img
INVITAȚIE PENTRU PREZENTAREA DE OFERTE - achiziționare certificate valorice/vouchere 25 Septembrie 2023

Nr.41_ IP/ din 25.06.2023  

1. Asociaţia Obştească „Iniţiativa Pozitivă” intenționează de a contracta un furnizor (persoană juridică) pentru achiziționare de produse alimentare și igienice prin intermediul certificatelor/voucherelor valorice ce vor fi emise către A.O. „Iniţiativa Pozitivă”. Certificatele/voucherele valorice vor fi distribuite către persoane fizice ce vor ridica marfa din magazinele furnizorului.
În acest context Asociaţia Obştească „Iniţiativa Pozitivă”, invită furnizorii eligibili să depună oferta de preț pentru comercializarea produselor alimentare și igienice conform anexei nr.1.
Surse de finanțate:
- Acord de finanțare din 17.08.2023, PR number: 2023/1388125, pentru realizarea proiectului: „Integrated services for refugees from the KAP community, including LGBTQ+, and from other groups at high risk, semnat între UNAIDS și Asociaţia Obştească „Iniţiativa Pozitivă”
- Acordului de parteneriat 21 iulie 2022, pentru realizarea proiectului: „Empowering healthy life styles an community youth participation”, semnat între International Rescue Committee Inc (IRC) și A.O. “Inițiativa Pozitivă”.

2. Oferta dumneavoastră conform formatului specificat în anexa №.1 poate fi adresată şi expediată prin email sau adusă direct la adresa:
Numele Beneficiarului: A.O. „Iniţiativa Pozitivă”
Adresa: Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Independenţei 6/2 (subsol)
În atenția: Railean Corina, Departamentul procurări și logistică
Email: [email protected]

Ofertanții pot depune o singură ofertă care va conține toate serviciile întregului Lot din cadrul prezentei cereri. Ofertele de preț vor fi evaluate pentru toate serviciile împreună per Lot și contractul va fi acordat furnizorului care oferă cel mai mic preț total evaluat per Lot, iar specificațiile corespund specificațiilor menționate în anexa №.1.
Furnizorul se obligă de a respecta „Codul de conduita pentru Furnizor” elaborat de Fondul Global pentru Combaterea TB, HIV/SIDA și Malariei. Documentul detaliat (Codul de Conduită pentru Furnizori) poate fi găsit și trebuie citit pe pagina web: https://www.theglobalfund.org/en/sourcing-management/policies-principles/
3. Ofertele care vor fi prezentate în plic sigilat, obligatoriu vor avea indicate pe plic denumirea și datele de contact ale ofertantului, precum și numărul de înregistrare a Invitației pentru prezentare ofertei Nr.41_ IP/ din 25.09.2023.

4. Oferta dumneavoastră trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
4.1. Copia Certificatului de Înregistrare sau a Deciziei legale care să ateste că societatea este înregistrată ca persoană juridică;
4.2. Anexa №.1, semnată și ștampilată conform cerințelor specificate în prezența cerere.
  
5. Termenul limită de prezentare a ofertelor este 03 octombrie 2023, ora locală 18:00. Ofertantul trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât oferta să fie primită și înregistrată de către A.O. „Iniţiativa Pozitivă” până la data și ora limită menționată în cerere. Ofertele întârziate vor fi respinse.
Ofertele recepționate în plic vor fi deschise public, în prezența reprezentanților ofertanților care vor dori să participe, la data și ora anunțată suplimentar de către beneficiar, la adresa specificată în alin.2. 

extindetere termen limita 11 octombrie 2023, ora locală 18:00 (anexa 2).

extindetere termen limita 19 octombrie 2023, ora locală 18:00 (anexa 3).
6. Evaluarea ofertelor se va efectua prin aplicarea procedurilor de achiziție stabilite de Ghidurile Băncii Mondiale pentru achiziții de bunuri, lucrări, și servicii non-consultanta în cadrul împrumuturilor BIRD și creditelor și granturilor AID, efectuate de către împrumutații Băncii Mondiale", din ianuarie 2011 (revizuit în iulie 2014) (“Shopping”).
7. Oferta dumneavoastră va fi întocmită în conformitate cu prezentele instrucțiuni, prin completarea anexei №.1 și va fi prezentată în format semnat și legalizat de ofertant, care demonstrează corespunderea substanțială a produselor și serviciilor propuse conform specificațiile tehnice solicitate.
(i).  PREȚUL: Prețul va fi calculat la cota TVA inclus.
(ii). EVALUAREA OFERTEI ŞI ACORDAREA CONTRACTULUI: Ofertele care vor corespunde cerințelor specificate în anexa №.1 vor fi evaluate prin compararea prețului total per Lot.  
La evaluarea ofertelor, Cumpărătorul va determina prețul de evaluare prin ajustarea prețurilor reieșind din corectarea eventualelor greșeli aritmetice după cum urmează;
(a) dacă există o discrepanță dintre cifre și litere, suma scrisă cu litere va prevala; 
(b) dacă există o discrepanță dintre prețul unitar și prețul total pentru linia respectivă, prețul unitar va prevala;
(c) dacă un furnizor nu acceptă corectarea efectuată, oferta acestuia va fi respinsă.
(iii). VALABILITATEA OFERTEI: Oferta de preț trebuie să fie valabilă timp de 45 de zile, de la data limită pentru depunerea ofertelor menționată la alin. 5 de mai sus.

8. Informații suplimentare pot fi obținute de la: 
Dna Railean Corina, Departamentul Procurări și Logistică
Tel.: /+373/ 22 66-00-65
Email: [email protected]
9. Ofertantul trebuie să examineze toate instrucțiunile, formularele, termenii și specificațiile din Invitația pentru prezentarea de oferte. Necomunicarea tuturor informațiilor sau documentelor solicitate prin Invitația pentru prezentare de oferte poate duce la respingerea acesteia.
10. Un ofertant potențial care necesită clarificări privind Invitația pentru prezentarea de oferte va contacta în scris organizația la adresa specificată în alin. 8 de mai sus. A.O. „Iniţiativa Pozitivă” va răspunde în scris oricărei solicitări de clarificare, cu condiția primirii unei astfel de cereri Nu mai târziu de trei (3) zile calendaristice înainte de data limită de primire a ofertelor.
11. În orice moment înainte de termenul limită de prezentare a ofertelor, Cumpărătorul poate modifica Invitația pentru prezentarea de oferte prin emiterea unui amendament. Orice act adițional emis va face parte din Invitația pentru prezentarea de oferte. Documentul va fi comunicat în scris tuturor celor care au obținut Invitația direct de la Cumpărător.
12. Ofertantul va suporta toate costurile aferente pregătirii și prezentării ofertei sale, iar A.O. „Iniţiativa Pozitivă” nu va fi responsabilă pentru aceste costuri, indiferent de comportamentul sau rezultatul procesului de procurare.
13. A.O. „Iniţiativa Pozitivă” își rezervă dreptul de a accepta sau de a respinge orice ofertă, de a anula procesul de procurare și de a respinge toate ofertele în orice moment înainte de atribuirea contractului, fără a-și asuma responsabilitatea față de ofertanți.