Reabilitarea persoanelor dependente de droguri este un lucru destul de solicitant și dificil. Iar în cazul persoanelor cu dependențe chimice care se află în detenție, este nevoie de o abordare și competență specială. Despre cele mai mari provocări și satisfacții din acest domeniu ne relatează Victor Strogoteanu, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, care activează ca psiholog în Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă” și Comunitatea Terapeutică „Catharsis” din Penitenciarul Nr.9 – Pruncul.  

- De ce ai ales să te ocupi cu reabilitarea persoanelor dependente de droguri și persoanelor care se află în detenție? Ai vreo tangență cu aceste probleme?

Decizia de a lucra cu aceste persoane a fost una aparent întâmplătoare. Ca orice tânăr specialist, încerci diferite domenii de activitate, pentru a vedea în care te regăsești. Eu nu sunt o excepție, așa a fost și în cazul meu. Am încercat mai multe domenii ceea ce ține de specializări în psihologie și la un moment dat am ajuns să lucrez în acesta. Mi s-a părut a fi unul dintre cele mai provocatoare domenii, unul complicat care solicită foarte multă implicare, cunoștințe și abilități. Adică solicită să ai aceste abilități și să le dezvolți în continuu. Am privit acest lucru ca un avantaj, adică ca mediul profesional să solicite să obțin și dezvolt abilități adiționale, astfel să mă dezvolt și eu ca personalitate și specialist.

Am ajuns în acest domeniu întâmplător, dar după o perioadă de timp am realizat că posibil să nu fi fost chiar întâmplător acest fapt. În familia mea de origine au fost persoane care au fost dependente de alcool, ba chiar și au decedat din cauza alcoolului. Activând în domeniu mi-am dat seama că e mai mult decât o simplă întâmplare și că alegerea a fost un pic mai personală, decât pur profesională.

- Tu lucrezi cu un grup de persoane specific și destul de complicat. Ai fost vreodată tentat să îți schimbi profilul și să lucrezi cu alte categorii de oameni?

Am fost tentat să schimb domeniul de activitate, însă aceasta nu avea nici o legătură cu complexitatea lucrului sau persoanele cu care lucrez. Beneficiarii direcți nu au fost niciodată o problemă sau cauza unor astfel de tentații. Mai degrabă cauza era modul în care era abordată problema dependenței și metodele de tratament care erau aplicate în instituțiile în care lucram. Am avut și cazuri în care am fost nevoit să schimb locul de muncă, fiindcă nu eram de acord cu strategiile de tratament și nu voiam să le promovez, însă oricum am rămas în acest domeniu.

- Este un lucru firesc ca, pe lângă remunerarea financiară, o persoană să aibă un anumit nivel de satisfacție de la lucrul pe care îl efectuează. Tu ești satisfăcut cu rezultatele activității tale? Care este rata de succes în recuperare a persoanelor cu care lucrezi? 

Părerea mea este că dacă o persoană este satisfăcută de munca sa, atunci mai devreme sau mai târziu calitatea lucrului său va avea de suferit. Totuși o doză sănătoasă de nemulțumire față de lucrul efectuat motivează omul să depună mai mult efort și să îmbunătățească lucrurile în continuu. Dacă să analizăm ultimul an de activitate, pot spune că sunt destul de mulțumit de rezultatele activității mele și aceste rezultate depind și de echipa în care lucrez. Ca și în cazul oricărei alte tulburări complexe este nevoie de un lucru complex de echipă și sunt foarte mulțumit de felul în care noi acum lucrăm, respectiv și rezultatele fiind destul de ridicate.

Eu aș spune că la momentul actual circa 70% din persoanele cu care lucrez au potențialul de a se reintegra în societate cu succes și a rămâne în sobrietate o perioadă îndelungată. Echipa noastră lucrează în mai multe penitenciare pentru a informa, motiva și pregăti persoanele deținute să facă unele schimbări pozitive în viață, însă reabilitarea propriu-zisă are loc în Comunitatea Terapeutică „Catharsis”. Și când spun 70% eu mă refer la faptul că aceste persoane întrunesc criteriile și, conform indicilor, au toate șansele la o recuperare reușită, când de facto rata de succes în Comunitatea Terapeutică „Catharsis” este mult mai înaltă, posibil chiar circa 90%.

- De ce crezi că programul de reabilitare din comunitatea terapeutică îi ajută pe aceste persoane să își schimbe radical viețile? Ce îl face atât de eficient?

În primul rând, programul permite persoanei să înțeleagă pe deplin natura acestei boli care este dependența de droguri. Activitățile psiho-educaționale din cadrul programului asigură faptul că individul află în cele mai mici detalii ce înseamnă boala lui, cum ea se manifestă, care sunt motivele de recidivă, care sunt strategiile de depășire a unei astfel de tulburări, care sunt factorii care pot declanșa dorința de consum, care sunt factorii care pot consolida dorința de a rămâne în sobrietate etc. Toate acestea ajută persoana să conștientizeze care domenii din viața lui sunt afectate de droguri, să conștientizeze faptul că el poate controla anumite lucruri în acest sens, să afle care ele sunt, să învețe cum să le controleze, să învețe a găsi susținere și grupul care îi va stimula dorința de a rămâne sobru.

Cu alte cuvinte, avantajul unui astfel de program este că persoana dependentă obține o înțelegere clară a bolii sale, cum ea se manifestă, dezvoltă abilitățile necesare pentru a-i face față și este cel mai important și activ actor în procesul de recuperare.     

- Și totuși nu tuturor persoanelor le reușește să depășească dependența, deși parcurg aceleași program? De ce unii oameni reușesc să se reabiliteze, iar alții nu? Care este factorul determinant de succes, după părerea ta?

Eu consider că este greșit de analizat aceasta din perspectiva factorului determinant. Acest curent în știință poartă numele de esențialism și el și-a demonstrat cu timpul incapacitatea de a determina factorii de succes. Ceea ce încerc să spun este că de fapt există un cumul de factori care pot face diferența.

Se știe că suportul social este un lucru extrem de important. Dacă un individ are familie care îl susține, dacă există și un grup de persoane în afara familiei care îl încurajează – acesta poate fi unul din factorii determinanți. Un alt factor extrem de important este conștiinciozitatea, care include și capacitatea de a înțelege, capacitatea de a-și planifica timpul, disciplina, capacitatea de a face față stresului, incertitudinilor etc. Eu cred că o persoană cu cât este mai conștiincioasă în ceea ce face, cu atât șansele sale la o recuperare de succes sunt mai ridicate.

- Este cert că lucrul pe care îl faci nu este deloc ușor și are dificultățile sale. Care sunt cele mai mari provocări cu care te ciocnești? 

Cea mai mare dificultate reiese din așteptările mele că toți actorii care sunt implicați în procesul de recuperare a unei persoane dependente vor depune maxim efort pentru a obține rezultate pozitive. Și aici mă refer cât la perioada de reabilitare propriu-zisă, cât și la perioada post-reabilitare, când persoana părăsește comunitatea terapeutică și se reintegrează în societate. Dificultatea constă în faptul că așteptările mele și realitatea sunt diferite. Adică mulți dintre acești actori, din anumite considerente, nu sunt implicați în reabilitarea unei persoane la nivelul care ar trebui să se implice.

Și aici vorbesc de structurile la nivel de stat, guvern, servicii sociale, care nu au nici atitudinea corectă, nici competențele necesare și nici chiar baza materială de a o face, astfel lipsind o continuitate a acelui lucru care este realizat în cadrul Comunității Terapeutice. Aceasta este cea mai mare dificultate cu care mă ciocnesc – dezamăgirea și senzația de lucru care nu este dus la un bun sfârșit.

- Ai mulți ani de experiență în domeniu deja și ai văzut multe istorii de succes. Povestește-ne despre un caz care te-a marcat într-un mod deosebit.

Da, există așa un caz. Este vorba de un fost beneficiar al nostru, care acum este angajat în cadrul unui business social al Comunității Terapeutice „Inițiativa Pozitivă”. Acest caz este special prin rolul pe care mama lui l-a jucat în procesul lui de recuperare. Acest băiat inițial nu dorea să apeleze după ajutor și nu permitea nici un fel de implicare în viața sa. Indiferent de acest fapt, mama lui a frecventat circa un an toate grupele destinate părinților care se duceau în incinta organizației. Nivelul ei de dedicare, perseverență și insistență a ajutat-o nu doar să învețe mai mult despre dependență, dar și să învețe cum să reacționeze în anumite situații, cum să interacționeze cu copilul ei și într-un bun final cum să-l motiveze să apeleze după ajutor și să parcurgă programul de reabilitare.

Acum acest băiat se află deja de circa patru ani în sobrietate și duce un mod de viață sănătos, fericit și este un exemplu și o influență pozitivă pentru alții. Dintre multele istorii de succes acesta m-a marcat în mod deosebit prin perseverența, responsabilitatea pe care și-a asumat-o mama lui și rolul pe care ea l-a jucat în procesul lui de reabilitare.

Interviul a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea potențialului Comunității Terapeutice din Penitenciarul Nr. 9 – Pruncul”, implementat cu suportul financiar al Pompidou Group al Consiliului Europei.