img
Două fete, reținute după ce au racolat tineri, inclusiv minori, în scopul exploatării sexuale 05 Noiembrie 2021

Două tinere, cu vârste de 20 de ani, din raioanele Florești și Sângerei au fost reținute, fiind suspectate de trafic de copii și persoane în scopul exploatării sexuale și comerciale.

Tinerele au fost reținute după ce au racolat o minoră de 16 ani și un tânăr de 19 ani pe care i-au impus să presteze servicii sexuale. Acestea au profitat de faptul că victimele fac parte din categoria persoanelor vulnerabile, minora fiind crescută doar de bunică, iar băiatul într-un orfelinat și i-au adăpostit într-un apartament din Chișinău. Ulterior, sub pretextul, că este necesar de achitat chiria pentru apartament, de procurat produse alimentare, dar și alte utilități, aceștia au fost determinați să presteze servicii sexuale contra cost.

Atât minora, cât și tânărul de 19 ani erau impuși să întrețină relații cu clienții identificați prin intermediul unui site de anunțuri. Pentru un act sexual, beneficiarii serviciilor sexuale achitau sume între 500 și 1500 de lei, iar pe parcursul zilei, victimele deserveau de la 5 până la 8 clienți. Banii acumulați erau luați de către traficante, victimele fiind doar hrănite.

În urma acțiunilor întreprinse de către ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane de comun cu procurorii, persoanele suspecte au fost reținute, iar victimele, plasate în Centrul de plasament specializat, pentru acordarea asistenței corespunzătoare, inclusiv medicale. Una dintre victime fiind testată pozitiv la HIV/SIDA.

Pe cazul dat au fost inițiate două cauze penale, iar persoanele suspecte au fost reținute și la moment se află în arest pe un termen de 30 de zile. Pentru comiterea acestei infacțiuni, suspectele riscă pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani.

Poliția continuă acțiunile de investigare pentru a stabili toate circumstanțele, dar și pentru a identifica dacă mai sunt persoane implicate în acest caz.
 
Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md
Articole similare