img
Fata și-a putut întâlni tatăl privat de libertate 04 Iulie 2022

Săptămâna trecută A.O. “Inițiativa Pozitivă”, în colaborare cu Penitenciarul nr. 18-Brănești și Direcția asistență socială și protecția familiei din Bălți au reușit să organizeze întrevederea dintre un părinte care se află în detenție și fiica sa, care se află într-un centru de plasament pentru copii.

Toată această istorie începe cu 9 ani în urmă, când fetița își pierde mama și rămâne în grija tatălui. Din anumite considerente părinții fetei nu și-au oficiat căsătoria și tatăl nu a fost indicat ca părinte în certificatul de naștere a fiicei sale. În următorii opt ani de la decesul mamei, toată grija față de copilă a fost purtată de către tatăl acesteia.

 În urmă cu un an, tatăl fetei este arestat și închis pe un termen de patru ani, iar aceasta a fost plasată într-un centru de plasament. În toată această perioadă ei nu au putut să se vadă, deoarece conform regulilor, persoanele aflate în detenție pot fi vizitați doar  de către rudele de gradul întâi care pot atesta prin acte oficiale gradul de rudenie. Eforturile comune ale instituțiilor sus menționate au făcut posibilă întrevederea tatălui cu fiica sa.

Suntem plăcuți surprinși de gradul de deschidere a actorilor implicați în această colaborare și de înțelegerea profundă a necesității de a păstra relațiile dintre copii și părinți, chiar dacă situația îi face să nu poată fi împreună. Suntem ferm convinși de faptul că o persoană care se află în detenție are nevoie de stimulente pozitive pentru a fi motivat spre o resocializare eficientă, la fel și pentru copiii acestora este imperativ să-și poată vizita părinții, să-i poată cuprinde, să știe că aceștia le duc dorul.

Psihologul A.O. “Inițiativa Pozitivă”,  Strogoteanu Victor ne-a declarat că a fost surprins de schimbarea pe care a observat-o în reacția copilei după ce și-a revăzut tatăl.

“Aveam impresia că s-a întâmplat ceva foarte important pentru acest copil, deoarece în drum spre penitenciar era tăcută și îngândurată, iar la ieșire radia de bucurie și ne povestea despre cum a fost. Remarcabil este faptul că această vizită a avut loc în ajunul zilei de naștere a fetei și din spusele acesteia, a fost cel mai frumos cadou posibil”.


Pentru a afla mai multe despre activitatea Inițiativei Pozitive în locurile de detenție – urmați linkul.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md
Articole similare