img
„În primul rând, am câștigat viața - acest minunat dar, pe care începusem să-l risipesc și aproape că l-am pierdut în general. Am restabilit relația cu mine însumi - acesta este cel mai mare câștig" 20 Оctombrie 2020

Astăzi vom face cunoștință cu Andrei Doronicev - un om care a reușit să depășească dependența de droguri, să devină un om de familie exemplar și să creeze o afacere de succes. Andrei a găsit forța necesară pentru a se ajuta nu numai pe el însuși, ci și pe oamenii care se află astăzi în aceeași capcană, din care acesta a reușit să iasă în urmă cu șapte ani. În plus, eroul nostru este implicat activ în dezvoltarea și implementarea unui program de instruire și angajare a deținuților, oferind acel „colac salvator” persoanelor care luptă pentru libertatea lor încă în timpul aflării în închisoare. Cum a ajuns Andrei în captivitatea drogurilor? Cum a reușit să facă față dependenței? Poate oricine să facă tot aceeași și să devină liber și de succes? Să-i aflăm istoria...

 

- Andrei, de ce crezi că ai început să consumi droguri? Și de ce până la urmă aceasta s-a transformat într-o dependență serioasă?

Am crescut într-o familie, în care a fost multă violență. Tatăl meu făcea abuz de alcool și deseori mă bătea, mă umilea, uneori chiar în fața prietenilor mei. Acest lucru mi-a afectat foarte mult stima de sine și simțul demnității. Pentru mine era foarte dureros faptul că tatăl meu - omul care era o autoritate pentru mine și ar fi trebuit să fie protectorul nostru - o bătea pe mama în fața mea și eu nu puteam face nimic pentru a opri aceasta. În loc de dragoste și siguranță, el a indus frica în mine. Așa că am decis să mă apăr. Am decis să îmi construiesc o imagine cu care să nu mai fiu umilit, bătut, ci mai degrabă să-i îngrozesc pe alții și să-i fac să mă ocolească. Am decis să devin un criminal.

Am ales un cerc social corespunzător și mi-am început „cariera” de infractor. Totul a început cu furturi mărunte, huliganism, alcool și „iarbă”. Dar curând tatăl meu a părăsit familia, mama nu avea prea multă influență asupra mea și comportamentul meu a început să scape de sub control. Am trecut la droguri grele și acestea au devenit soluția perfectă pentru mine. Când le consumam, deveneam încrezut în sine, agresiv, neînfricat - exact ceea la ce tindeam. Mă aflam într-un mediu criminal dur, eram văzut în grupuri de persoane cu o reputație foarte cumplită...oamenii au început să mă respecte și să se teamă de mine. Dar fără droguri, nu corespundeam acestui mediu. Eram retras, timid, chiar mă bâlbâiam ca urmare a „educației” tatălui meu. Nu mai puteam deja să mă despart de droguri, au devenit parte a noului „eu”. Așadar, la vârsta de 15 ani consumam droguri grele deja în mod sistematic, la 18 ani am început să le folosesc intravenos, iar acest lucru a dus la o dependență de 12 ani.     

- Cum ai decis să renunți la droguri după o perioadă atât de lungă de consum? Ce te-a motivat? Pentru ce ai luptat?

După un anumit timp, am început să înțeleg că viața mea nu trebuie să fie așa. Simțeam adânc în interior că nu pentru asta m-am născut, nu trebuie să trăiesc așa, nu vreau să fiu așa. De fiecare dată când treceam pe lângă o biserică, făceam semnul crucii și începeam să mă rog. Atunci nu înțelegeam de ce, dar acum îmi dau seama că de fapt ceream ajutor, pentru că nu puteam să fac față dependenței mele de sine stătător.

Îmi iubeam foarte mult familia. Aveam deja o fiică, dar înțelegeam că le aduc doar suferință. Încercam să renunț la droguri periodic și să mă limitez doar la alcool, dar nu dura niciodată mult și ajungeam din nou în aceeași gaură. Drept urmare, ne-am despărțit și chiar am trăit în diferite țări...Mi-am pierdut familia, dar nu am renunțat niciodată la relația noastră.

Rolul decisiv l-a jucat fraza: „devii ca tatăl tău”. Oamenii au început să-mi spună asta din ce în ce mai des, dar am fost cu adevărat șocat când mama mi-a spus asta. Am decis să mă opresc. Oricât de greu îmi era, dorința de a nu deveni la fel ca tatăl meu și dorința de a-mi întoarce familia s-au dovedit a fi mai puternice decât pofta mea de droguri.      

   

- Cum ai reușit să faci față dependenței? Care a fost cea mai grea parte a acestei bătălii?

După ce am suferit un alt eșec în viața mea, m-am întors de la Moscova și singurul lucru pe care l-am adus cu mine a fost o dependență îngrozitoare. Singura persoană care a rămas în viața mea era mama și tot ce aveam era sevrajul fizic. Durerea era insuportabilă, așa că aveam nevoie de îngrijiri medicale. Când treceam o cură de detoxifiere în dispensarul narcologic, de mine s-au apropiat băieții din A.O. „Inițiativa Pozitivă” și mi-au povestit despre grupe, despre reabilitare și și-au împărtășit istoriile. La început nu i-am luat în serios, pentru că păreau un fel de „sectanți” (râde). Părerea mea a început să se schimbe când însuși medicul mi i-a recomandat. Apoi cineva i-a recomandat mamei aceeași organizație și am decis totuși să văd cum arată totul.

Am început să frecventez grupele în centrul de zi la sediul „Inițiativei Pozitive” și aceasta a durat aproximativ o lună. La una din grupe, am auzit cuvinte care m-au atins puternic. Am auzit istorii de viață similare, cu iluzii similare de control asupra dependenței, comportamente similare și încercări eșuate de a face față de sine stătător. Atunci mi-am dat seama cu adevărat că am o problemă și că am nevoie de ajutor. În curând am ajuns în centrul de reabilitare din Anenii Noi și acolo a început lucrul serios și profund asupra mea.

Cel mai dificil lucru cu care m-am ciocnit în acest proces a fost întâlnirea cu mine însumi, o întâlnire cu adevăratul „eu”. A fost foarte dureros să accept că nu sunt cine am vrut să par toată viața. A fost foarte dureros să realizez cât de mult m-am încurcat în numeroasele măști pe care le-am purtat mereu. A fost un proces extrem de dificil și emoțional și a reușit doar datorită muncii unei echipe întregi, fără care cu siguranță nu aș fi făcut față. În timpul reabilitării, am avut întotdeauna o imagine în cap care mă motiva să îndur totul, să lupt și să merg mai departe. A fost o „imagine de la spate” a familiei mele. Ne vizualizam ținându-ne de mână și acest lucru m-a ajutat să trec prin toate încercările.

- Ești în sobrietate deja de șapte ani, ai câștigat această bătălie. Care a fost recompensa ta? Ce premiu ai câștigat?

În primul rând, am câștigat viața. Am redobândit acest minunat cadou, pe care am început să-l risipesc și aproape că l-am pierdut în general. Am restabilit relația cu mine însumi - acesta este cel mai mare câștig. În viața mea totul a revenit la locul său și mă bucură foarte mult acest fapt. I-am dăruit mamei o viață liniștită și fericită la pensionare, în care nu mai trebuie să se teamă, ci doar să se bucure de familia și de nepoții ei. De asemenea, mi-am restabilit relația cu familia, s-a născut fiul meu, mi-am construit propria afacere de instalare a produselor din sticlă, am prieteni buni și sinceri. Viziunea mea asupra vieții s-a schimbat și au apărut și alte interese. Dacă obișnuiam să primesc plăcere de la droguri, acum primesc plăcere de la un mod de viață activ, de la realizările mele, de la. Fac box, alpinism, iar următorul meu obiectiv este să urc pe vârful muntelui Elbrus. Toate acestea constituie premiul meu și nu nici mi-am putut imagina o recompensă mai bună. Pentru asta merită să lupți.

- Ai reușit să te ajuți nu numai pe tine însuți, ci ai decis să-i ajuți pe cei care se află acum în aceeași situație dificilă. Făcând voluntariat pentru „Inițiativa Pozitivă”, vizitezi nu numai centrul de reabilitare unde ți-ai început recuperarea, ci și Comunitatea Terapeutică „Catharsis” din penitenciar. Acum vrei să instruiești deținuții și să le oferi locuri de muncă. De ce ai decis să-i ajuți?

Da, vizitez ambele centre, îmi place foarte mult să o fac și acest lucru este important pentru mine. Fac asta pentru că știu cum se simt persoanele care trăiesc cu dependență și cum pot schimba totul spre bine cu sprijinul potrivit. Mă bucur cu adevărat când văd schimbări pozitive la băieți și când văd că parcurg cu succes același drum. Nu sunt deosebit de elocvent, dar faptul că pot să dăruiesc cuiva un zâmbet, să înveselesc pe cineva și să-i ridic moralul este valoros pentru mine.

De ce am decis să ajut oamenii care sunt în închisoare? Misiunea companiei mele nu este doar de a oferi un loc de muncă, ci de a ajuta o persoană să reușească în viață. Băieții pe care i-am văzut în Comunitatea Terapeutică „Catharsis” sunt foarte sinceri, prietenoși...sunt adevărați. Îmi este ușor să lucrez și să comunic cu astfel de oameni, așa că sunt gata să investesc în ei chiar și în timpul detenției. În plus, sunt oameni foarte capabili și sârguincioși, cu nimic mai rău decât alții, ba chiar mai buni pentru mine. Și nu sunt interesat în ei doar ca personal valoros, ci mă bucur să văd că și ei reușesc să iasă dintr-o situație dificilă de viață și să obțină succes.

- Poate fiecare persoană să facă față dependenței sau acest lucru necesită anumite calități? Ce le-ai spune oamenilor care se află în problemă acum?

Absolut toată lumea poate face acest lucru și aici nu sunt necesare abilități. Cel puțin eu nu aveam astfel de calități, dimpotrivă, credeam că sunt mai rău decât orice alt dependent de droguri (râde). Și dacă eu am putut, oricine altcineva va putea.

Singurul lucru care trebuie făcut este să îți dorești cu adevărat să te faci bine și să crezi că totul se va schimba. Doar atunci se încep schimbările spre bine. În reabilitarea mea nu au existat momente de cotitură sau evenimente deosebite, doar voiam foarte mult să trăiesc altfel și, indiferent de orice,  continuam să cred în succesul meu. 

Interviu realizat și publicat de Dan Erușevschi cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de către GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).