A fost emisă decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurării Egalității în privința cazului divulgării statutului HIV a unei minore. Decizia este în favoarea petiționarei, bunica minorei.
Obiectul plângerii l-a constitui discriminarea pe criteriu de statut HIV în realizarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal. Interesele petiționarei au fost repezentate de avocatul Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă”, Andrei Lungu.
Petiționara s-a plâns Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurării Egalității pe faptul că în certificatul medical pentru tabăra de vară a nepoatei sale a fost menționat statutul HIV pozitiv al fetiței.
Petiționara susține că informația solicitată la punctul 6 din formularul nr. 079/e, aprobat prin ordinul Ministrului Sănătății nr. 139 din 29.09. 2002, și anume indicarea diagnosticului, creează premisele unei discriminări indirecte a persoanelor HIV pozitive din cauza amplificării efectului vulnerabilității și stigmatizării acestor persoane.
De asemenea, petiționara consideră că prin indicarea diagnosticului în această adeverință, nepoatei i-a fost încălcat dreptul la protecția datelor cu caracter personal și la respectarea demnității umane.
După examinarea cazului într-o ședință închisă, Consiliul a decis că indicarea în adeverința medicală a elevului care pleacă la tabăra de odihnă (formularul nr. 079/e) a statutului seropozitiv, constituie o discriminare față de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA și că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va trebui să modofice formularul respectiv, pentru a exclude indicarea maladiilor/diagnosticului copilului. La fel s-a decis că informația privind diagnosticul sau infectarea cu HIV urmează a fi păstrată în documentația primară a persoanei, fiind confidențială și accesată cu acordul informat al persoanei vizate.
„Cu regret, până în prezent, datele medicale nu sunt păstrate adecvat de către sismenul medical. Este important ca asemenea cazuri să fie sesizate pentru a reflecta impactul negativ al divulgării asuprii vieții pacientului și asupra sistemului medical, în ansamblu. Obligaţiile de realizare a dreptului la sănătate a copiilor și tinerilor, trebuie îndeplinite prin dezvoltarea în stat a sistemului medical orientat către ei, în cadrul căruia să fie garantat dreptul la confidenţialitate şi inviolabilitatea vieţii private. Nerespectarea dreptului la protecţia datelor privind HIV/SIDA are drept efect descurajarea persoanelor de a trece testul la HIV, iar copii, adolescenţii, în cazul dat, nu constituie o excepţie. De aceea, dacă se doreşte informarea şi conştientizarea riscurilor în legătură cu infecţia HIV/SIDA, consideraţiile privind confidenţialitatea trebuie respectate cu strictețe.”, a spus avocatul Andrei Lungu.