Cum refugiaților ucraineni care trăiesc cu HIV li se oferă servicii vitale în Moldova
11 Аprilie 2022
Mulți dintre refugiații ucraineni care caută adăpost în Republica Moldova sunt din Odesa sau din regiunea din apropiere, care este una dintre regiunile cele mai afectate de HIV ale Ucrainei. Transmite Unaids Moldova.
Irina Kvitko (numele a fost schimbat) a fugit cu toată familia, inclusiv cu nora și nepotul ei, în Republica Moldova. Ea a spus că o sirenă de raid aerian suna de mai multe ori pe zi, îngrozindu-l pe nepotul ei. „Ne-am gândit mult asupra faptului dacă ar trebui să mergem sau nu, dar era foarte înfricoșător să stăm toată noaptea în holul case noastre – eu, soțul meu, fiul, nora și nepotul – și să încercăm să-i explicăm copilului ce sunete de arme și explozii se aud. În plus, să fiu sinceră, îmi era foarte frică de situația privind terapia antiretrovială – mi se terminau pastilele și nu-mi era clar ce se va întâmpla în continuare.”
Dna Kvitko trăiește cu HIV de mai bine de 15 ani, dar își păstrează diagnosticul în secret. „Eu muncesc, trăim decent. Am familie, copii, rude, prieteni, colegi. Doamne ferește să afle cineva – totul s-ar risipi”, a spus ea.
Ea a descris drumul ei dificil până în Republica Moldova – predomina o panică larg răspândită, iar la punctele de trecere a frontierei cozile de autovehicule ajungeau până la 80 de kilometri. „Mulți oameni au coborât din mașini și au mers pe jos. Scopul nostru principal a fost să ne scoatem copiii și nepotul din Ucraina”, a spus ea.
„Medicul meu din Odesa mi-a dat informații cu privire la faptul unde pot merge pentru a primi ajutor privind terapia antiretrovială. I-am telefonat și după ce mi-au luat numărul de contact, m-au telefonat imediat înapoi și mi-au explicat unde să merg și ce să fac, și mi-au spus că mă vor ajuta și îmi vor oferi medicamentele de care am nevoie.”
Chiar în prima zi de război, Igor Plamos (numele a fost schimbat), împreună cu soția și copilul, au venit în Republica Moldova de la Odesa. Era o mulțime de oameni la graniță, și-a amintit el. „De îndată ce am ajuns la destinație, am mers înapoi cu mașina la graniță, să ajut oamenii care mergeau singuri, care făcuseră câte șapte sau opt kilometric pe jos.” Dl Igor a transportat oamenii la un Centru de plasament temporar pentru refugiați, de unde aceștia ulterior au călătorit mai departe în Georgia sau Germania.
„Când am ajuns, nu știam ce să facem. Așa că mi-am sunat medicul din Ucraina și acesta mi-a spus unde să merg”, a spus el.
La spitalul unde l-a îndrumat medicul său i-a fost testată gratuit încărcătura virală, iar medicul i-a prescris terapie antiretrovială. Nu vrea ca nimeni să știe că trăiește cu HIV, menționând că nivelul de stigmatizare în contextul virusului HIV rămâne foarte ridicat. „Prin urmare, la început am fost îngrijorat de ceea ce se va întâmpla cu tratamentul meu”, a spus el.
Ana Brovko (numele a fost schimbat) a venit în Republica Moldova de la Odesa împreună cu fiul ei de 11 ani, lăsând în urmă afacerea (un atelier de cusut), clienții și prietenii. Ea trăiește cu HIV de mai bine de 12 ani, dar nu le spune oamenilor despre diagnosticul său. „Nu am nevoie de milă sau compasiune și nu vreau să mă vorbească lumea pe la spate.”
Ea a primit toate medicamentele necesare îndată ce a sosit în țară, dar a decis să se mute în Germania. Berliner Aids-Hilfe a ajutat-o să-și organizeze zborul de la Chișinău la Berlin, a cazat-o într-o casă de familie și a ajutat-o cu asigurarea medicală, care îi este necesară pentru a-și obține tratamentul HIV.
Elena Golovko, medic infecționist la Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile din Chișinău, a subliniat că persoanele care vin din Ucraina primesc toate serviciile în contextul HIV la fel ca și moldovenii care trăiesc cu HIV. „La ziua de zi, avem o persoană care trăiește cu HIV internată în spital, sunt mai multe femei HIV-pozitive, sunt femei care deja au născut aici și care au primit sirop pentru prevenirea transmiterii HIV de la mamă la copil. Avem și o persoană care primește tratament de profilaxie pre-expunere. Refugiații primesc terapie antiretrovirală pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă oamenii rămân aici în țară pentru o perioadă mai îndelungată, ei pot veni și solicita TARV suplimentar. Nu avem probleme cu asigurarea aceluiași nivel de servicii în contextul HIV pentru toți cei care au nevoie”, a spus ea.
Cu toate acestea, ea a adăugat că unele persoane nu-și știau rezultatele ultimelor analize sau nu își aminteau denumirea medicamentelor pe care le administrau. „A fost important pentru noi să stabilim o comunicare cu colegii din Ucraina, în special o comunicare rapidă atunci când o persoană se afla direct în spital.”
Alina Cojocari, șefa Secției Activități cu persoanele care trăiesc cu HIV în cadrul Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă” a subliniat că este pe deplin implicată în furnizarea de servicii pentru refugiații care au nevoie de servicii în contextul HIV. „Referim oamenii către serviciile de sănătate, îi ajutăm cu cazarea pe teritoriul tării noastre și le oferim sprijin psihosocial și juridic”, a spus ea. „În cazul celor care călătoresc din Republica Moldova în alte țări, ne asigurăm că sunt conectați la serviciile HIV din țara următoare”, a adăugat ea.
„Acest nivel de servicii în contextul HIV pentru refugiații care trăiesc cu HIV în Republica Moldova a devenit posibil, deoarece serviciile din țară sunt construite pe parcursul unui timp îndelungat în funcție de necesitățile oamenilor”, a declarat Svetlana Plămădeala, manageră de țară a UNAIDS în Republica Moldova. „Această abordare este acum folosită și pentru refugiați. În timpul crizelor umanitare, precum războiul din Ucraina, toată lumea este vulnerabilă și oamenii se tem pentru cei dragi. Persoanele care trăiesc cu HIV au, de asemenea, și teama de a nu primi în timp util tratamentul HIV, care este unul vital și, în multe cazuri, teama de a-și dezvălui statutul. De aceea, este atât de important să se construiască sisteme de sănătate și protecție socială durabile, flexibile, echitabile, centrate pe oameni, care să protejeze oameni în perioade de crize.
