img
Guvernul din Ucraina susține legalizarea cannabisului 08 Iunie 2022

Cabinetul de Miniștri din Ucraina a susținut un proiect de lege pentru legalizarea cannabisului, potrivit publicației ucrainene Babelm, transmite stirileprotv.ro.

În plus, Ministerul ucrainean al Sănătății a anunțat că este pregătit să asigure un ciclu complet de producție a medicamentelor pe bază de cannabis în Ucraina – de la cultivare și procesare până la producția totală.

Decizia a fost luată în legătură cu „legalizarea cannabisului pentru scopuri medicale, industriale, științifice și tehnice, pentru a crea condiții de extindere al tratamentului pentru cancer și pentru tulburare de stres post traumatic din cauza războiului,” a scris Viktor Lyashko pe Facebook.

„Înțelegem efectele negative ale războiului asupra sănătății mintale. Înțelegem numărul oamenilor care vor necesita tratament medical ca urmare a acestei expuneri. Și înțelegem că nu este timp pentru așteptare. De aceea, am pregătit deja baza legală pentru a asigura întregul ciclu de producție al medicamentelor pe bază de cannabis în Uraina: de la cultivare și procesare la producție completă,” a mai spus Ministrul Sănătății.

Potrivit acestuia, campaniile de comunicare împotriva producției de medicamente cu cannabis identifică în mod intenționat medicamentele pe bază de cannabis cu cannabisul ilegal.

Acest lucru subminează deliberat valoarea cannabisului ca medicament și discreditează ideea folosirii lui cu scopuri medicinale.

„În realitate, medicamentele cu cannabis nu sunt ‘competitori’ ai drogurilor și măsurile de reglementare a circulației lor sunt destul de diferite. Cannabisul medicinal conține cannabidiol, care nu are un efect psihoactiv pronunțat, deci nu este interesant pentru folosirea recreativă,” a spus Lyashko.

Totuși, acesta a subliniat că Ministerul ucrainean al Sănătății a propus stabilirea unui control strict al cultivării, producției și vânzării de droguri, din cauza faptului că este un subiect sensibil în societate.

„Suntem pregătiți să dezvoltăm treptat această industrie, arătând rezultatele tratamentului pacienților ucraineni. Nu vrem să importăm, ci să îl facem pe al nostru, [tratament] ucrainean,” a mai spus Ministrul.

Medicamentele pe bază de cannabis au fost folosite de-a lungul timpului pentru a reduce durerea, spasmele musculare, bolile de anxietate, tulburarea de stres post traumatic și anorexia.

De asemenea, acestea sunt folosite în tratamentul epilepsiei, psoriasisului, Parkinsonului și sclerozei multiple.

Totodată, medicamentul ameliorează durerea și suferința în bolnavii care necesită îngrijire paliativă, precum pacienții cu cancer și HIV, dar ajută și în cazul altor afecțiuni.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md
Articole similare