Recent, prietena noastră de la AO ”Mamele pentru viață”, Irina Poverga, a fost într-o vizită de lucru în Polonia, la Școala pentru consultați de pe lângă fondul ”Stefan Batory” din Varșovia. La rugămintea noastră, Irina a luat un interviu de la directorul programului regional pentru dependența alcoolică și narcotică, doctorul în știință, psihologul și jurnalista, Eva Voidilo- Oseatinska. Care a fost rezultatul – citiți mai jos.

În Polonia există instituții speciale unde se pot forma specialiști în domeniul adicției alcoolice și narcotice?

Noi avem o școală specială – ”Terapia adicției”, destinată psihologilor, medicilor și altor specialiști, experiența și studiile cărora le permit să lucreze cu persoanele care au decis să pună capăt dependenței. În această școală pot studia, de asemenea, persoanele dependente în curs de vindecare. Școala este cu plată și destul de costisitoare. La studii se acceptă nu orice persoană, ci doar acei care dețin anumite cunoștințe și experiență.

Considerați că o persoană dependentă poate fi înțeleasă și ajutată doar de acel care a fost el însuși dependent?

Nu cred. Doar că o persoană care a trecut prin această experiență îl va înțelege mai bine pe cel dependent, inclusiv temerile și îndoielile acestuia. Însă medicii și psihologii sunt la fel de necesari în această luptă, întrucât fiecare își realizează rolul său.

Există o statistică oficială privind numărul utilizatorilor de droguri în Polonia?

Nu, nu există o asemenea informație. Este foarte dificil să urmărești statistica persoanelor în curs de vindecare și iată de ce: astăzi persoanei dependente toate îi merg bine, iar mâine a recidivat și a redevenit un utilizator. Astfel, ieri acesta se afla în lista celor în curs de vindecare, iar mâine devine din nou utilizator de droguri. Este important de clarificat că dependența de alcool și droguri este o maladie cronică care decurge conform principiului ”de la recidivă la remisiune”. Bănuiesc că știți că există două tipuri de recădere: ”umedă”, când persoana poate consuma droguri sau alcool; și ”uscată” – când persoana nu poate face față unor emoții ca furia, irascibilitatea, mânia etc. De cele mai multe ori observăm manifestarea recăderii ”uscate”. Dacă aceasta nu este la timp soluționată, ea trece în una ”umedă”. Anume din cauza acestor particularități, este foarte dificil să oferi date statistice exacte privind persoanele dependente în curs de vindecare.

Care este procentul persoanelor dependente care vin benevol pentru reabilitare?

Noi nu ducem o asemenea evidență. Doar poliția poate dispune de asemenea date statistice și doar în cazul în care persoana dependentă de droguri sau de alcool a săvârșit o infracțiune. În acest caz, pe lângă pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită, persoana poate fi obligată să meargă la reabilitare.

În general, reabilitarea poate fi forțată?

Nu. În principiu, este imposibil să impui omul să facă ceva. Oamenii trebuie să fie motivați prin oferirea propriului exemplu de luptă încununată cu succes.

Cât durează un curs de reabilitare în centrul unde activați?

Toate este foarte individual. El poate dura și 6 săptămâni, și 2 luni, și jumătate de an. Depinde de gravitatea bolii. Cu cât mai mult timp ai fost dependent, cu atât mai mult timp îți va lua tratamentul. Se crede că vindecarea completă a unui dependent durează întreaga viață. Cu alte cuvinte, el trebuie să lucreze toată viața asupra sa și să trăiască după programul pe care se bazează reabilitarea (reabilitarea în Centrul din Varșovia are loc după modelul Minnesota, bazată pe programul de 12 pași OAA – nota redacției).

Din experiența Dumneavoastră, care etapă de reabilitare este cea mai complicată?

Fiecare etapă are particularitățile sale, fiecare este complicată în felul său. De exemplu, la etapa inițială este greu să-ți recunoști neputința în fața bolii și să înveți să trăiești fără dependență, fără doping suplimentar. La cea de-a doua etapă, este dificil să înveți să-ți trăiești lucid emoțiile, atât cele negative, cât și cele pozitive. La a treia etapă este complicat să te adaptezi în societate ș.a.m.d.

Centrele de reabilitare din Polonia aparțin statului sau ONG-urilor?

Există centre de reabilitare private și de stat. În ceea ce privește centrele guvernamentale, legea garantează accesul gratuit la ele. Totuși la o astfel de reabilitare există înscriere în lista de așteptare care poate dura ani buni. În centrele private nu există cozi și liste, însă, în opinia mea, ele sunt mai puțin eficiente, pentru că atunci când pacientul plătește bani, el începe să-și dicteze propriile condiții. Unii se revoltă, fac capricii etc.

În opinia Dumneavoastră, există vreo diferență între reabilitarea femeilor și cea a bărbaților?

În centrul nostru bărbații și femeile se tratează împreună, însă pentru femei acest proces este mult mai complicat. Ele sunt mult mai atașate de droguri, respectiv, le este mai greu să iasă din dependență. Femeile, după natura lor, sunt mai sensibile, mai vulnerabile, mai receptive. Ele depășesc mai greu dificultățile. Femeia care luptă cu adicția are nevoie de o motivare puternică. În lipsa acesteia, este foarte complicat să iasă din stare de dependență. Pentru femei narcomania sau alcoolismul este o boală rușinoasă, de aceea puține femei se hotărăsc să apeleze după ajutor.

În sistemul de reabilitare din cadrul centrului există anumite particularități, inovații?

Bineînțeles. De regulă, asemenea inovații sunt implementate de specialiștii înșiși. Printre acestea pot fi terapia prin arta, yoga, terapia prin muzică. Toate acestea se răsfrâng foarte pozitiv asupra procesului de vindecare și aduc diversitate.

Monitorizați persoanele care deja au parcurs reabilitarea? Cât de important este să mențineți legătura cu ele?

Este foarte important, însă, cu regret, nu avem o asemenea posibilitate din cauza insuficienței resurselor umane și materiale. Aproximativ o dată în lună ne străduim să organizăm Ziua întâlnirii cu absolvenții centrului de reabilitare. Primul an după absolvire vin toți și vin cu o deosebită plăcere, apoi însă vin tot mai rar. Oamenii își întemeiază familii, pleacă peste hotare, legătura se pierde și nu mai avem posibilitate de a ține legătura.

Guvernul Poloniei luptă cumva cu epidemia narcomaniei?

Polonia se confruntă acum cu epidemia alcoolismului și aceasta este marele nostru necaz, întrucât foarte mulți oameni mor din cauza acestei boli.

Cum stau lucrurile cu terapia de substituție cu metadonă? Se bucură aceasta de popularitate în Polonia?

Cu regret, nu este populară. Societatea o consideră periculoasă, iar biserica catolică se pronunță categoric împotriva acesteia.

În opinia Dumneavoastră, de ce are nevoie persoana care a parcurs reabilitarea pentru a nu mai reveni niciodată la droguri sau alcool?

Cel mai important este să convingi omul să nu rămână niciodată singur, față-n față cu dependența sa. Există trei pericole la care nu trebuie niciodată să apeleze persoana în curs de vindecare: foametea, singurătatea, oboseala. Bineînțeles, cei în curs de vindecare au nevoie să simtă permanent că nu sunt singuri în această luptă și neapărat vor fi ajutați dacă ajung în dificultate.

În încheiere, permiteți-mi să Vă adresez câteva întrebări personale de la Marcel Proust:

Cea mai mare nenorocire?

Singurătatea.

În ce constă fericirea supremă?

A iubi și a fi iubită.

Ce virtuți apreciați cel mai mult?

Respectul față de mediul înconjurător, inclusiv față de oameni.

Trăsătura principală de caracter?

Obstinația, mod propriu de gândire.

Capacitatea pe care ați dori să o dețineți?

Soprano liric.

Starea actuală de spirit?

Grija pentru alții, liniștea în ceea ce mă privește pe mine.

Crezul Dumneavoastră?

Să mă rog întotdeauna pentru liniște sufletească.