Cineva dintre marile personalități a spus că cruzimea este întotdeauna un rezultat al slăbiciunii, fricii și lașității. Pentru a înțelege mai profund acest fenomen întâlnit astăzi mai frecvent ca niciodată, am hotărât să discutăm cu psihologul Ina Vutcariov despre natura cruzimii omenești și am aflat multe lucruri interesante.

Ina, astăzi aș vrea să discut cu tine despre un fenomen destul de complicat, care se manifestă în ultimul timp tot mai frecvent – este vorba despre cruzimea umană. În opinia ta, de unde provin rădăcinile cruzimii umane? Și este oare adevărat că cei mai feroce criminali sunt persoanele care nu au avut parte de suficientă dragoste în copilărie?

Cauzele și motivele de manifestare a cruzimii sunt diferite. Dacă ne referim, spre exemplu, la cazurile de cruzime în masă, aici avem de-a face cu instinctul gloatei, adică acțiunile omului sunt determinate de convingerile maselor. Aceasta este psihologia maselor, fenomen destul de complicat și care are, în același timp, o influență foarte puternică. În mulțime omul își pierde personalitatea și, la un moment dat, convingerile gloatei devin propriile lui convingeri. Este foarte dificil să te controlezi atunci când te afli în vâltoarea unei mari mulțimi de oameni. Oamenii chibzuiți, de regulă, evită asemenea manifestații, înțelegând că întotdeauna există riscul de a te pomeni implicat în acțiunii care nu te caracterizează, inclusiv de manifestare a cruzimii.

Dacă ne referim la cruzime în general, una din cauzele ei este, într-adevăr, o traumă din copilărie. Există o legitate în psihologie și în viață: copilul care a fost în copilărie victimă a violenței, la maturitate poate deveni un violator; copilul care a fost bătut în copilărie, aproape întotdeauna își va bate și propriii copii. Este o reacție de apărare care, din punct de vedere psihologic, este un proces complicat și profund, care este foarte pregnant manifestat la pedofili. Dacă urmărim istoriile de viață ale acestora din urmă, aproape întotdeauna poți regăsi indicii ale violenței și cruzimii în copilăria lor. Dacă în momentul formării personalității omului în viața lui este prezentă cruzimea, fie față de el personal, fie față de cineva din apropiații lui, aceasta își va lăsa o amprentă profundă în sufletul lui și, cu trecerea timpului, omul respectiv devine o persoană care admite același fel de acțiuni, concepții, gânduri.

Se pot întrevedea calitățile cruzimii în copilărie? De exemplu, copilul torturează o pisică, strivește insecte – aceasta este o dovadă de cruzime?

Înainte de toate trebuie să menționăm că la naștere copilul este o ființă fără morală. În primii ani de viață el trăiește prin instincte, egoism și percepția lumii înconjurătoare. Cu timpul noi începem să-i explicăm copilului că în viață există limite, hotare și morală. Totuși în copilăria fragedă este foarte dificil să cultivi în copil înțelegerea că altă ființă simte durere și suferă. Copiii au o reprezentare foarte abstractă a durerii, ei pur și simplu nu înțeleg când altă ființă simte durere. De aceea, dacă vi se pare că uneori copilul se comportă cu cruzime, de exemplu, torturează animale, discutați cu el și încercați să-i explicați că dacă el va distruge ceva sau pe cineva, acesta din urmă va dispărea pentru totdeauna. Adică dacă va strivi un gândac – acesta nu mai exista. Dacă va strica o jucărie, aceasta, de asemenea, nu va mai fi. Copilul trebuie să înțeleagă că de acțiunile lui depinde viitorul jucăriei sau al gândăcelului. În același timp, pentru a cultiva în copil sentimentul dragostei dezinteresate, al grijii și compasiunii, eu le recomand părinților să aibă neapărat acasă un animal de companie. Aceasta însă trebuie făcut foarte conștient, cântărind bine toate argumentele pro și contra.

Ina, dar cum ar trebui să reacționăm la manifestarea cruzimii față de copil? De exemplu, când un alt copil pe terenul de joacă începe să îl bată. Trebuie să intervenim sau nu?

Dacă conflictul s-a iscat între copiii care sunt cam de aceeași vârstă, de cele mai multe ori conflictul este condiționat de tendința de a delimita teritoriul. Este o dorință absolut normală, instinctivă. În felul acesta ei învață să conviețuiască, să-și găsească locul sub soare, să facă compromisuri. În asemenea momente este important să oferim ambilor copii posibilitatea de a soluționa conflictul de sine stătător.

Adică atât timp cât nu au început să se bată până la sânge, nu este cazul să intervenim?

Categoric. Dacă copilul tău a fost lovit de un alt copil cu o lopățică, iar tu alergi iute la el în lacrimi și începi să te lamentezi ”Oh, bietul de tine!”, există riscul că din el va crește băiețelul / fetița mamei. Omul învață să soluționeze problemele doar atunci când se confruntă cu ele.

Atunci când părintele dă dovadă de cruzime față de altcineva (animal, celălalt părinte, frate, soră etc.) în prezența copilului. Aceasta se răsfrânge negativ asupra copilului?

Bineînțeles. Mai mult, majoritatea clienților mei care au suferit traume în copilărie, au fost afectați anume de atitudinea nemiloasă față de oamenii apropiați, atitudine la care au fost martori. Este mult mai dureros pentru oricare dintre noi când durerea este pricinuită unei persoane dragi sau apropiate. De aceea cruzimea manifestată în prezența copilului este inacceptabilă.

Poate oare fi justificată cruzimea?

Noi nu putem judeca asupra acestui aspect, întrucât este vorba despre o întrebare foarte complicată. Vă aduc un exemplu: când oamenii săvârșesc acte de cruzime și le consideră justificate – aceasta este auto justiție, linșaj. De ce procedează oamenii astfel? În majoritatea cazurilor, pentru a primi eliberare de răzbunare. Însă cel mai groaznic este că ușurarea nu survine. Pentru a diminua durerea trebuie să ierți persoana respectivă și aceasta este mult mai greu decât să iei arma în mână și să săvârșești o crimă.

Ce părere ai despre jucăriile pentru copii care provoacă cruzimea (pistoale, cătușe etc.)?

Există foarte multe studii dacă demonstrează că asemenea jocuri și jucării trebuie interzise. În același timp, sunt oameni, eu de exemplu, care s-au jucat de-a războiul în copilărie și nu au devenit infractori sau altceva de felul acesta. În orice caz, trebuie luate în considerare particularitățile copilului. Dacă el este hiperactiv sau după natura sa este ceva mai agresiv, nu este cazul să îi dăruiți astfel de jucării, deoarece acestea pot consolida calitățile lui negative. În același timp, dacă copilul este un pacifist, iar noi ne propunem să altoim în el bărbăția, în loc de pistol cumpărați-i o barcă de pirat cu pușcă sau ceva asemănător. Rețineți însă că fructul interzis va fi cel mai dorit de copil, de aceea interdicțiile (oricare ar fi acestea) trebuie să fie dozate.

Dacă cineva a devenit victima cruzimii, ce poate face pentru a nu se închista în sine?

Orice om care s-a confruntat cu acte de cruzime față de sine, trece printr-un sindrom post traumatic: el nu dorește să discute despre aceasta, este deprimat, apatic, se poate refugia în droguri, alcool. O asemenea persoană încearcă din răsputeri să formeze în jurul său un cocon de protecție și în astfel de cazuri oameni au neapărat nevoie de asistență terapeutică. Este un proces lung de retrăire a traumei, de înțelegere și acceptare a propriilor sentimente. Dacă o asemenea stare este lăsată la voia întâmplării, această traumă vă va oprima și va fi o povară pentru toată viața. Trebuie să găsim ultimele forțe pentru a apela la ajutorul specialiștilor.

Ina, există o afirmație precum că dacă omul a săvârșit o faptă feroce o dată (de exemplu, bărbatul a lovit o femeie sau mama și-a bătut copilul), neapărat o va comite și a doua oară. Ești de acord cu această aserțiune?

Voi răspunde printr-un proverb arab: ceea ce s-a întâmplat o dată are șanse de a nu se mai repeta. Ceea ce s-a întâmplat de două ori, neapărat se va întâmpla și a treia oară. Păi iată, dacă cruzimea s-a produs o dată, aceasta poate fi încă justificată. Dacă însă se manifestă a doua, a treia, a patra oară, este deja un ”cerc al violenței” tipic.

Ce reprezintă acesta? Explică-ne mai detaliat.

Cercul violenței începe din momentul pregătirii, când se acumulează resentimente, neînțelegeri, conflicte. Urmează criza care reprezintă, de fapt, actul de violență însuși. Apoi survine ieșirea din starea de afect, când omul care a săvârșit actul de cruzime își cere iertare, promite că aceasta nu se va mai repeta și toți sunt fericiți. Apoi cercul se închide și procesul de pregătire este reluat, adică din nou se acumulează resentimente etc. Astfel se formează un cerc vicios. Cel mai grav este că victima însăși își dă acordul la aceasta.

La ce etapă victima dă greș?

La acea etapă când acceptă ca viața ei să se rotească pe aceeași traiectorie. În toate problemele vieții care revin iar și iar, poate fi observată tendința unui ”cerc vicios”. Cum se întâmplă aceasta: noi ne mișcăm, ne mișcăm înainte și deodată revenim la punctul de unde am pornit. Greșeala noastră constă în faptul că nu ne străduim să rupem acest cerc. A rupe în cazul dat presupune să faci ceva pentru a soluționa problema.

Cruzimea poate fi tratată? Cu alte cuvinte, merită oare să întorci celălalt obraz și să speri că va trece timpul și omul se va corecta singur?

Omul alege singur între zona de confort și autodezvoltare. Există multe exemple când femeia îl suportă pe bărbatul care o molestează doar pentru îi este frică de singurătate sau că nu va putea să-și crească singură copiii. Acestea sunt niște relații patologice care prezintă un pericol real de a te pomeni odată în terapie intensivă. Cruzimea nu trebuie răbdată niciodată, indiferent de circumstanțe. Pur și simplu curmați acest cerc vicios, apelați după ajutor la serviciile sociale, la psiholog, poliție, biserică, oriunde, faceți un efort și mergeți mai departe.

Elena Derjanschi

 

Foto: http://www.123inspiration.com/stop-the-violence-creative-prevention-campaign/