Astăzi continuăm să explorăm partea pozitivă a statisticii privind dependența de droguri. Vasile Ganța, lucrător social din cadrul A.O. „Inițiativa Pozitivă”, ne relatează despre cum a devenit dependent de droguri, cum a reușit să câștige lupta cu acest viciu și de ce astăzi îi îndrumă și pe alții spre o viață lipsită de droguri și crime.

- Este un fapt bine cunoscut deja că există diferite motive din care oamenii încep a consuma droguri. Care a fost motivul în cazul tău? De ce ai decis să încerci droguri și cum ai ajuns dependent de ele ulterior?

Consumul de droguri era un lucru obișnuit în cercul meu de prieteni și, în același timp, condiția care trebuia de întrunit pentru a face parte din el. Eu voiam foarte mult să fiu parte a acelui grup și eram privit cu neîncredere când refuzam să iau droguri cu ei. Deci, consumul de droguri a fost condiționat de dorința mea de a face parte dintr-un anumit grup de oameni, pe care îi admiram în acea perioadă.

La o vârstă fragedă, eu am dezvoltat unele frici, pe care, din anumite motive, nu puteam să le discut cu familia. Asta m-a făcut să caut răspunsuri și sprijin în altă parte și, astfel, am ajuns în acel mediu vicios. Ca și în majoritatea cazurilor, am început cu droguri ușoare – marijuana. Aveam 13 ani. Însă, prima mea experiență a fost una oribilă, eu am consumat prea mult și m-am simțit atât de rău, încât am decis să nu mai repet aceasta niciodată. În acel moment, drogurile îmi provocau doar dezgust și nicidecum un interes sau dorință. Totodată, simțeam cum se schimbă atitudinea prietenilor față de mine și înțelegeam că nu voi mai putea face parte din acel cerc, dacă nu voi consuma cu ei. Aceasta m-a făcut să mai acord o șansă marijuanei și am mai încercat o dată. De data aceasta totul a fost altfel, eu m-am simțit foarte bine și am început să privesc drogurile din altă perspectivă. Acestea pot fi un refugiu, unde nu sunt temeri, gânduri rele, probleme și alte dificultăți. Imediat a apărut interesul față de celelalte droguri pe care le consumau prietenii mei.

Astfel, în decursul câtorva luni, eu deja am trecut la droguri mai grele și am început să iau pastile. Imediat am înțeles că acestea reprezintă soluția pe care o căutam și starea în care vreau să mă aflu permanent. Dacă marijuana avea un efect de câteva ore, pastilele îmi ofereau o stare de euforie, confort, încredere în sine, împlinire, liniște timp de 24 de ore. Sub influența lor eu deveneam mai liber, mai deschis, mai comunicabil și invers – mai închis, mai anxios fără ele. În consecință, am început să le consum sistematic și aceasta s-a transformat foarte repede într-o dependență, cât fizică, atât și psihologică. Deja aveam nevoie de ele ca să mă simt normal, nu pentru că voiam să simt acea euforie. Cu timpul aveam nevoie de mai multe pastile, doza se mărea constant, fapt care a dus la droguri intravenoase la vârsta de 18 ani și o dependență severă de în total 15 de ani.

- Tu faci parte din partea pozitivă a statisticii. Ești unul dintre cei, care au reușit să își depășească dependența și să își refacă viața. Cum ai făcut-o? Povestește-ne despre procesul tău de recuperare.

Pentru mine a fost foarte greu să recunosc că nu mă isprăvesc cu viața mea și că drogurile au preluat controlul. Mi-a trebuit pentru aceasta mai mult timp ca altor persoane. Indiferent de faptul că aveam o dependență terifiantă de heroină, care necesita sume uriașe de bani zilnic, eu întemeiasem o familie, aveam copil, eram angajat și situațiile de viață mai rele a altor dependenți mă făceau să cred că eu mă isprăvesc și totul e ok. Dar, a venit și perioada inevitabilă în care au început să dispară lucruri prețioase din casa mea, din casa părinților mei, prietenilor, vecinilor etc. și oamenii din viața mea au început îmi întoarcă spatele. Nu mai puteam lucra, fiindcă dispăreau și de acolo lucruri, pentru că, pur și simplu, salariul nu era de ajuns pentru a-mi procura doza zilnică. Lucrurile au luat-o razna, făceam orice pentru a obține bani și curând am fost reținut de poliție pentru comiterea unui furt. După trei zile am fost eliberat și, desigur, m-am întors la consum. În decurs de o lună am făcut câteva supradozaje, din care, prin miracol, am ieșit în viață. În scurt timp am mai fost reținut o dată de poliție, la fel, pentru furt și atunci am înțeles că trebuie să schimb ceva urgent. Greutatea problemelor din toate sferele vieții mele m-au făcut să accept realitatea și în acel moment am conștientizat că, dacă voi continua așa mod de viață, în cel mai bun caz voi ajunge în închisoare, iar în cel mai rău – voi muri de la o supradoză în scara unui bloc.  

Inspirația mea a fost fratele meu, cu care consumam droguri împreună și care a găsit puteri pentru a se opri și a căuta ajutor pentru a trata dependența. În acea perioada grea și incontrolabilă a consumului meu, la o săptămână după ce am fost reținut a doua oară de poliție, fratele meu s-a întors acasă de la centrul de reabilitare. În momentul în care l-am văzut, în care am văzut cum se comportă, cum vorbește, cum gândește... am început să cred că voi putea și eu să schimb lucrurile și să trăiesc iarăși o viață normală cândva. Sub influența părinților și soției, am decis să-i urmez exemplul și în 2011 am trecut un program de reabilitare în Comunitatea Terapeutică „Inițiativa Pozitivă” (pe atunci „Viața Nouă”). Cu părere de rău, la finele programului am recăzut în consum și am decis să îl prelungesc. Astfel, m-am întors în comunitatea terapeutică și am continuat procesul de recuperare, care a durat în total mai mult de un an. După ce am finalizat programul de reabilitare, m-am angajat în aceeași organizație („Viața Nouă”) ca șofer și am lucrat circa doi ani. Deși nu am consumat nici droguri, nici alcool acești doi ani, totuși, în adâncul sufletului, mai aveam această dorință. M-am eliberat de la lucru sub pretextul necesității unui lucru mai bine plătit, dar acum realizez că, pur și simplu. voiam să consum, dar nu o puteam face în acel mediu.

În scurt timp, am început iarăși să consum marijuana, având iluzia că mă voi putea limita doar la ea. Desigur, nu a fost așa și foarte repede m-am întors la droguri grele și am căzut într-o dependență mult mai severă decât cea anterioară. Este incredibil cât de repede am degradat iarăși și am ajuns în aceeași situație. Tot ce am obținut și realizat în acei doi ani a fost distrus în câteva luni. Am decis să încerc o altă strategie și m-am dus la programul de terapie substituitivă cu metadonă, la care am aderat aproape un an. Dar, era clar că aceasta nu e o soluție de lungă durată și m-am întors în comunitatea terapeutică pentru a opri orice consum de substanțe psihotrope. Nu a fost să fie nici de data aceasta și peste o lună m-am întors la un consum sever de droguri intravenoase.

Abia în anul 2015 am conștientizat cu adevărat că aceasta nu este viața pe care mi-o doresc și am decis să îmi iau rămas bun de la droguri pentru totdeauna. M-am întors în Comunitatea Terapeutică „Inițiativa Pozitivă”, însă de data aceasta am făcut-o pentru mine însumi, nu pentru părinți, rude sau soție. Am depus mai mult efort, am lucrat cu adevărat asupra mea și am identificat sursa problemelor mele. Am înțeles de ce căutam refugiu în droguri, am înțeles cine sunt și m-am acceptat așa cum sunt, și m-am dezis de toate măștile pe care le-am purtat toată viața. Calea mea a fost una foarte grea, dar este important de menționat că nu întotdeauna se reușește din prima încercare și asta este absolut normal. Nu trebuie nici într-un caz de renunțat, trebuie de solicitat ajutor de atâtea ori de câte ori e necesar, până la o recuperare completă. În cazul meu a fost nevoie de a trece programul de reabilitare de trei ori și de a învăța niște lecții foarte dure de viață, însă la momentul actual sunt cu adevărat liber și fericit, aflându-mă în sobrietate peste 4 ani.

- Ai început ulterior să îi îndrumi și pe alții spre o viață lipsită de droguri și crime. De ce ai hotărât să lucrezi cu persoanele deținute în penitenciarele Moldovei și să devii consultant „de la egal la egal”?

Decizia nu a fost inițial să lucrez în penitenciare, dar să lucrez în organizația „Inițiativa Pozitivă”. Eu voiam să rămân într-un mediu sigur, într-un mediu care mă înțelege și mă va ajuta să păstrez sobrietatea. Eu eram gata să mă ocup cu orice și să primesc orice salariu. Cu timpul a apărut un loc vacant în departamentul activităților pentru persoane în conflict cu legea și am decis să încerc. Vedeam cum exemplul meu îi motivează pe alții spre schimbări pozitive, cum pot influența și ajuta persoanele deținute să își schimbe destinul și aceasta m-a determinat să continui lucrul social. Lucrul meu nu este să ușurez viețile oamenilor, dar să le fac mai bune. Mă ocup cu aceasta mai bine de patru ani, îmi place foarte mult ceea ce fac, îmi place să lucrez cu oamenii și mă bucur mult când văd rezultate pozitive în viețile lor.

- Vizitezi practic toate penitenciarele din Republica Moldova. Ce părere ai despre lucrul de reeducare care este efectuat în sistemul nostru și ce ai schimba, dacă ai avea ocazia?

Procesul de reeducare din sistemul penitenciar lasă de dorit din mai multe motive. În primul rând, lucrul este orientat mai mult spre procese tehnice, decât spre oameni. Există o birocrație excesivă, care nu permite efectuarea unui lucru calitativ cu oamenii. Într-o oarecare măsură înțeleg aceasta, fiindcă sunt prea puțini colaboratori în penitenciare pentru a lucra cu deținuții și este fizic imposibil ca trei-patru angajați să lucreze eficient cu 500 de persoane. În al doilea rând, există o poziție autoritară din partea colaboratorilor față de deținuți, care creează bariere între ei și în așa condiții nu poate fi vorba de încredere și o reabilitare calitativă. Poziția autoritară trebuie să existe, dar nu din partea tuturor colaboratorilor și nicidecum în cadrul consultațiilor individuale a psihologului sau asistentului social. Înțelegând situația dificilă din sistemul nostru penitenciar, eu cred că soluția ar fi implicarea extinsă a ONG-urilor. Penitenciarele trebuie să atragă, să implice și să favorizeze lucrul asociațiilor obștești cu deținuții și să beneficieze de competențele, experiența și serviciile lor. Vedem rezultate foarte bune a lucrului acestor organizații în închisori, deci această practică trebuie extinsă și dezvoltată la maxim.

Mai mult, cred că trebuie să se pună mai mult accent și să se ofere mai multe posibilități de a face studii în penitenciar. Cred că trebuie create condiții și de asigurat faptul că deținuții au o ocupație. Aceasta este direcția în care trebuie să meargă procesul de reeducare și este necesar de implicat toate forțele, inclusiv cele ale ONG-urilor.  

- Crezi că orice persoană poate face ce ai făcut tu? Crezi că oricine e capabil să își schimbe viața spre bine, să depășească dependența sau să iasă din ciclul infinit al recidivei infracționale? Dacă da, ce mesaj ai pentru persoanele care se confruntă astăzi cu așa probleme?

Cândva mi s-a spus că sunt un om terminat, că sunt un caz ratat și că nu va ieși nimic bun din mine. Dacă mergeam pe formula dată, probabil că nu mai eram în viață. Nu există caz ratat, nu există prea târziu și oricine și oricând poate schimba viața spre bine. Eu nu sunt deosebit, nu am capacități deosebite, nu mă deosebesc cu nimic de ceilalți oameni care se confruntă cu problema dependenței de droguri sau care nu pot ieși din ciclul infracțional.

Totul se începe cu o dorință adevărată și sinceră de a schimba lucrurile. După aceasta trebuie să fii gata să depui efort, să plătești un anumit preț, fiindcă acesta nu este un proces ușor. Și trebuie să poți cere și accepta ajutor.

Eu am avut dorința, am crezut în forțele proprii și în forțele celor care s-au isprăvit cu asemenea probleme, am avut încredere în ei și le-am urmat sfatul și am depus foarte mult efort pentru a mă schimba. Asta o poate face oricine și eu sunt dovada.

Interviu realizat de Dan Erușevschi