară, cu părinţi minunaţi şi o educaţie foarte bună, să fac studii calitative, să am parte de prieteni adevăraţi şi să fiu înzestrat cu anumite talente şi capacităţi. Eram o persoană veselă, prietenoasă, comunicabilă... un adevărat amator de viaţă. Totul arăta foarte promiţător, însă, la o vârstă fragedă, la o anumită intersecţie din viaţa mea, am ales „idoli” greşiţi şi am început să admir lucruri distructive, care m-au orientat spre un mod infracţional de viaţă şi consumul de droguri. Dorinţa de a fi parte a unui anumit grup, de a avea o anumită imagine, m-a determinat să continui şi să avansez în activitatea infracţională, care, în cazul meu, era inseparabilă de droguri. La vârsta de 19 ani circumstanţele m-au adus în Marea Britanie, unde am primit o experienţă unică de viaţă, dar şi o dependenţă terifiantă de droguri, care m-a urmărit pretutindeni de atunci. Când am revenit în patrie, am absolvit studiile în Drept şi am început activitatea mea profesională, care a fost foarte diversă, începând cu merchendiser, manager, operator de emisie, terminând cu content manager şi webmaster. Dar, în orice etapă a vieţii mele, totul era axat pe droguri. Asta, în final, m-a întors la un consum sever şi un mod infracţional de viaţă şi, eventual, la detenţia mea din prezent. Acum, mi-a fost dată încă o șansă să îmi construiesc un viitor luminos şi intenţionez să o folosesc, stiu cine sunt, ce este cu adevărat important pentru mine, ce vreau de la viaţă şi ce-i pot oferi şi eu, la rândul meu. Nu am regrete, ci doar lecţii învăţate, adevăruri conştientizate şi o misiune de îndeplinit. Sunt o persoană fericită, fiindcă am mult mai mult decât am meritat. Uitându-mă înapoi, înţeleg cât de mult a făcut Bunul Dumnezeu pentru mine, a venit timpul să mă revanşez.
- Pe lângă faptul că ești deținut al Penitenciarului N9-Pruncul, ce altceva te caracterizează în acest moment al vieții?
Detenţia mea este doar circumstanţa de care am avut nevoie pentru a opri modul haotic de viaţă, pe care îl duceam, a analiza viaţa mea şi a identifica resursele interioare pentru a schimba direcţia. Ea mai este şi preţul pe care îl plătesc pentru greşelile din trecut. Nimic mai mult din tot ce se referă la detenţie sau penitenciar nu mă caracterizează. Aflarea mea în penitenciar nu avea de oferit nimic pentru mine, eu doar supravieţuiam într-o lume cu alte legi şi ideologii. Detenţia mea a căpătat un sens deplin din momentul în care am nimerit în Comunitatea Terapeutică. Aici este mediul perfect pentru a face o „curăţenie generală” a lumii interioare, a identifica principiile şi valorile, care mă vor ghida în viaţă şi a formula un plan de acţiuni pentru eliberare. La moment privesc spre viitor cu entuziasm, învăţ, lucrez, mă dezvolt, mă împart cu experienţa şi îi ajut pe semenii mei, am realizări şi perspective foarte frumoase.
- Ești unul din rezidenții Comunității Terapeutice „Catharsis”, cum ai ajuns acolo?
Cunosc A.O. „Iniţiativa Pozitivă” din anul 2011, când se numea “Viaţa Nouă”. Atunci am apelat la ajutorul organizaţiei pentru a trece un program de reabilitare în Comunitatea Terapeutică din Anenii-Noi. Cu părere de rău, această încercare a eşuat şi peste scurt timp după terminarea programului, m-am întors la consum. Indiferent de recidivă, am perceput reabilitarea în comunitatea terapeutică ca o experienţă foarte utilă. Eu îmi ispăşeam deja pedeapsa aici, în Penitenciarul Nr.9, când am aflat de iniţierea Comunităţii Terapeutice „Catharsis” în incinta penitenciarului. Deşi m-am bucurat nespus de mult şi am perceput aceasta ca cel mai bun lucru care s-a întâmplat în istoria sistemului penitenciar din Moldova, iniţial am ezitat să mă alătur comunităţii. Am ezitat, fiindcă, voiam eu sau nu, făceam parte din subcultura criminală a penitenciarului, care nu salută aşa fenomene. Oricum, undeva în subconştient a fost plantată această sămânţă şi aceste gânduri mă frecventau tot mai des. Nu este un secret că drogurile sunt disponibile şi în penitenciare, acest viciu cu timpul devenind o problemă şi aici. Simţeam că trebuie să fac acest pas şi să mă alătur comunităţii, dar frica, prejudecăţile şi consumul de droguri erau o barieră de neînvins pentru mine. Factorul decisiv l-a avut decesul tatălui meu, care a fost o lovitură foarte dură pentru mine şi care a lăsat un gol imens în viaţa mea şi sufletul meu. Acest gol eu încercam într-un mod obsesiv să îl împlinesc cu droguri, alcool şi orice mă putea distanţa de realitatea în care mă aflam. La un moment dat am conştientizat starea lucrurilor şi direcţia în care merg - aceasta a fost o altă intersecţie din viaţa mea, însă, mă bucur şi mă mândresc cu faptul că am putut învinge barierele psihologice şi face alegerea corectă.
- Din tot ceea ce ai învățat în timpul aflării tale în comunitate, ce este ceea ce te-a marcat cel mai mult, ce a lăsat o amprentă profundă în felul tău de a fi și știi că asta îți va modela viața de acum înainte?
Cel mai important lucru pe care l-am învăţat aici este că libertatea nu depinde de factori externi, nici teritoriali, ea nu depinde de prezenţa sau absenţa gardurilor dimprejurul penitenciarului. Libertatea îşi are originea în lumea noastră interioară, ea înseamnă a accepta situaţia ta de viaţă, de a te accepta pe tine însuţi, cu toate trăsăturile de caracter şi greşelile comise, înseamnă a preţui oamenii din viaţa ta, tot ce ai şi tot ce se întâmplă, înseamnă să îţi asculţi vocea lăuntrică şi să nu depinzi de opinia lumii înconjurătoare. De asemenea, o componentă esenţială a libertăţii este să poţi ierta greşelile altora. Nu poţi fi liber, dacă porţi prin viaţă greutatea unor supărări sau regrete a celor săvârşite în trecut. Dar, aici aş menţiona şi faptul că am învăţat cât de importante sunt relaţiile cu oamenii şi cât de important este să fii deschis şi onest în aceste relaţii. Drogurile m-au facut un pic mai retras, însă acum apreciez oamenii din viaţa mea foarte mult şi investesc în relaţii.
- Dan, tu lucrezi din penitenciar și, anume, faci traduceri pentru Inițiativa Pozitivă. Faptul că ai posibilitatea să lucrezi intelectual, schimbă cumva felul în care te simți, fiind în detenție?
Educaţia şi munca sunt cruciale în procesul de corijare a unui deţinut. Fără aceste două elemente, detenţia nu doar nu are sens, ea devine distructivă pentru personalitatea deţinutului. Până a mă alătura Comunităţii Terapeutice, eu am executat aproximativ trei ani din pedeapsă în penitenciar şi pot să afirm cu toată responsabilitatea că în aşa condiţii şi mediu, degradarea personalităţii este inevitabilă. De aceea, faptul că eu pot presta servicii de traducere şi redactare a textelor, aflându-mă în penitenciar, este absolut incredibil. Este un precedent extraordinar pentru sistemul penitenciar din Republica Moldova, o realizarea importantă a tuturor persoanelor implicate în acest proces şi sunt foarte recunoscător că mi s-a acordat această șansă. Desigur că schimbă felul în care mă simt, absolut, este cel mai important lucru pentru mine acum. Este ceea ce apreciez cel mai mult şi ceea ce îmi aduce cea mai mare satisfacţie. În primul rând, nu doar am regenerat potenţialul meu, care a fost deteriorat în timpul detenţiei, dar şi mă aflu într-o dezvoltare permanentă, îmbogăţindu-mi vocabularul şi căpătând experienţă. Efectuez traduceri pe teme diverse, de o complexitate diversă, cu volumuri diferite şi faptul că pot efectua o traducere calitativă, respectând termenul-limită îmi poate asigura o activitate profesională de succes după eliberarea din penitenciar. Un alt avantaj este faptul că această muncă este remunerată şi eu am posibilitatea să mă întreţin, ceea ce pune capăt unui mod parazitar de viaţă, care este o problemă extrem de răspândită în rândul deţinuţilor. La moment, nu numai că nu depind şi nu mai „cerşesc” de la rude şi apropiaţi, dar îi pot deja susţine financiar şi eu, ceea ce şi fac. Un alt beneficiu, la fel de important, este că munca remunerată în penitenciar presupune reducerea termenului de pedeapsă, cu fiecare traducere efectuată, eu mă apropii de momentul eliberării şi de un nou început. Din alte beneficii ar trebui de menţionat şi efectul pozitiv pe care activitatea mea o are asupra auto-aprecierii, responsabilităţii, punctualităţii şi a capacităţilor de interacţiune profesională. Sper că am putut reda cât de mult înseamnă munca aceasta pentru mine şi cât de mult apreciez oportunitatea care mi-a fost oferită.
- Cum ți-a schimbat privarea de libertate, viața? Prin ce transformări ai trecut?
Detenţia în penitenciar a fost o provocare pentru mine, un test. Spun „a fost”, deoarece Comunitatea Terapeutică e cu totul alt caz. A fost un test, pe care l-am trecut cu brio şi mă bucură nespus de mult acest fapt. Am reuşit foarte rapid să mă adaptez la mediul şi condiţiile în care am nimerit, la regulile şi ideologia subculturii penitenciare. Cu alte cuvinte, am înţeles repede regulile jocului şi cum să mă încadrez în el. Însă, cel mai important lucru este faptul că am reuşit să fac asta, pastrându-mi integritatea, demnitatea, principiile şi viziunile. A fost foarte dificil pe alocuri, mai ales atunci când circumstanţele mă impuneau să acţionez contrar principiilor mele, însă întotdeauna reuşeam să aleg soluţia optimă, aşa ca „lupul să fie sătul şi oile întregi”. Un alt beneficiu al detenţiei mele a fost posibilitatea să conştientizez cine sunt oamenii care îmi sunt cu adevărat apropiaţi şi importanţi. Odată cu plasarea mea în penitenciar, din viaţa mea au dispărut toţi pseudo-prietenii şi pseudo-apropiaţii şi au rămas persoanele care sunt cu adevărat importante. Această filtrare a fost posibilă doar în cazul circumstanţelor create şi putea să nu fi avut loc altfel, aşa că detenţia a avut avantajele ei. A putea extrage învăţături şi observa avantaje chiar şi în cele mai nefavorabile situaţii este încă o abilitate pe care am învăţat-o în penitenciar. Este cunoscut faptul că omul începe a preţui un lucru, atunci când îl pierde. Este aplicabil şi în cazul meu. Fiind în detenţie şi simţind un gol enorm, am conştientizat cât de important şi de plăcut este să fii înconjurat de oameni apropiaţi şi dragi, să simţi dragostea, căldura şi grija lor, să ai spaţiul personal necesar şi să ai posibilitatea de a te auto-realiza. În general, am analizat totul mult mai profund şi am început să apreciez viaţa însăşi ca fiind un dar, faptul că sunt sănătos şi integru, adică nu am dizabilităţi, ca fiind un dar, apreciez experienţa mea de viaţă, cu toate dificultăţile ei, fiindcă cred că poate servi la ceva foarte util şi important în viitor. Ceea ce nu ne ucide, ne face mai puternici. Păi, uite că acum sunt mai puternic, mai rezistent, mai răbdător, mai echilibrat, mai flexibil, mai înţelegător... mai adaptat la cerinţele vieţii.
- Care va fi primul lucru pe care îl vei face când vei ieși la libertate?
Am un plan bine formulat, bine structurat, prioritizat şi realizabil, care atinge toate aspectele vieţii mele după eliberare. El include şi investigaţii a stării generale de sănătate, tratament, perfectarea actelor, angajare în câmpul muncii, studii de masterat, finalizarea cărţii pe care am început să o scriu etc. Însă, primul lucru, pe care îl voi face este să o cuprind pe mama şi îi spun cât de mult o iubesc. Ea este cea mai importantă persoană din viaţa mea, este persoana care m-a susţinut întotdeauna, indiferent de circumstanţe şi care este alături şi acum. Ce voi face la libertate? Voi fi un fiu bun, un prieten bun, un soţ bun, un părinte bun, un profesionist bun şi un om bun, asta e tot ce contează cu adevărat.
