Vladimir Gaiț a devenit o legendă vie. Un om care a putut să înceapă viața din nou și din nou - de câte ori a fost nevoie. Vladimir a parcurs calea de la un băiat de cartier, apoi un tânăr dependent de droguri, la un deținut, iar de acolo - la un om de afaceri de succes, care ajută alți oameni care au trecut prin aceleași probleme. Dar, desigur, acest lucru nu s-a întâmplat imediat.

Vladimir și-a deschis propria afacere la un an după reabilitare. La început a fost o activitate comercială obișnuită, iar astăzi este o producție de succes, care are există de peste zece ani.

În acest interviu, am vorbit cu Vladimir despre concluzii, despre restabilire, despre imperfecțiunea vieții și despre acee,a cât de mult acest lucru ne poate motiva să mergem mai departe.

 

- Vladimir, povestiți-mi despre copilăria dvs.? Primele amintiri, care sunt ele?

- Primele, care mi-au apărut în gânduri acum? Este dificil... nu am avut o copilărie fericită... Primul lucru pe care mi l-am amintit, nu știu de ce, este imaginea când a venit tatăl meu beat, iar eu am trei ani și trebuiea să fug de acasă, pentru că el îi bătea pe toți și așa mai departe ...

 

- Fiind atât de mic, fugeați de acasă?

- Da, am memorizat acest moment,când am fugit la vecinii mei, în pijama, pentru că tata a venit beat și nu era în apele sale, era un fel de agresiune din partea lui și a trebuit să o fac. Îmi amintesc acesta. Ei bine, copilăria mea, practic, a fost în cartier, pe stradă, alături de prieteni, vecini ...

 

- A fost la Chișinău?

- Da, m-am născut în centru, am locuit în apropierea Băii Centrale, în curțile de acolo... Așa a fost literalmente până la treizeci de ani.

 

- V-ați trăit deja o mare parte din viața -  bogată în evenimente, diversă... Ați ajuns la o concluzie, după toate câte s-au întâmplat? Aveți vreo părere despre felul în care trebuie trăită viața?

-Cine știe cum trebuie și cum este corect? (suspină) Care e faza cu toate aceste concepte: „corect-greșit”, „trebuie - nu trebuie”? Desigur, dacă nu vorbim despre lucruri concrete, despre care este clar din start că sunt greșite... Vorbind la concret, eu înțeleg că nu trebuie să fur, pentru că voi fi pedepsit cu închisoarea. Dar dacă vorbim despre alegerea potrivită... De unde să știm? Cineva spune: „Așa este corect”, cineva spune altfel. Ader la ideea că o persoană oricum trebuie să se miște, orientându-se după propria sa înțelegere, să facă un pas și să privească - este corect sau nu, funcționează aceasta în viața ta sau nu. Cred că, de fapt, fiecare dintre noi își construiește viața în acest fel, deoarece puțini oameni ascultă când li se spune „nu te implica în aceasta”. Desigur, nimeni nu vrea să greșească, dar așa nu poate fi. Oricum, o persoană trebuie să facă pasul, iar apoi trebuie să analizeze, dacă a fost sau nu pasul corect și, dacă nu, trebuie să înțeleagă ce pași nu trebuie făcuți, ca aceștia să nu ducă înapoi la aceeași situație. Sau invers - ce măsuri trebuie întreprinse, pentru a găsi o altă soluție. În principiu, eu trăiesc așa. Nimeni nu știe cum este corect. Tu trebuie să-ți trăiești viața. Nu a unui străin, ci a ta, să acumulezi experiența ta personală. Și experiența ta personală constă din multe greșeli, căderi și decolări, iar dacă ești în stare să analizezi, uitându-te înapoi să-ți spui: „Cum am trăit săptămâna asta, ce mi s-a întâmplat? Ce alegere a fost corectă, care nu a fost? Și ce ar trebui să fac acum?”, atunci îți controlezi viața. Dar trebuie să trăim aici și acum, sută la sută.

 

- Vă simțiți vreodată vinovat că v-ați distrus tinerețea? Aveţi sentimentul de vină faţă se sine?

- Nu, nu mă simt vinovat. Doar îmi pare rău de timpul pierdut. Când trăiești altfel și te uiți înapoi, îți dai seama că îţi pare rău anume pentru timpul pierdut, deoarece dacă l-aș fi investit în alte lucruri, aș fi obținut rezultate diferite în viața mea. Însă eu nu mă învinovățesc și nu mă pedepsesc.

 

- Și nu aţi facut-o niciodată?

- Păi, posibil că a fost în etapele inițiale. Era regret. Și apoi... Ce rost are să regret ceva ce nu pot schimba?

 

- Adesea daţi interviuri, în care vorbiţi despre viața dvs., despre modul în care aţi depășit dificultățile ... Nu aţi obosit să povestiţi această istorie?

- De fapt, nu-mi place să dau interviuri. Fac asta cu un singur scop - poate istoria mea va oferi cuiva speranță, inspirație pentru a-și schimba viața.

 

- Credeți că viața dvs. s-a schimbat pentru că aţi avut noroc sau pentru că aţi făcut ceva pentru asta? Doar mulți spun: „Nu voi reuși”. Ce sfat le puteți da la astfel de oameni?

- Cred că Dumnezeu oferă oportunități fiecărei persoane. Le folosești sau nu - aceasta este responsabilitatea ta. Da, în viața mea a apărut o oportunitate, o oportunitate de care m-am agățat - cu dinții, brațele, picioarele, cu ce-am putut, și nu am ratat-o. Și în privința norocului... Când o persoană spune că nu știe cum a izbutit ceva, cum a obținut anumite lucruri, trebuie doar să se întoarcă înapoi și să analizeze: „Ce acțiuni am întreprins, care m-au dus la acest rezultat?” În spatele tuturor sunt anumite acțiuni. Dacă analizăm o situație anumită, este ușor de înțeles. În cazul meu, există o serie de acțiuni pe care le-am efectuat pentru a obține un rezultat.

 

- Cum să nu ratezi ocazia? Cum să o vezi? Cum să înțelegi că anume aceasta este o oportunitate?

- Trebuie să încercăm, asta este tot. Din nou – aceasta nu a apărut pur şi simplu! Oportunitățile sunt aproape. Există persoane pe care le considerăm oportunități pentru noi înșine și am încercat doar să mă agăţ. Am încercat de foarte multe ori... Undeva a eşuat, dar nu m-am dezamăgit și m-am agăţat de o altă oportunitate, de a treia oportunitate, de a patra oportunitate, de a cincea, de a șasea ... Și dacă nu te oprești, una dintre ele oricum îți va aduce rezultate.

 

- Probabil sunteţi unic în Moldova, deoarece angajaţi oameni cu un trecut similar cu al dvs. Cum aţi ajuns la această decizie? Nu v-a fost teamă că ei vă vor trăda?

- Nu mi-a fost teamă. Nici măcar nu m-am gândit la asta. Purtam în inimă a dorință de a ajuta astfel de oameni, asta este totul. Îmi amintesc acest gând. Desigur, am avut încredere în ei. Cred că Dumnezeu iîi înzestrează pe fiecare cu un oarecare talent și dar. Probabil am primit darul de a avea încredere în oameni. Să le ofer oportunități. Desigur, nu toată lumea îți justifică încrederea, unii te trădează, se întâmplă lucruri diferite, dar poziția mea nu se schimbă – oricum cred în oameni. Da, probabil că abordările și principiile pe care le aplic se schimbă. Cu timpul, înțelegi că nu tot binele este bine, chiar și în raport cu oamenii. Bunăoară, unii părinți au o iubire sufocantă pentru copiii lor, încât îi strică, același lucru şi aici - iubirea excesivă și tutela nu sunt utile.

 

- Credeţi că mai aveţi unde să creșteţi? În plan personal, profesional.

- Acum trec printr-o astfel de etapă a vieții mele, în care înțeleg că trebuie să mă „reconstruiesc”, să revizuiesc totul, să mă reînnoiesc complet, să încep să acționez altfel. Aceasta este o astfel de etapă în viață, când îți dai seama că de ceva timp ai mers pe aceste șine, dar acum drumurile sunt învechite și în curând nu vor mai funcționa. Și pentru a porni pe o nouă cale, trebuie de abătut, în primul rând, de pe cele vechi și, în al doilea rând, trebuie să te „reasamblezi” pe tine însuşi, să înțelegi că trebuie să iei decizii absolut noi - în primul rând, în raport cu tine.

 

- Și cum vă veți „reasambla”?

- Acesta este un proces de analiză. Analizez ce s-a întâmplat și ce se întâmplă acum, din ce motiv ceva din viața mea nu mai funcționează, de ce au loc aceste evenimente sau circumstanțe. De obicei cum procedăm? Majoritatea oamenilor caută un motiv în circumstanțe. Am o abordare diferită: mă uit mereu la ceea ce fac greșit, ce trebuie să schimb pentru a modifica situația. Poate că trebuie să schimb viziunea sau atitudinea față de situație. Și acestea sunt soluții fundamental noi, totul ar trebui să fie fundamental nou. Asta numesc „reasamblare”. Nu este doar a lua ceva vechi și a aplica, curățind pe alocuri. Este cu totul altceva – de a dărâma și a reconstrui într-un mod nou.

 

- Nu există riscul ca unii oameni să vă părăsească în acest proces?

- Există întotdeauna un risc, însă, pur și simplu, nu există altă cale. Dacă lași totul așa cum este, situația nu se va schimba.

 

- În societatea noastră, există o părere că atunci când o persoană împlinește o anumită vârstă, viața practic se termină. Care sunt sentimentele dvs. față de vârsta pe care o aveți?

- Pentru mine, ceea ce se întâmplă acum - când au apărut circumstanțe dificile, când au plecat unii oameni-cheie, sunt o provocare. Mă face să mă mobilizez și să acționez altfel. Și dacă trăiești și te bucuri de ceea ce se întâmplă, de ce să te retragi la pensie? Dacă savurez viața mea?

 

- Cum să transmiți această satisfacție altor oameni?

- Problemele, ele doar există întotdeauna. Din anumite motive, oamenii se tem de probleme, dar acum mi-am dat seama că problemele, de fapt, sunt ceva pozitiv. Fiecare problemă este o oportunitate. Și când percepi lucrurile în așa mod... Eu am multe probleme acum. Poate mai multe decât majoritatea oamenilor... Desigur, nu sunt singurul, orice om de afaceri are o mulțime de probleme. Dar când te schimbi, înțelegi că aceasta îți dă un impuls, energie - să mergi să rezolvi aceste probleme, să le privești într-un mod complet diferit... Aceasta este incitant, în asta constă viața. Deși da, este complexă, dificilă, nu dormi noaptea, gândești constant.

 

- Ce rol joacă familia în tot acest proces? În viața unei persoane, care a depășit astfel de momente dificile și în viața unei persoane, care coordonează o afacere de succes?

- Pentru mine, familia este una dintre valorile cheie în viață, ea joacă un rol imens. Cei care vin în compania noastră, spun mereu că avem o atmosferă de familie. Eu îmi iubesc foarte mult familia și, desigur, soția, copilul meu sunt o inspirație. Familia este soția și copii, apoi familia este un cerc de oameni apropiați, băieții mei, la fel, îmi sunt o familie, comunicăm, petrecem timpul împreună, deși fiecare are propria familie, propriile preocupări, dar găsim timp pentru comunicare. Familia este o relație cu oameni apropiați. Anume o relație.

 

- Unde vă vedeți în zece ani? Cum va fi afacerea dvs.a, cum veți fi dvs.?

- Mă văd, probabil, în ceea ce fac acum. Este ceea cu ce trăiesc. Nu vreau să schimb ceea cu ce mă ocup. Probabil că afacerea se va schimba, chiar sută la sută. Deoarece zece ani este o perioadă foarte îndelungată, acum situația se schimbă foarte repede, economia se schimbă, iar aceste schimbări sunt greu de prevăzut. Dar îmi doresc ca afacerea mea să continue să trăiască: ca să pot angaja astfel de persoane, ca producția să se dezvolte, pentru că acest lucru va oferi și mai multe locuri de muncă.

 

- Vreți să rămâneți în Moldova?

- Nu intenționez să plec. Nu știu ce ar trebui să se întâmple, ca să plec. Mă simt confortabil aici, ador Chișinăul. Este clar că ne-am dori să schimbăm foarte multe în țara noastră, dar să fugi nu este o opțiune. Cum e la noi: gata, trebuie de plecat din țară. Cred că putem influența schimbările din această țară. Și eu sunt unul dintre acei oameni, care sunt dispuși să participe la acest lucru.

 

- Ce ați dori să le transmiteți cititorilor noștri? Poate aveți sfaturi pentru cei care sunt în prag să renunțe?

- Trebuie să lupți pentru viață. Întotdeauna. Cred că unul dintre lucrurile- cheie din viața mea este faptul că nu am renunțat niciodată. Am avut ascensiuni și coborâșuri, au fost momente în care oamenii nu mai credeau în mine, dar aveam această înțelegere lăuntrică că nu trebuie să renunți niciodată și nu contează de câte ori ai eșuat. Încercați de cincizeci de ori, de o sută de ori. Ați încercat de o sută, încercați de două sute de ori. Îmi amintesc când am ajuns la centrul de reabilitare, mi-am spus: „Indiferent ce se va întâmpla, voi urma această nouă cale.”

 

-Mulțumesc!

 

Diana Guja